Philip Lombard spuse:

— Doar ecoul îţi răspunde: "Unde-i?"

— Ce vrei să spui? întrebă celălalt tăios.

— Vreau să spun că Rogers lipseşte. Nu e nici la el în cameră, nici în altă parte. Nici ceainicul nu e pus, şi nici focul de la bucătărie aprins.

Blore înjură printre dinţi. Apoi rosti:

— Unde dracu poate să fie? Undeva pe insulă? Aşteaptă-mă să-mi pun nişte haine. Vezi dacă ceilalţi ştiu ceva.

Philip Lombard aprobă. Trecu pe rând pe la uşile încuiate.

Pe Armstrong îl găsi treaz şi aproape îmbrăcat. Judecătorul Wargrave, la fel ca şi Blore, a trebuit să fie trezit din somn. Vera Claythorne era îmbrăcată. Camera Emilyei Brent era goală.

Grupul începu să caute prin casă. Camera lui Rogers, aşa cum spusese Philip Lombard, era goală. Se vedea că în pat dormise cineva, iar briciul, pămătuful şi săpunul erau ude.

— S-a trezit totuşi, spuse Lombard.

Vera vorbi încet, cu o voce pe care încerca s-o facă hotărâtă şi sigură:

— Nu crezi că se ascunde pe undeva... şi ne pândeşte?

— Dragă fată, sunt gata să cred orice despre oricine, îi spuse Lombard. Sfatul meu e să stăm împreună până îl găsim.

— Trebuie să fie afară pe insulă, undeva, fu de părere Armstrong.

Blore, care se alăturase şi el grupului, îmbrăcat, dar tot nebărbierit, spuse:

— Unde s-a dus domnişoara Brent? Asta e alt mister.

Dar chiar când ajunseră în hol, Emily Brent intră pe uşa din faţă. Avea pe ea o haină de ploaie.

— Marea e la fel de furioasă. N-aş crede să poată porni azi vreo barcă, le spuse ea.

— Ai hoinărit singură pe insulă, domnişoară Brent? o întrebă Blore. Nu-ţi dai seama că e curată nebunie?

— Te asigur, domnule Blore, că am fost foarte atentă, spuse Emily Brent.

Blore mormăi:

— L-ai văzut cumva pe Rogers?

Domnişoara Brent ridică sprâncenele.

— Rogers? Nu, nu l-am văzut în dimineaţa asta. De ce?

Judecătorul Wargrave, bărbierit, îmbrăcat şi cu dantura pusă, cobora scările. Se duse spre uşa de la sufragerie, care era deschisă.

— Ha, a pus masa pentru micul dejun, după câte văd.

— Ar fi putut s-o facă aseară, spuse Lombard.

Intrară cu toţii în cameră, privind la farfuriile şi tacâmurile aranjate cu grijă. La şirul de ceşti de pe bufet. La suportul de pâslă pregătit pentru cana de cafea.

Vera fu prima care observă. Îl apucă pe judecător de braţ şi strânsoarea degetelor ei atletice îl făcu pe bătrânul domn să se strâmbe de durere.

— Negrii! Priviţi! urlă.

În mijlocul mesei erau numai şase figurine de porţelan.

II

Curând după aceea, îl găsiră şi pe Rogers.

Era în mica spălătorie din curte, unde se dusese să taie surcele pentru focul din bucătărie. Avea încă în mână toporişca cea mică. Un topor mai mare, mai greu, stătea rezemat de uşă, cu tăişul năclăit. Se potrivea prea bine cu rana adâncă de la ceafa lui Rogers...

III

— E absolut limpede, spuse Armstrong. Ucigaşul s-a furişat probabil în spatele lui, a rotit toporul o dată şi l-a pocnit în cap, în timp ce omul stătea aplecat.

Blore presăra făină peste coada toporului, căutând amprente.

— Era nevoie de multă forţă, doctore? întrebă judecătorul Wargrave.

