îi ceruseră să vândă surplusul lor de mâncare şi de ţigări pe piaţa neagră pentru un procent din câştig. După aceea începu să treacă pe la Carla săptămânal cu un coşuleţ cu provizii: haine groase, lumânări, baterii de lanternă, chibrituri, săpun şi mâncare – slănină, ciocolată, mere, orez, compot de piersici. Maud împărţea hrana în porţii şi îi dădea Carlei dublu. Aceasta accepta fără ezitare, nu atât pentru ea, cât de dragul micuţului Walli.

Fără merindele dobândite în mod ilegal de Frieda, cu siguranţă Walli nu ar fi supravieţuit.

Se transforma repede. Părul negru cu care se născuse lăsase loc unui păr mai fin, blond. La şase luni avea deja minunaţii ochi verzi ai lui Maud. Pe măsură ce trăsăturile sale prindeau contur, Carla observă în colţul ochilor un pliu ce-i dădea un aer asiatic şi se întrebă dacă nu cumva tatăl său nu fusese siberian. Nu şi-i mai amintea pe toţi bărbaţii care o violaseră – în cea mai mare parte a timpului îşi ţinuse ochii închişi.

Deja nu-i mai detesta. Era ciudat, dar se bucura atât de mult să-l aibă pe Walli, încât nu-şi mai pierdea timpul cu regrete legate de grozăvia petrecută.

Rebecca era fascinată de Walli. La cei 15 ani ai săi, era suficient de mare cât să-i încolţească în suflet sentimentele materne şi era dornică mereu să o ajute pe Carla să-l îmbăieze şi să-l îmbrace. Se juca mereu cu el, iar el gângurea încântat când o vedea.

De îndată ce Erik se simţi destul de întremat, se înscrise în Partidul Comunist.

Carla era consternată. După ce îndurase atâtea din pricina sovieticilor, cum mai putea să facă una ca asta? Însă realiză că el vorbea despre comunism la fel cum vorbise despre nazism cu un deceniu în urmă. Spera ca de această dată să se trezească mai repede la realitate.

Aliaţii ţineau neapărat ca Germania să redevină democrată, aşa că alegerile locale fură programate în Berlin chiar în 1946.

Carla era convinsă că oraşul nu avea să revină la normal decât dacă locuitorii săi preluau controlul, aşa că decise să candideze pentru Partidul Social Democrat. Însă berlinezii descoperiră rapid că ocupanţii sovietici aveau o concepţie aparte despre democraţie.

Sovieticii fuseseră şocaţi de rezultatele alegerilor desfăşurate în noiembrie în Austria. Comuniştii austrieci se aşteptaseră să meargă cap la cap cu socialiştii, dar nu câştigaseră decât 4 mandate din 165. Aparent, alegătorii dădeau vina pe comunism pentru brutalitatea Armatei Roşii. Kremlinul, nedeprins cu alegerile libere, nu anticipase asta.

Pentru a evita un rezultat similar în Germania, sovieticii propuseră o fuziune între comunişti şi social-democraţi, în ceea ce ei numeau un front unit. Social-democraţii refuzaseră, în ciuda presiunilor imense. În Germania de Est, ruşii începură să-i aresteze pe social-democraţi, aşa cum făcuseră şi naziştii în 1933. Acolo fuziunea fu impusă în cele din urmă. Însă scrutinul din Berlin era supervizat de toate cele patru puteri aliate, aşa că social-democraţii rezistară.

După ce se mai încălzi vremea, Carla începu şi ea să stea la coadă pentru mâncare. Îl lua pe Walli cu ea, înfăşurat într-o faţă de pernă – nu avea hăinuţe de bebeluş. Într-o dimineaţă, pe când stătea la rând pentru cartofi, la câteva cvartale de casă, fu surprinsă să vadă oprindu-se un jeep american, cu Frieda pe scaunul din dreapta. Şoferul de vârstă mijlocie şi cu un început de chelie o sărută pe buze, iar ea coborî din maşină. Purta o rochie albastră fară mâneci şi pantofi noi. Porni grăbită spre casa familiei von Ulrich, cu un coşuleţ în mână.

Carla pricepu totul într-o clipită. Frieda nu vindea lucruri pe piaţa neagră şi nici nu exista vreun grup organizat de doctori. Era amanta plătită a unui ofiţer american.

Nu era ceva neobişnuit. Mii de nemţoaice drăguţe avuseseră de ales între a-şi vedea familia murind de foame şi a se culca cu un ofiţer generos. Franţuzoaicele făcuseră acelaşi lucru sub ocupaţia germană: soţiile ofiţerilor germani vorbeau cu obidă despre asta.

Cu toate acestea, Carla era oripilată. Crezuse că Frieda îl iubeşte pe Heinrich. Cei doi plănuiau să se căsătorească de îndată ce viaţa revenea cât de cât la normal. Carla simţea o adâncă mâhnire.

Îşi cumpără raţia de cartofi şi se grăbi spre casă.

O găsi pe Frieda la etaj, în salonaş. Erik făcuse curat în cameră şi pusese ziare la ferestre. Perdelele erau demult folosite ca aşternuturi de pat, însă majoritatea scaunelor rămăseseră intacte, deşi cu căptuşeala decolorată şi roasă. Pianul era încă acolo, în mod miraculos. Un ofiţer rus îl descoperise şi zisese că avea să revină a doua zi cu o macara, ca să-l scoată pe fereastră, dar nu se mai întorsese.

Frieda îl luă imediat pe Walli din braţele Carlei şi începu să-i cânte. A, B, C, die Katze lief im Schnee. Femeile care încă nu aveau copii, Rebecca şi Frieda, nu se mai săturau de Walli, observă Carla. Cele care avuseseră deja copii, Maud şi Ada, deşi îl adorau, îl tratau într-o manieră ceva mai practică.

Frieda săltă capacul pianului şi îl încurajă pe Walli să bată în clape în timp ce ea îi cânta. Instrumentul nu mai fusese folosit de ani buni: Maud nu-l mai atinsese de la moartea ultimului ei elev, Joachim Koch.

După câteva minute, Frieda îi zise Carlei:

— Pari mai serioasă decât de obicei. Ce s-a întâmplat?

— Ştiu cum faci rost de mâncarea pe care ne-o aduci, spuse Carla. Nu vinzi nimic pe piaţa neagră, nu-i aşa?

— Ba da, cum să nu? replică Frieda. Ce tot vorbeşti acolo?

— Te-am văzut dimineaţă coborând dintr-un jeep.

— Da, m-a adus colonelul Hicks aici.

— Te-a sărutat pe buze.

Frieda îşi întoarse privirea.

— Ştiam eu că ar fi trebuit să cobor mai devreme. Aş fi putut veni pe jos din zona americană.

— Frieda, cum rămâne cu Heinrich?

— Nu va afla niciodată! Voi fi mai atentă, jur.

— Îl mai iubeşti?

— Sigur că da! Ne vom căsători.

— Atunci, de ce…?

— M-am săturat de lipsuri! Vreau să mă îmbrac şi eu cu haine frumoase, să merg în cluburi de noapte şi să dansez.

— Nu, nu-i vorba de asta, rosti Carla cu fermitate. Nu mă poţi minţi, Frieda – suntem prietene de-atâta timp… Zi-mi adevărul.

— Adevărul?

— Da, te rog.

— Eşti sigură?

— Da, sunt sigură.

— Am făcut-o pentru Walli.

Carla rămase cu gura căscată. Nici nu-i trecuse prin