nepot. Te-ai arătat din pruncie destoinic la meşteşugul armelor şi prin asta ţii de tatăl tău, comisul Manole. Dar mintea o ai de la neamul mamei care te-a născut.

Arhimandritul Amfilohie tăcu. Se-ntoarse oarecum de departe cătră nepotul său.

— Mama mea a fost jupîneasa Ilisafta, murmură Jder fără a-şi îndulci privirile şi trăsăturile feţei.

— Ştiu, Ionuţ, urmă cu blîndeţă arhimandritul. Ai avut de la comisoaia Ilisafta toată mila. Dumnezeu are să-i ţie în samă fapta cea bună, Ia judecata din urmă. Dar fiinţa ta e a acelei păcătoase iertate, care te-a zămislit din dragoste şi a pus în tine tot ce ai tu bun. Cînd rîzi ori plîngi, cînd făptuieşti ori cugeţi, se află în tine o parte din fiinţa ei. Naşterea ta se cuvine să rămîie taină, ea să nu ruşinăm pomenirea morţilor; însă eu şi cu tine e bine ca s-o ştim.

Jder clătină din cap;

 — Da.

Părintele Amfilohie îl privi cu îndoială.

— Aş dori să simt în tine ceva din sufletul bietei mele surori.

Jder rămase privind tot în gol, cu luminile ochilor umbrite. Apoi îşi întoarse privirile cătră arhimandrit, părînd a se lumina. Se sculă din jîlţ şi veni Ia sfinţitul Amfilohie, luîndu-i mîna dreaptă şi sărutîndu-i-o.

— Ionuţ, zise încet Amfilohie Şendrea, nu-i privirea care mi-ar trebui mie. Să ştii că poate mai multă nevoie am eu acuma de tine, decît ai avut tu pîn-acuma de mine.

Nepotul se dăduse înapoi doi paşi. La aceste cuvinte se întoarse mirat cătră unchiul său.

— Mîhnită şi pustie mi-i această viaţă aici pe pămînt, murmură sfinţitul Amfilohie. În ziua cînd mi-am închinat fiinţa mea lui Hristos Dumnezeu, cînd am spus vorbele cele de despărţire de toate ale lumii pentru slujba Domnului Dumnezeu, s-a fost săvîrşit una din nelegiuirile lui Menmet-Sultan. Biruind pe creştini în Rumelia si căsăpind ostile grecilor, a poruncit hogilor să se suie în toate turnurile din tîrgurile şi ţinuturile creştine şi de-acolo să strige că Hristos a fost călcat în picioare. Să cunoască toţi ghiaurii că măritul Mehmet nu va avea hodină pînă ce n-a cuceri şi n-a dărîma Constantinopole. «Astăzi, strigau hogii, e 13 al vostru noemvrie, şi la anul, în aceeaşi zi de 13, măritul Mehmet se va afla biruitor în Constantinopole şi va lăsa ostile sale să prade şapte zile averile autocratorilor, şi va da jos toate crucile bisericilor şi în locul crucilor va pune semnul lui Mahomet proroc.» Întru această întristare a creştinătăţii am primit eu metania mea de monah, în ziua de 13 noemvrie 1450. Nu s-a întîmplat plinirea ameninţării la anul, cum au fost strigat hogii; ci după trei ani. Sufletul meu a fost tot aşa de sîngerat. Am puţin somn, de cîte cugete chinuite mă împresoară. Depărtez de la mine mîncarea şi băutura, fiind nevrednic de ele. Dau ticălosului trup cît îi trebuie ca să nu piară cugetul. Şi acest cuget stă treaz, întru lucrarea Domnului Hristos. Pentru Domnul Hristos lucrez eu, slujind pe luminăţia sa Ştefan-Vodă. Cu cît mă încredinţez că creşte puterea luminăţiei sale stăpînul meu, cu atîta mă răcoresc în pojarul amărăciunii mele. Cu cît vedeam vrednicia ta sporind, cu atîta nădăjduiam încă un adaos puterii stăpînului meu.

