Gwyn Evans interveni:

— Nu fi obraznic, Billy, băiete! Nu faci decât să-ţi agravezi situaţia.

Billy nu avea de gând să-l lase pe Evans să facă pe binevoitorul. Rosti:

— Iar sfatul meu pentru dumneavoastră este să plecaţi acum, ca să nu mai aveţi nimic de-a face cu această parodie de proces. Când se va afla – şi credeţi-mă, ştirea o să fie pe prima pagină a celor de la Daily Mirror – veţi descoperi că dumneavoastră sunteţi cel căzut în dizgraţie, nu eu. Îl privi pe Murray: Toţi cei care au ceva de-a face cu această farsă vor cădea în dizgraţie.

Evans părea tulburat. Era clar că nu crezuse că procesul ar putea ajunge la urechile publicului.

— Destul! strigă Fitz mânios.

„Bun, se gândi Billy, l-am scos deja din sărite.”

Fitz continuă:

— Haideţi să vedem dovezile, dacă se poate, domnule căpitan Murray.

Murray deschise un dosar şi scoase o foaie de hârtie. Billy îşi recunoscu scrisul de mână. Aşa cum se aştepta, era o scrisoare către Ethel.

Murray i-o arătă şi îl întrebă:

— Ai scris această scrisoare?

Billy replică:

— Cum v-a parvenit, domnule căpitan Murray?

Fitz se răsti:

— Răspunde la întrebare!

Billy continuă:

— Aţi urmat cursurile Şcolii Eton, nu-i aşa, domnule căpitan? Un gentilom nu ar citi niciodată corespondenţa altcuiva, sau cel puţin aşa ni se spune, însă, din câte ştiu eu, numai cenzorul oficial are dreptul să examineze scrisorile soldaţilor. Presupun, deci, că această scrisoare v-a fost semnalată de către cenzor.

Făcu o pauză. Aşa cum se aşteptase, Murray evită să răspundă. Billy continuă:

— Sau aţi obţinut-o în mod ilegal?

Murray repetă:

— Ai scris sau nu această scrisoare?

— Dacă a fost obţinută în mod ilegal, atunci nu poate fi folosită într-un proces. Cred că asta ar spune un avocat. Însă aici nu este niciun avocat. Ceea ce face ca acesta să fie doar o parodie de proces.

— Ai scris sau nu această scrisoare?

— Vă voi răspunde la această întrebare după ce îmi explicaţi cum v-a parvenit.

Fitz zise:

— Să ştii că poţi fi pedepsit pentru sfidarea curţii.

„Sunt deja pasibil de pedeapsa cu moartea, se gândi Billy, ce prostie din partea lui Fitz să creadă că mă poate ameninţa!” Însă nu spuse decât atât:

— Mă apăr scoţând în evidenţă ilegitimitatea curţii şi ilegalitatea comisă de acuzare. Doriţi să îmi interziceţi şi asta… domnule?

Murray se dădu bătut.

— Pe plic sunt notate adresa de returnare şi numele sergentului Billy Williams. Dacă acuzatul doreşte să susţină că nu a scris-o el, ar trebui să spună asta acum.

Billy nu scoase nicio vorbă.

— Scrisoarea este un mesaj codat, continuă Murray. Poate fi decodat citindu-se textul din trei în trei cuvinte, precum şi iniţialele cuvintelor din titlurile de cântece şi de filme. Murray îi înmână scrisoarea lui Evans şi continuă: Când este decodată în acest fel, are următorul conţinut.

Scrisoarea lui Billy descria incompetenţa regimului lui Kolchak, susţinând că – în pofida aurului pe care îl avea la dispoziţie – acesta nu era în stare să plătească personalul Transsiberianului, ceea ce ducea la probleme permanente de aprovizionare şi de transport. De asemenea, detalia ajutorul pe care încerca să îl acorde armata britanică. Informaţia fusese ţinută în secret de contribuabilii britanici, care plăteau pentru armată şi ai căror fii îşi riscau vieţile.

Murray îi zise lui Billy:

— Negi că ai fi trimis acest mesaj?

— Nu pot face comentarii legate de dovezi obţinute ilegal.

— Adresanta, E. Williams, este de fapt doamna Ethel Leckwith, conducătoarea campaniei Labele jos de pe Rusia, nu-i aşa?

— Nu pot face comentarii legate de dovezi obţinute ilegal.

— I-ai mai trimis scrisori codate în trecut?

Billy nu scoase nicio vorbă.

— Iar dumneaei a folosit informaţiile pe care i le-ai transmis ca să redacteze articole de ziar ostile, care discreditează armata britanică şi care pun în pericol şansele de reuşită a acţiunilor noastre de aici.

— În niciun caz, spuse Billy. Armata a fost discreditată de oamenii care ne-au trimis într-o misiune secretă şi ilegală fără ştiinţa sau consimţământul parlamentului. Campania Labele jos de pe Rusia este un prim pas necesar în revenirea noastră la rolul firesc de apărători ai Marii Britanii, în loc de a fi armata privată a unei mici conspiraţii de generali şi politicieni de dreapta.

Chipul sculptat al lui Fitz se înroşi de furie, observă Billy cu mare satisfacţie.

— Cred că am auzit destul, spuse Fitz. Curtea va delibera acum şi îşi va da verdictul.

Murray murmură ceva, iar Fitz adăugă:

— Ah, da. Acuzatul mai are ceva de spus?

Billy se ridică în picioare şi spuse:

— Îl chem ca prim martor pe domnul colonel Fitzherbert.

— Nu fi ridicol, pufni Fitz.

— Doresc să se consemneze faptul că instanţa a refuzat să îmi permită chestionarea unui martor, chiar dacă acesta este prezent la proces.

— Las-o baltă.

— Dacă nu mi s-ar fi refuzat dreptul de a chema un martor, l-aş fi întrebat pe domnul colonel care a fost relaţia dumnealui cu familia mea. Nu este adevărat că are o problemă personală cu mine din cauza rolului tatălui meu de lider al minerilor? Care a fost relaţia dumnealui cu sora mea? Nu a angajat-o cumva ca menajeră-şefă, după care a concediat-o în mod misterios?

Billy fu tentat să spună mai multe despre Ethel, dar asta ar fi însemnat să îi târască numele prin noroi şi, în plus, simpla aluzie era probabil suficientă.

— L-aş fi întrebat ce interes personal are în acest război ilegal purtat împotriva guvernului bolşevic. Soţia dumnealui este o prinţesă rusoaică? Fiul dumnealui este moştenitorul unei proprietăţi de aici? Nu cumva domnul colonel se află aici ca să îşi apere propriile interese financiare? Nu cumva toate aceste chestiuni reprezintă adevărata explicaţie pentru care a convocat această mascaradă de curte? Şi, dacă aşa stau lucrurile, nu îi descalifică toate acestea calitatea de judecător în acest caz?

Fitz rămase stană de piatră, însă Murray şi Evans aveau un aer cu totul surprins – nu ştiuseră toate aceste detalii personale.

Billy continuă:

— Mai am un lucru de adăugat. Kaizerul german este acuzat de crime de război. Se susţine că a declarat război la încurajarea generalilor săi, împotriva voinţei poporului german, aşa cum a fost ea clar exprimată de către reprezentanţii acestuia din Reichstag, parlamentul german. Dimpotrivă, se argumentează, Marea Britanie a declarat război Germaniei doar după o dezbatere în Camera Comunelor.

Fitz se prefăcu plictisit, însă Murray şi Evans ascultau cu atenţie.

Billy adăugă:

— Acum vă rog să luaţi