Ca urmare a deciziei conducerii Teatrului Național din Craiova de a o demite pe Fanny, Rebreanu își dă demisia din postul de secretar literar și își urmează soția la București.

În iunie, la îndemnul lui Sebastian Bornemisa, debutează editorial cu volumul de nuvele Frământări (Librăria Națională, Orăștie).

1913

Are în proiect Răscoala, dramă în patru acte.

Împreună cu soția

1914

Liviu Rebreanu este ales secretar al Societății Scriitorilor Români.

Moare tatăl scriitorului, Vasile Rebreanu, în vârstă de 52 de ani. Neprezentându-se la mobilizarea armatei austro-ungare, Liviu Rebreanu nu poate participa nici la înmormântarea părintelui său.

Fratele scriitorului, Emil Rebreanu, este încorporat ca voluntar în armata austro-ungară.

Liviu Rebreanu publică în Universul literar studiul „Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan”.

1915

Scrie povestirea istorică Horia, Cloșca și Crișan (publicată abia după Marea Unire).

Este exclus din Societatea Scriitorilor Români pentru pretinse încurcături financiare (hotărâre asupra căreia se va reveni).

Aflat pe frontul din Italia, Emil Rebreanu distruge un reflector inamic și este decorat (în planul ficțiunii, Apostol Bologa, din Pădurea spânzuraților, va acționa în același mod).

1916

Apare volumul de nuvele Golanii (Editura Steinberg, București), cu o prefață de Mihail Dragomirescu. Volumul reprezintă o reeditare cu modificări a cărții de debut, publicată la Orăștie.

Începe să lucreze la romanul Ion.

1917

În mai, Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, încearcă să treacă frontiera românească la Ghimeș. Acuzat de dezertare și spionaj, va fi executat prin spânzurare.

Această tragedie familială va fi sublimată în romanul Pădurea spânzuraților:

„Spânzurarea fratelui meu, ofițer în armata austro-ungară, la Ghimeș, ca «dezertor», de către unguri, mi-a sugerat ideea Pădurii spânzuraților. Viziunea tragică a «pădurii» mi-a fost inoculată de o serie de fotografii trimise de Cehoslovacia la Liga Națiunilor, fotografii care reprezentau pădurile «trădătorilor de patrie» (Landesverräter) cehoslovaci spânzurați de armata austro-ungară pentru «trădare» – pentru iubirea patriei și independenței lor. Romanul meu e oarecum alături de realitate. Fratele meu a fost un naționalist fără scrupule. Un asemenea personagiu nu putea inspira decât cel mult o poezie patriotică. Eroul meu e mai puțin «erou», pentru că în Pădurea spânzuraților am arătat iarăși originea și creșterea dezechilibrului moral al unui om, slab în fond, ca toți oamenii, doritor de dragoste, pe care o găsește la o unguroaică – deși ar părea neverosimil unui literat oficial – și condus la spânzurătoare tot de un ungur, tatăl Ilonei... Așa cred eu că e mai omenește, și un roman care nu palpită de viață – cu toate ororile, cu toate contradicțiile ei – nu are sorți de viață, chiar când are norocul succesului.” (Idem; reprodus ibidem, p. 40.)

În Bucureștiul ocupat de trupele germane, colaborează la ziarele Lumina (condus de C. Stere) și Scena. Finisează prima versiune a romanului Ion.

1918

După unirea Basarabiei cu România, Liviu Rebreanu elaborează, sub pseudonimul Ion Jalea, o lucrare documentară, tipărită apoi cu titlul Basarabia (Descrierea – Istoria – Unirea).

Pentru că nu se prezentase la mobilizare, în calitatea sa de cetățean austro-ungar, Liviu Rebreanu este arestat de autoritățile germane de ocupație, în urma unui denunț (al cărui autor se pare că a fost scriitorul A. de Herz). Reușind să evadeze, după ce a stat ascuns în casele unor prieteni, se refugiază la Iași, cu ajutorul unor socialiști, printre care Titel Petrescu.

La Iași va fi primit în casa cumnatului său, Mihail Sorbul; climatul e însă nefavorabil, scriitorul fiind bănuit a fi „spion neamț”.

Discutând cu Vladimir Streinu

Aspecte din biografia anilor cumpliți ai Primului Război Mondial vor fi tratate în romanul-jurnal Calvarul; marcat de absurdul acelor ani, scriitorul se va confesa ulterior:

„Ciudată a fost îndeosebi situația mea de ardelean în vechiul regat, după izbucnirea războiului împotriva Austro-Ungariei. Ca fost ofițer în armata ungară, la retragerea trupelor noastre din București, am cerut să fac parte din armata română și să plec și eu. Mi s-a oferit un post la... biroul de informații. Am răspuns că pot fi cel mult militar, că Dumnezeu nu mi-a dat însușiri mai complexe. Și astfel, neputând fi informator, am fost silit să rămân pe loc, în situația grea de a fi acuzat de «trădare».

Scriam. Lucram la cartea mea cea mai grea. Trăiam ascuns și, când – mulțumită nu știu cui – s-a aflat în lumea autorităților militare de ocupație că sunt un «nesupus» austro-ungar, am fost arestat. Am fugit din sala birourilor unde urma să fiu anchetat și am stat ascuns multă vreme în pivnițele muzeului Kalinderu. Am fugit apoi în Moldova și am scăpat mulțumită ostenelii și lărgimii de suflet a trei socialiști!... Am rămas de atunci cu credința că patriotismul, în momentele de criză, se vădește chiar la oamenii care toată viața lor au urmărit și urmăresc un ideal internațional.” (Idem, reprodus în ibidem, p. 39.)

Începe să scrie Calvarul.

1919

Plănuiește un roman de război, Pădurea spânzuraților, înainte