Cu două săptămâni în urmă, Partidul Comunist Ceh obţinuse controlul absolut al guvernului, înlăturându-şi partenerii de coaliţie. Ministrul de externe Jan Masaryk, erou de război şi democrat anticomunist, fusese întemniţat la ultimul etaj al reşedinţei sale oficiale, Palatul Czernin. Fără îndoială, în spatele loviturii de stat se afla poliţia secretă sovietică. De fapt, cumnatul lui Volodea, colonelul Ilya Dvorkin, se afla şi el în Praga, la acelaşi hotel, şi mai mult ca sigur fusese implicat.

Şeful lui Volodea, generalul Lemitov, vedea această lovitură de stat ca pe o catastrofă pentru relaţiile publice ale Uniunii Sovietice. În faţa lumii, Masaryk fusese dovada că ţările est-europene puteau fi libere şi independente în umbra URSS-ului. Datorită lui, Cehoslovacia reuşise să aibă un guvern comunist favorabil Uniunii Sovietice şi, în acelaşi timp, să poarte haina democraţiei burgheze. Acesta fusese aranjamentul perfect, pentru că îi dăduse URSS-ului tot ce dorise, liniştindu-i în acelaşi timp pe americani. Dar acest echilibru fusese răsturnat.

Cu toate acestea, Ilya jubila.

— Partidele burgheze au fost zdrobite! îi spuse el lui Volodea într-o noapte, în barul hotelului.

— Ai văzut ce s-a întâmplat în Senatul american? întrebă calm Volodea. Vandenberg, bătrânul izolaţionist, a ţinut un discurs de opt minute în favoarea Planului Marshall şi a fost aplaudat furtunos.

Ideile vagi ale lui George Marshall se închegaseră într-un plan. Şi acest lucru în primul rând mulţumită şireteniei de vulpoi a ministrului de externe britanic, Ernie Bevin. În opinia lui Volodea, Bevin era cel mai periculos tip de anticomunist – un social-democrat din clasa muncitoare. În ciuda corpolenţei sale, se mişca repede. Cu viteza fulgerului, organizase la Paris o conferinţă la care întreaga Europă aclamase răsunător discursul ţinut de George Marshall la Harvard.

Volodea ştia, de la spionii din Ministerul de Externe britanic, că Bevin era hotărât să includă Germania în Planul Marshall, excluzând în schimb URSS-ul. Iar Stalin căzuse direct în capcana lui Bevin când le ordonase ţărilor est-europene să refuze acel ajutor.

Acum, poliţia secretă sovietică părea să facă tot ce îi stătea în putere ca să ajute legea să treacă prin Congres.

— Senatul era decis să respingă Planul Marshall, îi spuse Volodea lui Ilya. Contribuabilul american nu vrea să plătească factura. Însă lovitura de stat de aici, de la Praga, i-a convins că trebuie să o facă, întrucât capitalismul european este în pericol să se prăbuşească.

Ilya replică indignat:

— Partidele burgheze cehe voiau să primească mita americană.

— Trebuia să le lăsăm, spuse Volodea. Poate că era cea mai rapidă cale de a sabota întreaga schemă. Congresul ar fi respins Planul Marshall – ei nu vor să dea bani comuniştilor.

— Planul Marshall este un şiretlic imperialist!

— Da, este, spuse Volodea. Şi mi-e teamă că funcţionează. Aliaţii noştri din timpul războiului formează un bloc antisovietic.

— Cei care stau în calea marşului comunismului trebuie trataţi corespunzător.

— Într-adevăr, trebuie.

Era uimitor cum oameni ca Ilya dădeau consistenţă unor opinii politice greşite.

— Iar eu trebuie să mă duc la culcare.

Era abia ora zece, dar Volodea urcă şi el. Rămase întins, treaz, gândindu-se la Zoya şi la Kotya şi dorindu-şi să îi poată săruta de noapte bună. Gândurile îi fugiră spre misiunea lui. Îl întâlnise pe Jan Masaryk, simbolul independenţei cehe, cu două zile în urmă, la o ceremonie organizată la mormântul tatălui acestuia, Thomas Masaryk, fondatorul Cehoslovaciei şi primul preşedinte al acesteia. Îmbrăcat într-un palton cu guler de blană, cu capul gol sub ninsoarea densă, cel de-al doilea Masaryk părea înfrânt şi deprimat.

Dacă ar fi putut fi convins să rămână ministru de externe, poate că ar fi fost posibil un compromis, se gândi Volodea. Cehoslovacia ar fi putut avea un guvern intern complet comunist, dar în relaţiile internaţionale ar fi avut o atitudine neutră sau măcar cât mai puţin antiamericană. Masaryk avea atât talentul diplomatic, cât şi credibilitatea internaţională care i-ar fi permis să facă această echilibristică.

Volodea decise să îi sugereze acest lucru lui Lemitov a doua zi.

Dormi iepureşte şi se trezi înainte de ora şase, cu o alarmă mentală răsunându-i în minte. Avea legătură cu discuţia purtată cu Ilya noaptea trecută. Volodea încercă să o rememoreze. Când Ilya spusese „Cei care stau în calea marşului comunismului” se referise la Masaryk; iar când cineva din poliţia secretă spunea că cineva trebuie „tratat corespunzător”, asta însemna întotdeauna „omorât”.

Apoi, Ilya se dusese la culcare devreme, ceea ce însemna că în dimineaţa aceea urma să se trezească devreme.

— Sunt un prost, realiză Volodea. Semnele erau acolo, iar mie mi-a luat toată noaptea să le interpretez.

Sări din pat – poate nu era prea târziu.

Se îmbrăcă repede şi îşi puse un palton gros, fularul şi pălăria. Nu erau taxiuri în faţa hotelului – era prea devreme. Ar fi putut chema o maşină a Armatei Roşii, dar – până ar fi fost trezit un şofer şi ar fi fost adusă maşina – ar fi trecut aproape o oră.

Se decise să meargă pe jos. Palatul Czernin se afla la doar câţiva kilometri distanţă. O luă spre partea de vest a elegantului centru al Pragăi, traversă podul St. Charles şi urcă repede către castel.

Masaryk nu îl aştepta – şi nici nu era obligat ministrul de externe să acorde o audienţă unui colonel al Armatei Roşii –, însă Volodea era sigur că avea să fie suficient de curios încât să îl primească.

Merse rapid prin zăpadă şi ajunse la Palatul Czernin la 6:45. Palatul era o clădire barocă imensă, cu un şir impunător de semicoloane corintiene pe cele trei etaje superioare. Locul era slab păzit, constată el cu surprindere. O santinelă îi indică uşa principală. Volodea traversă fără nicio oprelişte un hol bogat ornamentat.

Se aşteptase să dea peste obişnuitul imbecil de la poliţia secretă aflat în spatele unui birou la recepţie, dar nimeni nu era acolo. Era un semn rău şi simţi cum îl cuprind gândurile negre.

Holul dădea într-o curte interioară. Aruncând o privire pe una dintre ferestre, văzu ceva care aducea cu un om adormit în zăpadă. Poate căzuse acolo, beat; dacă era aşa, era în pericol să moară îngheţat.

Volodea încercă uşa şi constată că era deschisă.

Traversă în fugă curtea pătrată. Un om îmbrăcat în pijamale