biletul, încât am vrut să-ţi scriu şi să-ţi spun că pot să-ţi cumpăr altul. Am tot amânat scrisoarea până când aveam să fac rost de bani.

Era o scuză jalnică, dar specifică lui Lev. El nu mergea la petreceri decât dacă avea o haină elegantă şi refuza să intre într-un bar dacă nu avea suficienţi bani ca să facă cinste cu un rând de băutură.

Grigori îşi aminti de o altă trădare a fratelui său.

— Nu mi-ai zis de Katerina că-i însărcinată când ai plecat.

— Însărcinată! Nu am ştiut.

— Ba da, ai ştiut. I-ai spus să nu-mi zică nimic.

— O… păi cred că am uitat.

Lev părea prins cu musca pe căciulă, dar nu îi luă prea mult ca să se replieze şi să contraatace.

— Vasul ăla cu care m-ai trimis nici măcar nu mergea la New York! Ne-a lăsat pe toţi într-o fundătură pe nume Cardiff. A trebuit să muncesc câteva luni bune ca să strâng bani pentru un alt bilet.

Grigori se simţi vinovat un moment, apoi îşi aminti cum Lev se milogise de el ca să-i dea biletul.

— Poate că nu ar fi trebuit să te ajut să scapi de poliţie, rosti el cu răceală.

— Bănuiesc că ai făcut ce era mai bine pentru mine, rosti Lev cu jumătate de gură.

Apoi afişă zâmbetul care îl făcea mereu pe Grigori să îl ierte:

— Ca de obicei, adăugă el. De când a murit mama.

Grigori simţi cum i se pune un nod în gât.

— Chiar şi aşa, zise el, concentrându-se ca să-şi alunge tremurul din glas, tot ar trebui să pedepsim familia Vyalov pentru că ne-a înşelat.

— M-am răzbunat eu, spuse Lev. Există un Josef Vyalov în Buffalo. I-am tras-o fiicei lui şi am lăsat-o însărcinată, aşa că a trebuit să mi-o dea de soţie.

— Dumnezeule! Acum faci parte din familia Vyalov?

— A regretat alegerea făcută şi de aceea a aranjat să fiu luat cu arcanul. Speră probabil să fiu ucis în bătălie.

— La dracu’! Încă îţi laşi capul cel mic să te îndrume în viaţă?

Lev ridică din umeri.

— Presupun că da.

Grigori avea şi el câteva dezvăluiri de făcut şi se simţea cam neliniştit în privinţa acestora. Începu prin a-i zice cu prudenţă:

— Katerina a născut un băieţel… pe fiul tău. L-a botezat Vladimir.

Lev părea mulţumit.

— Serios? Am un fiu!

Grigori nu avu curaj să-i spună lui Lev că Vladimir nu ştia nimic de el şi că-i zicea lui „tati”, aşa că spuse:

— Am avut eu grijă de el.

— Ştiam eu că aşa vei face.

Grigori simţi o uşoară indignare auzind că Lev încă presupunea că alţii vor prelua responsabilităţile sale.

— Lev, spuse el, m-am căsătorit cu Katerina.

Aşteptă o reacţie revoltată, însă Lev îşi păstră calmul.

— Ştiam că o să faci şi asta.

Grigori era uluit.

— Poftim?

Lev dădu din cap.

— Erai nebun după ea, iar ea avea nevoie de un tip serios şi de nădejde care să crească copilul. Aşa a fost scris.

— Şi eu care m-am dat de ceasul morţii! izbucni Grigori. Am fost pur şi simplu torturat de gândul că nu am fost loial faţă de tine.

— La dracu’, nu trebuia! Eu am lăsat-o baltă. Vă doresc mult noroc!

Pe Grigori îl înnebunea nonşalanţa lui Lev în legătură cu întreaga situaţie.

— Ţi-ai făcut griji în privinţa noastră câtuşi de puţin? întrebă el jignit.

— Mă ştii doar, Grishka…

Sigur că Lev nu îşi făcuse griji în privinţa lor.

— Nici nu te-ai gândit la noi.

— Ba sigur că m-am gândit la voi! Nu face pe sfântul! O doreai; te-ai abţinut o vreme, poate câţiva ani, dar în cele din urmă tot i-ai tras-o.

Era crudul adevăr – Lev avea un fel enervant de a-i coborî pe toţi la nivelul său.

— Ai dreptate, spuse Grigori. În orice caz, mai avem acum încă un copil: o fată, Anna. Are un an şi jumătate.

— Doi adulţi şi doi copii. Nu contează. Eu am destul.

— Ce vrei să spui?

— Am făcut bani vânzându-le cazacilor whisky din rezervele armatei britanice. Am strâns o mică avere.

Lev băgă mâna în cămaşa uniformei, desfăcu o cataramă şi scoase o cingătoare cu bani.

— Aveţi aici destui bani ca să veniţi toţi patru în America!

Îi dădu cingătoarea lui Grigori. Grigori era uimit şi mişcat – iată că Lev nu îşi uitase totuşi familia. Pusese bani deoparte pentru un bilet. Sigur că înmânarea banilor fusese un gest bombastic – asta era firea lui Lev –, însă îşi ţinuse promisiunea.

Ce păcat că se chinuise degeaba…

— Îţi mulţumesc, zise Grigori. Sunt mândru de tine că ai făcut ce ai spus că vei face. Însă, desigur, acum nu mai este nevoie. Te pot elibera şi te pot ajuta să îţi reiei viaţa obişnuită în Rusia.

Îi dădu înapoi cingătoare cu bani. Lev o luă şi o ţinu în mâini, uitându-se fix la ea.

— Ce vrei să spui?

Grigori văzu că Lev părea supărat şi înţelese că avea orgoliul rănit de faptul că el îi refuzase darul. Însă Grigori avea o grijă mai mare pe cap – ce avea să se întâmple când Lev şi Katerina urmau să se reîntâlnească? Oare ea avea să îl aleagă din nou pe fratele mai atrăgător? Grigori simţi că îi îngheaţă inima la gândul că ar putea să o piardă, după toate întâmplările prin care trecuseră împreună.

— Noi locuim la Moscova acum, spuse el. Avem un apartament în Kremlin… Katerina, Vladimir, Anna şi cu mine. Pot să-ţi fac rost şi ţie de un apartament…

— Stai aşa, zise Lev, cu o expresie de neîncredere pe chip. Crezi că vreau să mă întorc în Rusia?

— Păi te-ai întors deja, spuse Grigori.

— Dar nu ca să rămân!

— Doar nu vrei să te întorci în America…

— Ba da, cum să nu?! Şi ar trebui să veniţi şi voi cu mine.

— Dar nu mai este nevoie! Rusia nu mai este cum o ţii tu minte. Ţarul nu mai este!

— Îmi place în America, spuse Lev. O să-ţi placă şi ţie. O să vă placă tuturor, mai ales Katerinei.

— Dar noi scriem istorie aici! Am inventat o nouă formă de guvernământ, sovietul. Aceasta este noua Rusie, noua lume! Pierzi totul!

— Tu eşti cel care nu pricepe, răspunse Lev. În America am propria mea maşină. Ai mai multă mâncare decât poţi mânca… câtă băutură vreau să beau, câte ţigări vreau să fumez. Am cinci costume!

— Ce rost are să ai cinci costume? zise Grigori frustrat. E ca şi cum ai avea cinci paturi. Nu