Volodea se hotărî să spună adevărul.

— Am întâlnit un om pe care-l cheamă Greg Peshkov. Face parte din delegaţia americană. El crede că suntem rude.

— Este posibil. Grigori vorbea pe un ton relaxat, ca şi cum era un lucru care nu conta prea mult, însă Volodea văzu că pielea gâtului i se înroşise, ceea ce trăda o emoţie ascunsă.

— Ultima oară mi-am văzut fratele în 1919. De atunci nu am mai auzit de el, continuă el.

— Pe tatăl lui Greg îl cheamă Lev, iar Lev are un frate numit Grigori.

— Atunci Greg ar putea fi vărul tău.

— El a spus „frate”.

Grigori se înroşi şi mai tare şi nu spuse nimic.

Zoya se băgă în vorbă:

— Cum aşa?

Volodea spuse:

— Potrivit acestui Peshkov american, Lev avea în Sankt Petersburg o prietenă însărcinată, care s-a căsătorit cu fratele său.

— E absurd! pufni Grigori.

Volodea se uită la Katerina.

— Nu spui nimic, mamă.

Urmă o pauză lungă. Ceea ce cu siguranţă însemna ceva. De ce aveau nevoie să se gândească atât, dacă povestea lui Greg nu era adevărată? Un frig nefiresc îl străbătu pe Volodea, ca o ceaţă îngheţată.

Într-un sfârşit, mama lui spuse:

— Eram o fetişcană fluşturatică. Se uită la Zoya şi adăugă: Nu cuminte, ca soţia ta. Oftă adânc. Grigori Peshkov s-a îndrăgostit de mine, mai mult sau mai puţin la prima vedere, prostuţul. Îi zâmbi tandru soţului ei, apoi continuă: Însă fratele lui, Lev, avea haine de lux, ţigări, bani de votcă şi prieteni printre gangsteri. Îmi plăcea mai mult de Lev. Mai degrabă m-a păcălit.

— Deci este adevărat? întrebă Volodea uimit.

O parte din el spera cu disperare să audă o dezminţire.

— Lev a făcut ceea ce oamenii de felul lui fac mereu, spuse Katerina. M-a lăsat însărcinată, apoi m-a părăsit.

— Deci Lev este tatăl meu! Volodea se uită la Grigori şi zise: Iar tu eşti doar unchiul meu!

Se simţea de parcă stătea să se prăbuşească. Pământul îi aluneca încet de sub picioare. Parcă trăia un cutremur.

Zoya se duse lângă scaunul lui Volodea şi îşi puse o mână pe umărul lui, ca şi cum ar fi vrut să îl liniştească sau poate să îl reţină.

Katerina continuă:

— Iar Grigori a făcut ceea ce oamenii ca el fac dintotdeauna: a avut grijă de mine. M-a iubit, s-a căsătorit cu mine şi ne-a întreţinut pe mine şi pe copiii mei. Aşezându-se pe canapea lângă Grigori, îl apucă de mână şi continuă: Nu îl voiam şi cu siguranţă nu îl meritam, dar cu toate acestea, Dumnezeu mi l-a dat.

Grigori spuse:

— M-am temut mereu de ziua aceasta. Încă de când te-ai născut m-am temut de ea.

— Atunci, de ce ai păstrat secretul? spuse Volodea. De ce nu mi-ai spus pur şi simplu adevărul?

Vocea lui Grigori părea strangulată când rosti cu greutate:

— Nu puteam suporta gândul de a-ţi spune că nu sunt tatăl tău, reuşi el să zică. Te iubeam atât de mult…

Katerina zise:

— Permite-mi să îţi spun ceva, iubitul meu fiu. Ascultă-mă de data aceasta, iar după aceea nu îmi va mai păsa dacă îţi vei mai asculta mama vreodată. Dar mai întâi ascultă asta: uită-l pe străinul american care cândva a sedus o fetişcană nesăbuită. Priveşte-l pe omul care stă în faţa ta cu lacrimi în ochi.

