— Dar mă iubeşti? întrebă el, cu o insistenţă nezdruncinată.

Ea începu să plângă.

— Sigur că te iubesc, nătăfleţule. Te iubesc din tot sufletul!

El o cuprinse în braţe.

— Atunci, asta e tot ce contează, zise el.

Mătuşa Herm lăsă jos Tatler-ul.

— A fost foarte urât din partea ta să te căsătoreşti în secret, îi zise ea lui Maud. Apoi zâmbi conspirativ: Dar ce romantic!

Se aflau în salonul casei din Mayfair a lui Fitz. Bea redecorase locul după încheierea războiului, în noul stil Art Deco, cu scaune cu aspect utilitar şi alte zorzoane moderniste din argint de la Asprey. Alături de Maud şi de Herm se mai aflau prietenul pezevenchi al lui Fitz, Bing Westhampton, şi soţia acestuia. Sezonul londonez era în toi şi urmau să meargă cu toţii la operă de îndată ce Bea era gata. Ea le spunea noapte bună Băiatului, acum în vârstă de trei ani şi jumătate, şi lui Andrew, care avea 18 luni.

Maud ridică revista şi se mai uită o dată la articol. Fotografia nu o mulţumea în mod deosebit. Îşi închipuise că va înfăţişa doi îndrăgostiţi. Din păcate, părea o scenă desprinsă dintr-un film de cinematograf. Walter arăta ca un prădător, ţinând-o de mână şi ţintuind-o cu privirea ca un Lothario răuvoitor, iar ea părea o ingenuă pe punctul de a cădea pradă farmecelor lui.

Totuşi, textul era tot ce îşi dorise. Jurnalistul le amintea cititorilor că Lady Maud fusese „o sufragetă în ton cu moda” înainte de război, că începuse campania din ziarul Soldier’s Wife pentru drepturile femeilor rămase acasă şi că fusese băgată la închisoare pentru că protestase în numele lui Jayne McCulley. Mai menţiona că ea şi cu Walter intenţionaseră să îşi anunţe logodna în mod normal, dar că fuseseră împiedicaţi de izbucnirea războiului. Căsătoria lor secretă, oficiată pe fugă, era prezentată drept o încercare disperată de a face lucrul potrivit în împrejurări anormale.

Maud insistase să fie citată cu precizie, iar revista se ţinuse de cuvânt. „Ştiu că unii britanici îi urăsc pe germani, declarase ea. Dar mai ştiu şi că Walter, la fel ca mulţi alţi germani, a făcut tot posibilul ca să prevină războiul. Acum, că s-a terminat, trebuie să facem pace şi să reînnodăm prietenia cu foştii inamici şi sper din tot sufletul că lumea va vedea legătura noastră ca pe un simbol al noii lumi.”

În anii ei de campanii politice, Maud aflase că puteai uneori să câştigi sprijinul unei publicaţii dacă îi ofereai o poveste bună în exclusivitate.

Walter se întorsese la Berlin, aşa cum fusese plănuit. Germanii fuseseră huiduiţi de mulţimile strânse în timp ce se îndreptau spre gară, ca să plece acasă. O secretară fusese lovită cu o piatră. Comentariul francezilor fusese: „Amintiţi-vă ce i-au făcut Belgiei”. Secretara era încă în spital. Între timp, poporul german se opunea vehement semnării tratatului.

Bing se aşeză lângă Maud pe canapea. Pentru prima oară, nu încerca să flirteze cu ea.

— Aş fi vrut să fie şi fratele tău aici, ca să te sfătuiască cu privire la asta, rosti el, făcând un semn cu capul spre revistă.

Maud îi scrisese lui Fitz ca să-i dea de veste despre căsătorie şi îi trimisese şi poza decupată din Tatler, ca să-i arate că societatea londoneză îi acceptase gestul. Nu putea să ştie cât de mult avea să-i ia scrisorii ca să ajungă oriunde s-ar fi aflat Fitz şi nu aştepta un răspuns decât peste câteva luni. Până atunci, avea să fie prea târziu pentru ca Fitz să mai protesteze. Nu-i mai rămânea de ales decât să zâmbească şi să o felicite.

Maud se zbârli auzind aluzia cum că ar avea nevoie de un bărbat care să-i spună ce să facă.

— Ce-ar putea să-mi zică Fitz?

— În viitorul apropiat, viaţa soţiei unui german va fi foarte aspră.

— Ştiu asta şi fără să mi-o spună un bărbat.

— În absenţa lui Fitz, mă simt oarecum responsabil.

— Te rog, nu este cazul.

Maud încercă să nu se simtă jignită. Ce sfat i-ar fi putut da Bing, în afară de cum să parieze şi să bea în cluburile de noapte ale lumii?

El îşi coborî glasul şi spuse:

— Ezit să-ţi spun asta, dar…

Aruncă o privire spre mătuşa Herm, care pricepu aluzia şi se duse să-şi mai toarne nişte cafea.

— Dacă ai putea susţine că această căsătorie nu a fost consumată, atunci ai putea obţine o anulare.

Maud se gândi la camera cu perdele galbene precum ciuboţica cucului şi fu nevoită să îşi înăbuşe un surâs de fericire.

— Dar nu pot…

— Te rog să nu-mi spui nimic despre asta. Vreau doar să mă asigur că îţi cunoşti opţiunile.

Maud îşi înăbuşi indignarea din ce în ce mai mare.

— Ştiu că îmi vrei binele, Bing…

— Mai există şi varianta divorţului. Se găseşte mereu o cale prin care un bărbat să-i ofere temei de divorţ soţiei.

Maud nu-şi mai putu ţine în frâu revolta.

— Te rog să încetezi imediat discuţia despre acest subiect, rosti ea pe un ton ridicat. Nu am nici cea mai mică dorinţă să obţin o anulare sau un divorţ. Îl iubesc pe Walter.

Bing se îmbufnă.

— Încercam doar să enunţ ce cred că ţi-ar spune Fitz, capul familiei, dacă ar fi aici. Se ridică în picioare şi îi zise soţiei sale: Hai să mergem, bine? Nu are rost să întârziem toţi.

Câteva minute mai târziu Bea coborî, îmbrăcată într-o rochie nouă din mătase roz.

— Sunt gata, spuse ea, de parcă ea i-ar fi aşteptat pe ei şi nu invers.

Privirea îi zăbovi o clipă asupra mâinii stângi a lui Maud, observând verigheta, dar nu spuse nimic. Când Maud îi dădu vestea, răspunsul ei fu cât se poate de neutru:

— Sper că veţi fi fericiţi, zise ea fără căldură. Şi sper că Fitz va reuşi să se împace cu gândul că nu i-ai cerut mai întâi permisiunea.

Ieşiră şi urcară în maşină. Era Cadillacul negru pe care Fitz îl cumpărase după ce rămăsese blocat în Franţa cel albastru. Totul era pus la dispoziţie de Fitz, reflectă Maud: casa în care locuiau cele trei femei, rochiile exorbitante pe care le purtau, maşina şi loja de la