Armstrong spuse grav:

— Ar fi putut s-o facă şi o femeie, dacă asta vrei să spui.

Se uită repede în jur. Vera Claythorne şi Emily Brent se retrăseseră în bucătărie...

— Fata ar fi putut-o face cu uşurinţă — e un tip atletic. Domnişoara Brent pare destul de şubredă, dar genul ăsta de femeie are adesea multă forţă musculară. Şi nu trebuie să uitaţi că toţi bolnavii mintali au o forţă de nebănuit.

Judecătorul aprobă gânditor.

Blore se ridică în genunchi, suspinând:

— Nici o amprentă. Coada toporului a fost ştearsă după aceea.

Se auzi un hohot de râs — se întoarseră brusc. Vera Claythorne stătea în curte. Striga din toate puterile cu o voce ascuţită, stridentă, zguduită toată de hohote de râs:

— Sunt albine pe insula asta? Spuneţi-mi! Unde ne ducem după miere? Ha! ha!

Se uitau la ea fără să înţeleagă. Părea că fata asta sănătoasă, echilibrată, a înnebunit sub ochii lor. Continuă pe acelaşi ton strident, nefiresc:

— Nu vă holbaţi aşa! Ca şi cum aţi crede că sunt nebună. Ce vă întreb e destul de normal. Albine, stupi, roiuri, albine! Oh, nu înţelegeţi? N-aţi citit poezia aceea idioată? E sus în fiecare dormitor... pusă acolo ca s-o studiaţi. Am fi putut să înţelegem de la început dacă am fi avut minte. Şapte negri mititei despicau surcele groase... Şi strofa următoare. O ştiu toată pe dinafară, vă spun... Şase negri mititei se jucau c-un stup, netoţii... De-asta întreb... sunt albine aici pe insulă?... Nu e caraghios?... Nu e al naibii de caraghios?...

Începu din nou să râdă sălbatic. Doctorul Armstrong se apropie de ea. Ridică mâna şi o lovi hotărât peste obraz.

Vera respiră greu, sughiţă... şi înghiţi. Rămase nemişcată o clipă, apoi spuse:

— Mulţumesc... mă simt bine acum.

Glasul îi era din nou calm şi controlat — glasul unei profesoare de sport energice.

Se întoarse şi, traversând curtea spre bucătărie, spuse:

— Domnişoara Brent şi cu mine o să vă pregătim micul dejun. Puteţi... să aduceţi câteva surcele... ca să aprindem focul?

Pe obraz se vedeau urmele roşii ale mâinii doctorului.

În timp ce fata intra în bucătărie, Blore spuse:

— Ei, ai procedat cum trebuie, doctore.

Armstrong răspunse, scuzându-se parcă:

— Trebuia! Isteria ne mai lipsea acum.

— Nu e un tip isteric, spuse Philip Lombard.

Armstrong se declară de acord:

— O, nu. O fată bună, sănătoasă, cu mintea întreagă. Dar şocul acesta brusc i s-ar putea întâmpla oricui.

Rogers tăiase câteva lemne înainte de a fi fost omorât. Le adunară şi le duseră în bucătărie. Vera şi Emily Brent erau ocupate: domnişoara Brent aprindea focul, Vera tăia slănina.

— Vă mulţumesc, spuse Emily Brent. Vom căuta să fim cât mai repede gata... să zicem o jumătate de oră... sau trei sferturi de oră. Apa o să fiarbă repede.

IV

Ex-inspectorul Blore îi spuse lui Philip Lombard cu glasul răguşit, scăzut:

— Ştii ce cred?

— Întrucât abia aştepţi să-mi spui, nu merită să mă ostenesc să ghicesc.

Ex-inspectorul Blore nu era omul care să înţeleagă o aluzie fină. Continuă greoi:

— A fost un caz în America. Un bătrân cu nevasta... amândoi omorâţi cu un topor. În plină zi. Nimeni în casă, în afară de