Ai aflat ş-ai mai auzit de la mine că Ştefan-Vodă şi-a supus şi el fiinţa pămîntească acestei jertfe. În măria sa Ştefan-Vodă a pus Dumnezeu puterea sa, ca să înceapă iar a se lumina întunericul răsăritean. Nu-i alt gînd la măria sa, nu-i alt gînd la mine decît răscumpărarea Cetăţii Împărăteşti, ca să punem iar la loc crucile căzute în scîrnăvia păgînilor. Am vrut să cunoşti şi tu mai bine mîhnirea mea, ca s-aduci o rază. În pustia mea să mai am macar o legătură cu lumea, printr-un nepot al unei surori ce-am iubit.

Se întinsese un răstimp tăcere. În răstimpul acestei tăceri se auzi bătînd de trei ori clopotul din turnul paraclisului domnesc. Era vestirea pentru tabără şi tîrg că toată lumea trebuie să-şi contenească orice lucrare, deoarece măria sa intră la rugăciune.

— Vine măria sa, şopti sfinţitul Amfilohie. Îi aud paşii zăngănind. Fii cu luare-aminte.

Cu toate simţurile încordate, Jder îşi plecă urechea şi auzi paşii lui Vodă. Părintele Amfilohie îi făcu semn spre ferestruică; el rămase neclintit, cu ochii aţintiţi acolo. În umbra paraclisului, candelele abia puteau pune atîta lumină cît să desluşească umbra Voievodului, care înainta cu pas rar, cu fruntea plecată şi cu palmele împreunate subt inimă. Îşi lăsase sabia şi gugiumanul în mînile copiilor de casă. Însă îşi păstrase brîul, pintenii şi haina scurtă de atlaz verziu. Înaintă pînă la Maica Domnului şi lîngă prapor şi-şi puse amîndoi genunchii pe lespezi, aplecîndu-se cu tot pieptul şi aşternîndu-se cu umilinţă, sub privirea prea curatei Fecioare. Se îndreptă rămînînd în genunchi şi stătu cu fruntea plecată murmurînd o rugă.

Atunci Amfilohie Şendrea cuprinse de mînă pe nepotul său şi-l duse spre uşa chiliei. Scoţîndu-l din chilie, îl împinse cu sine în paraclis şi-l aşeză fără de nici un c'uvînt într-o strană. Îşi luă şi el loc într-o altă strană, alături. Cînd măria sa îşi conteni de murmurat rugăciunea, întoarse puţin fruntea, ca să şe încredinţeze că arhimandritul e la locul său, ca totdeauna la acel ceas al după-amiezii.

Amfilohie Şendrea îi dădu semn că se află la locul său, c-un glas blînd rostit. Spunea, pentru măria sa, unul din psalmii plăcuţi măriei sale, pe care se ostenise altădată la Vatopedi a-i tălmăci de pe scripturile eline în limba moldovenească.

Din toată inima mulţămescu-ţi, Doamne;

Povesti-voi toate minunile tale.

Bucura-mă-voi şi veseli întru tine,

Cînta-voi numele tău,Prea Înalte l

Cînd vrăjmaşii mei îndărăptează,

Fă să se poticnească şi din faţa la să piară.

 

Căci în jîljul tău ai stat, dreptule judeţ,

Făcîndu-mi judecată şi dreptate.

Dojenit-ai popoarele, zdrobit-ai pe nelegiuiţi

Şi numele lor în veci l-ai stîrpit.

Căzut-a vrăjmaşul, ruină de-a pururi;

Cetăţile i le-ai smuls;

Şi amintirea lor a pierit.

Ci Dumnezeu stăpîni-va în veac,

Pentru judeţ, scaunul său statornicind.

Deodată, în acel paraclis în care erau numai trei fiinţi pămînteşti, Jder simţi că se petrece ceva ce-i strînge inima.

Domnul suspină sub privirea Prea Curatei; în ochii sfinţitului Amfilohie erau lacrimi. Nu-şi putu înfrînge