albastre de mătase zăcea pe pământ, cu faţa în jos. Nu era acoperit de zăpadă, deci nu putea să se afle acolo de prea multe minute. Volodea îngenunche lângă el. Omul era nemişcat şi părea să nu mai respire.

Volodea privi în sus. Şiruri de ferestre identice, asemenea unor soldaţi la paradă, dădeau înspre curte.

Toate erau bine închise, din cauza gerului, cu excepţia uneia – aflată în dreptul omului în pijamale –, care era larg deschisă.

De parcă cineva ar fi fost aruncat prin ea.

Volodea întoarse capul fără viaţă şi privi faţa bărbatului.

Era Jan Masaryk.

(II)

Trei zile mai târziu, la Washington, şefii statului-major îi prezentau preşedintelui Truman un plan de război de urgenţă, pentru a face faţă invaziei sovietice în Europa de Vest. Pericolul unui al treilea război mondial era un subiect fierbinte în presă.

— Tocmai am câştigat războiul, îi spuse Jacky Jakes lui Greg Peshkov. Cum se face că suntem pe cale să avem un altul?

— Asta mă tot întreb şi eu, rosti Greg.

Stăteau pe o bancă în parc, iar Greg îşi trăgea suflarea după ce jucase fotbal cu Georgy.

— Mă bucur că este mult prea tânăr ca să lupte, zise Jacky.

— Şi eu.

Se uitau amândoi la fiul lor, care stătea în picioare, vorbind cu o fată blondă, cam de aceeaşi vârstă cu el. Şireturile tenişilor Keds erau desfăcute şi avea cămaşa scoasă din pantaloni. Avea 12 ani şi era în creştere. Avea câteva firişoare de păr negru deasupra buzei de sus şi părea cu cinci centimetri mai înalt decât săptămâna trecută.

— Ne-am adus trupele acasă cât de repede am putut, spuse Greg. La fel au făcut şi englezii şi francezii. Dar Armata Roşie a rămas pe loc. Rezultatul: acum au în Germania de trei ori mai mulţi soldaţi decât avem noi.

— Americanii nu mai vor încă un război.

— Cu siguranţă nu. Iar Truman speră să câştige alegerile prezidenţiale în noiembrie, aşa că va face tot ce va putea ca să evite războiul. Dar se poate întâmpla oricum.

— În curând vei pleca din armată. Ce vei face?

În vocea ei simţi un tremur care îl făcu să creadă că întrebarea nu era atât de nepăsătoare pe cât ar fi vrut ea să pară. Îi privi faţa, dar expresia ei era de nepătruns. Îi răspunse:

— Presupunând că America nu va fi în război, în 1950 voi candida pentru Congres. Tata a fost de acord să îmi finanţeze campania. Voi începe imediat ce se vor încheia alegerile prezidenţiale.

Ea privi în depărtare.

— Din partea cărui partid? întrebă ea mecanic.

El se gândi că poate spusese ceva care o supărase.

— Din partea Partidului Republican, bineînţeles.

— Şi căsătoria?

Greg fu surprins.

— De ce mă întrebi asta?

Ea îl privea acum sever.

— Te vei căsători? insistă ea.

— Întâmplarea face că da, mă voi căsători. O cheamă Nelly Fordham.

— Mă gândeam eu. Ce vârstă are?

— 22. Ce vrei să spui cu „te gândeai tu”?

— Un politician are nevoie de o soţie.

— O iubesc!

— Bineînţeles că o iubeşti. Familia ei este implicată în politică?

— Tatăl ei este un avocat din Washington.

— O alegere bună.

Greg se enervă.

— Eşti foarte cinică.

— Te cunosc, Greg. Pentru Dumnezeu, ţi-am tras-o când nu erai mai mare decât e Georgy acum. Poţi păcăli pe cine vrei, cu excepţia mea şi a mamei tale.

Era foarte perspicace, ca întotdeauna. Mama lui fusese de asemenea foarte critică cu privire la logodna lui. Aveau dreptate: era un pas în carieră, însă Nelly era drăguţă şi agreabilă şi îl adora pe Greg, aşa că nu înţelegea de ce era atât de greşit.

— În câteva minute mă întâlnesc cu ea pentru prânz, undeva în apropiere, spuse el.

Jacky spuse:

— Nelly ştie despre Georgy?

— Nu. Şi trebuie să păstrăm lucrurile aşa.

— Ai dreptate. E deja destul de rău că ai un copil ilegitim; faptul că mai e şi negru ţi-ar putea ruina cariera.

— Ştiu.

— Aproape la fel de rău cum ar fi să ai o soţie neagră.

Greg fu atât de surprins, încât rosti direct:

— Credeai că o să mă căsătoresc cu tine?

Ea avu o expresie posacă.

— O, nu, Greg, în niciun caz! Dacă ar trebui să aleg între tine şi asasinul cu baia de acid, recunosc că aş sta pe gânduri.

Ea minţea, iar el ştia asta. Pentru o clipă se gândi cum ar fi fost să se însoare cu Jacky. Căsătoriile interrasiale erau neobişnuite şi atrăgeau multă ostilitate, atât din partea negrilor, cât şi din partea albilor, însă unii o făceau şi suportau consecinţele. Nu întâlnise niciodată o fată care să îi placă aşa de mult cum îi plăcea Jacky; nici măcar Margaret Cowdry, cu care se întâlnise vreme de vreo doi ani, până când aceasta se săturase să aştepte ca el să o ceară de nevastă. Jacky avea limba ascuţită, dar lui îi plăcea asta, poate pentru că şi mama lui era la fel. Găsea foarte atrăgătoare ideea de a fi împreună toţi trei tot timpul. Georgy ar fi învăţat să îi spună tată. Ar fi putut cumpăra o casă într-un cartier în care oamenii erau mai deschişi la minte, un loc în care locuiau o mulţime de studenţi şi de profesori tineri, poate în Georgetown.

Văzu apoi cum prietena blondă a lui Georgy fu chemată înapoi de părinţii ei, mama ei – o albă get-beget – dând mustrător din deget, şi înţelese că o căsătorie cu Jacky ar fi fost cea mai proastă idee din lume.

Georgy reveni lângă Greg şi Jacky.

— Cum e la şcoală? îl întrebă Greg.

— Îmi place mai mult decât înainte, spuse băiatul. Matematica a devenit mai interesantă.

— Eram bun la matematică, zise Greg.

Jacky spuse:

— Ce coincidenţă!

Greg se ridică.

— Trebuie să plec. Îl strânse pe Georgy de umăr şi adăugă: Continuă să lucrezi la matematică, amice.

— Sigur, rosti Georgy.

Greg îi făcu cu mâna lui Jacky, apoi plecă.

Se gândise şi ea la căsătorie în acelaşi timp cu el, fără îndoială. Ea ştia că plecarea din armată însemna pentru el momentul luării unei decizii – îl obliga să se gândească la viitorul său. Ea nu putuse să se gândească cu adevărat că el ar lua-o de nevastă, dar probabil că nutrise totuşi o fantezie secretă. Acum, el i-o nimicise. Ei bine, cu atât mai rău! Şi dacă ar fi fost albă, tot nu s-ar fi căsătorit cu ea.

Ţinea la ea şi îl iubea pe puşti, însă avea toată viaţa înaintea sa