– Pleci cu el? a-ntrebat-o pe Mary Lou.

– Da.

– Bine. Baftă. Şi-a aprins o ţigară.

– Mulţumesc, Hector.

Hector? Ce dracului de nume mai era şi-asta?

– Bei o bere? m-a-ntrebat tipul.

– Sigur, am zis.

Hector stătea pe marginea patului. S-a dus în bucătărie şi-a adus trei beri. Era o bere bună, de import, din Germania. A desfăcut sticla lui Mary Lou, i-a turnat din sticlă într-un pahar. Apoi m-a-ntrebat:

– Pahar?

– Nu, mersi.

M-am ridicat şi am ciocnit cu el. Ne-am aşezat şi ne-am băut berile în tăcere.

Apoi el a zis:

– Eşti destul de bărbat ca să mi-o iei?

– La dracu', nu ştiu. E alegerea ei. Dacă vrea să rămână cu tine, rămâne. De ce n-o-ntrebi pe ea?

– Mary Lou, rămâi cu mine?

– Nu, a zis ea, plec cu el.

A arătat înspre mine. M-am simţit important. Pierdusem atâtea femei în faţa atâtor ţipi, că era plăcut să meargă acum în sens invers. Mi-am aprins o ţigară. Apoi m-am uitat după o scrumieră. Am văzut una pe măsuţa de toaletă.

S-a-ntâmplat să mă uit în oglindă să văd cât sunt de mahmur şi să-l văd venind spre mine ca o săgeată spre un panou de darts. Aveam încă sticla de bere-n mână. Am pivotat şi a intrat drept în ea. L-am nimerit în gură. Toată gura-i era numai sânge şi dinţi sfărâmaţi. Hector s-a lăsat în genunchi, urlând, ţinându-se de gură cu amândouă mâinile. Am văzut stiletul. L-am împins departe de el cu piciorul, l-am ridicat, m-am uitat la el. Douăzeci de centimetri. Am apăsat butonul şi lama s-a retras. L-am băgat în buzunar.

Apoi, în vreme ce Hector se vaită, m-am dus în spate şi i-am tras un şut în fund. S-a lăţit pe podea, plângând în continuare. M-am îndepărtat, am luat un gât din berea lui.

Apoi m-am dus şi am plesnit-o pe Mary Lou. A ţipat.

– Pizdă! Aţi pus asta la cale, aşa-i? O lăsai pe maimuţa asta să mă omoare pentru patru-cinci sute de dolari nenorociţi din portofelul meu!

– Nu, nu! a zis. Plângea. Amândoi plângeau. Am plesnit-o iar.

– Aşa faceţi, pizdă? Omorâţi oamenii pentru câteva sute?

– Nu, nu, TE IUBESC, Hank, TE IUBESC! Am apucat rochia aia albastră de gât şi am sfâşiat-o până la talie. Nu purta sutien. Căţeaua n-avea nevoie.

Am ieşit din cameră, am ajuns afară şi-am luat-o spre hipodrom. Două-trei săptămâni am privit peste umăr. Stăteam pe ace. Nu s-a-ntâmplat nimic. N-am mai văzut-o niciodată pe Mary Lou la curse. Nici pe Hector.

Nu ştiu cum, după aia banii s-au dus şi curând am abandonat cursele şi stăteam în apartamentul meu aşteptând să se termine concediul de 90 de zile. Aveam nervii zdrenţe de la băut şi de la ritm. Nu-i o poveste nouă, cum se aruncă femeile asupra unui bărbat. Crezi că ai loc să respiri, apoi ridici privirea şi dai peste alta. La câteva zile după ce m-am întors la muncă a apărut alta. Fay. Fay avea părul cărunt şi se-mbracă tot timpul în negru. Zicea că protestează împotriva războiului. Dar dacă Fay voia să protesteze împotriva războiului, din partea mea era O.K. Era un fel de scriitoare şi se ducea la nişte cenacluri. Avea idei despre Salvarea Lumii. Dacă putea s-o Salveze şi din parte-mi, şi-asta era-n regulă. Trăise dintr-o pensie alimentară de la un fost soţ - avuseseră trei copii - şi mama ei îi mai trimitea bani când şi când. Fay n-avusese mai mult de o slujbă sau două-n viaţa ei.

În timpul ăsta Janko avea înc-o grămadă de rahat de turnat. Mă trimitea acasă cu dureri de cap în fiecare dimineaţă. La vremea aia primeam multe amenzi de la circulaţie. S-ar fi zis că de fiecare dată când mă uitam în oglindă era roşu. Un echipaj sau o bicicletă.

Am ajuns într-o noapte târziu la mine. Eram complet frânt. Să bag şi să scot cheia din uşă mi-a luat şi ultimul strop de vlagă. Am intrat în dormitor şi Fay citea-n pat The New Yorker şi mânca bomboane de ciocolată. Nici măcar n-a zis bună.

Am intrat în bucătărie şi m-am uitat după ceva de mâncare. Nu era nimic în frigider. M-am hotărât să-mi iau un pahar cu apă. M-am dus la chiuvetă. Era-nfundată cu lături. Lui Fay îi plăcea să păstreze borcane goale şi capace. Vasele murdare umpleau jumătate din chiuvetă şi deasupra apei, printre câteva farfurii de carton, pluteau borcanele şi capacele alea.

M-am întors în dormitor exact în clipa-n care Fay îşi băga o bucată de ciocolată în gură.

– Uite, Fay, am zis, ştiu că vrei să salvezi lumea. Dar nu po' să-ncepi din bucătărie?

– Bucătăriile n-au importanţă, a zis.

E greu să loveşti o femeie cu păr cărunt, aşa că m-am dus în baie şi am dat drumul la apă în cadă. O baie fierbinte poate să răcorească nervii. Când cada s-a umplut mi-a fost frică să mă bag în ea. Trupul meu suferind înţepenise deja într-atât, că mi-era frică să nu mă înec, M-am dus în sufragerie şi cu efort am reuşit să-mi scot cămaşa, pantalonii, pantofii, ciorapii. Am intrat în dormitor şi m-am urcat în pat lângă Fay. Nu izbuteam să-mi găsesc o poziţie. De câte ori mă mişcăm, mă costă.

Singurele momente când eşti singur, Chinaski, mi-am zis, sunt când te duci la muncă şi când te-ntorci.

Mi-am găsit în cele din urmă o poziţie pe burtă. Mă durea peste tot. Curând voi fi înapoi la slujbă. Dac-aş reuşi s-adorm, mi-ar prinde bine. Din timp în timp auzeam cum se mai dă o pagină, sunetul ciocolatei mestecate. Fusese una dintre serile ei de cenaclu. De-ar stinge măcar lumina.

– Cum a fost la cenaclu? am întrebat, de pe burtă.

– Sunt îngrijorată din cauza lui Robby.

– Oh, am întrebat, care-i problema? Robby era un tip spre patruzeci de ani care locuise toată viaţa cu maică-sa. Nu scria, mi se spusese, decât povestiri extraordinar de amuzante despre Biserica Catolică. Robby le-o trăgea la catolici la meserie. Revistele nu erau pregătite pentru Robby, deşi publicase odată într-un ziar din Canada. II văzusem o dată pe Robby într-una dintre nopţile mele libere. Am dus-o pe Fay cu maşina