Volodea se uită la Grigori şi văzu pe chipul acestuia o expresie rugătoare care îi merse direct la inimă.

Katerina continuă:

— Acest om te-a hrănit, te-a îmbrăcat şi te-a iubit fară greş vreme de treizeci de ani. Dacă cuvântul „tată” înseamnă ceva, acesta este tatăl tău.

— Da, spuse Volodea. Ştiu asta.

(IV)

Lloyd Williams se înţelegea foarte bine cu Ernie Bevin. Aveau multe lucruri în comun, în ciuda diferenţei de vârstă dintre ei. În timpul celor patru zile de călătorie cu trenul, în care traversară Europa înzăpezită, Lloyd îi mărturisi că el, asemenea lui Bevin, era fiul ilegitim al unei servitoare. Amândoi erau anticomunişti convinşi: Lloyd din cauza experienţelor sale din Spania, Bevin pentru că văzuse tacticile comuniste din sânul sindicatelor.

— Sunt sclavii Kremlinului şi tirani pentru oricine altcineva, spuse Bevin, iar Lloyd înţelese exact ce voia acesta să spună.

Lloyd nu se apropiase prea mult de Greg Peshkov, care arăta întotdeauna de parcă s-ar fi îmbrăcat la repezeală: cu mânecile cămăşilor neîncheiate, gulerul hainei răsucit, şireturile desfăcute. Greg era o persoană perspicace şi Lloyd se străduia să îl placă, dar simţea că sub acel şarm neglijent al lui Greg se afla un miez de cruzime. Daisy îi spusese că Lev Peshkov era un gangster şi Lloyd se gândea că şi Greg avea aceleaşi instincte.

Cu toate acestea, Bevin sări când auzi ideea lui Greg cu privire la Germania.

— Crezi că vorbea în numele lui Marshall? întrebă corpolentul ministru de externe, cu accentul său clar din West Country.

— A zis că nu, răspunse Lloyd. Credeţi că ar putea funcţiona?

— Cred că este cea mai bună idee pe care am auzit-o în toate cele trei săptămâni blestemate petrecute în Moscova. Dacă e serios, aranjează un prânz neoficial – numai cu Marshall, cu acest june şi cu noi doi.

— Mă ocup chiar acum.

— Dar să nu spui nimic nimănui. N-am vrea ca sovieticii să prindă de veste. Ne vor acuza de conspiraţie împotriva lor. Şi ar avea dreptate.

Se întâlniră a doua zi în piaţa Spasopeskovskaya nr. 10, la reşedinţa ambasadorului american, o vilă extravagantă în stil neoclasic, construită înainte de revoluţie. Marshall era înalt şi uscăţiv, soldat până în măduva oaselor; Bevin era gras, miop, cu o ţigară atârnându-i mai tot timpul în colţul gurii – însă căzură de acord imediat. Amândoi erau oameni direcţi. Odată, Bevin fusese acuzat chiar de Stalin că s-ar exprima ca un mojic, lucru de care ministrul de externe era foarte mândru.

Sub plafonul pictat şi sub candelabrele exorbitante, se ajunse la problema revigorării Germaniei fără ajutorul Uniunii Sovietice.

Căzură repede de acord asupra principiilor: noua monedă, unificarea zonei britanice cu cea americană şi, dacă era posibil, cu cea franceză; demilitarizarea Germaniei de Vest; alegeri şi o nouă alianţă militară transatlantică.

Apoi, Bevin spuse fără menajamente:

— Ştii, nimic din toate acestea nu va funcţiona.

Marshall fu luat prin surprindere.

— Atunci nu înţeleg de ce mai discutăm despre asta, spuse el tăios.

— În Europa este criză. Planul acesta va da greş dacă oamenii sunt înfometaţi. Cea mai bună protecţie împotriva