class="t4">ă e beat e nebun). Sa îmbrăcat ca Prinţesa Varătoamnă Iarnă Primăvară (mam uitat în dicţionar şi ştiu că am scris bine) şi io eram Buffalo Bob care ei doi era din emisiunea THE HOWDY DOODY care ne plăcea la amândoi. „Ia, copi, cât ie ceasu?” şi „Ce zice Galeria de alună” şi „Kowabunga, Buffalo Bob!!!” Şi lu Ellen şi mie ne plăcea emisiunea asta. Ei îi place Prinţesa şi mie Buffalo Bob şi la amândoi ne place Howdy! Am vrut ca fratele nostru Tugga (îl chiamă Arthur, dar toţi îi ziceam Tugga nu mai ştiu de ce) să fie „Maiorul Fineus T. Bluster”, da el na vrut că a zis că Howdy Doody e pentru copi şi e „Frankinstine” chear dacă Ellen ia zis că masca e prea urâtă. Şi Tugga ma fu…t la cap că miam luat puşca cu aer Daisy că zice că Buffalo Bob nare puşcă la TV şi mama zice „Iao dacă vrei Harry că nu e adevărată şi nu are nici gloanţe închipuite şi Buffalo Bob no să se supere”. Asta a fost ultimul lucru care mia zis şi mă bucur că a fost drăguţ, că era foarte aspră.

Aşa că eram gata să plecăm şi io zic staţi aşa că trebuie să merg la budă că eram emoţionat. Ei toţi râde, chiar şi mama şi Troy de pe canapea da pişu mia salvat viaţa că atunci veni taica cu un ciocan. Taica era rău când bea şi o bătea mereu pe mama. Odată când Troy a încercat săi oprească cu vorba ia rupt mâna lu Troy. Atunci aproape că sa dus la puşcărie (taica). Oricum mama şi taica erau „separaţi” când a fost ce scriu acum şi ea se gândea să divorţeze da nu era uşor în ’58 cum e acum.

Oricum a intrat şi eu făceam pişu în baie şi am auzito pe mama că zice „Ieşi de aici cu lucru acela nu trebuie să vi aici”. După aia a început să ţipe. După aia toţi ţipau.

 

Mai era… mai erau încă trei pagini înfiorătoare… dar nu eu trebuia să le citesc.

5

Încă nu se făcuse şase şi jumătate când am căutat numărul lui Al în cartea de telefon şi l-am format fără ezitare. Şi el se trezise deja. Mi-a răspuns la primul tril al telefonului cu o voce ce aducea cu lătratul unui câine.

– Ei, prietene, ce matinal eşti!

– Am ceva să-ţi arăt. Tema unui elev de-al meu. Îl cunoşti. Cel puţin, aşa ar trebui; i-ai pus fotografia pe Peretele Celebrităţilor.

A tuşit, apoi mi-a răspuns:

– Am o droaie de poze pe Peretele Celebrităţilor, prietene. Cred chiar că am şi una cu Frank Anicetti din vremea primului festival Moxie. Trebuie să mă ajuţi, că nu-mi aduc aminte de cine vorbeşti.

– Mai bine îţi arăt. Pot să trec pe la tine?

– Poţi, dacă nu te deranjează că sunt în halat. Dar trebuie să te întreb acum, pentru că ai avut la dispoziţie toată noaptea să te gândeşti. Te-ai hotărât?

– Cred că mai întâi mai trebuie să mă duc acolo o dată.

Şi am închis, înainte să apuce să mă mai întrebe ceva.

6

Niciodată nu-l mai văzusem arătând aşa de rău ca în dimineaţa aceea, când lumina albă a zilei inunda camera. Halatul alb îi atârna pe lângă corpul subţiat ca o paraşută dezumflată. Pentru că nu făcuse citostatice, nu-şi pierduse părul, dar i se rărise şi căpătase consistenţa părului de bebeluş. Şi parcă ochii i se adânciseră şi mai mult în orbite. A citit de două ori compunerea lui Harry Dunning, a vrut să pună foile pe masă, apoi le-a citit încă o dată. La sfârşit şi-a ridicat ochii la mine şi a exclamat:

– Iisuse Hristoase, pupa-Ţi-aş tălpile Tale!

– Am plâns când am citit-o prima dată.

– Nici nu-i de mirare. Pe mine m-a atins cel mai tare partea cu puşca cu aer Daisy. Prin anii cincizeci pe spatele tuturor cărticelelor cu benzi desenate care existau pe piaţă erau reclame la puştile Daisy. Toţi copiii de pe strada mea – mă rog, toţi băieţii – nu voiau decât două lucruri mari şi late pe lumea asta: o puşcă cu aer Daisy şi o căciulă din blană de raton cum avea Davy Crockett. Şi are dreptate, nu avea gloanţe, nici măcar unele false, dar noi obişnuiam să turnăm pe ţeavă puţin ulei Johnson pentru bebeluşi. După aia, dacă pompai niţel aer înăuntru şi apăsai pe trăgaci, ieşea un norişor de fum albastru.

Se uită iarăşi la foile de pe masă.

– Ticălosul acela nenorocit şi-a omorât nevasta şi trei dintre copii cu un ciocan? Iisusee!

A început să dea cu el, scrisese Harry. Am fugit înapoi în living şi era sânge pe pereţi şi o chestie albă pe canapea. Aia era creeri lu mama mea. Ellen