uriaş, a trecut val-vârtej prin ecranul de plasă al uşi şi a dispărut - dar tot se auzea, aprinsă şi lamentându-se - în apartamentul ei din spatele curţii.

Lydia şi cu mine ne-am aşezat la loc. Şi-a luat iar unealta de sculptat. Ochii ei priveau într-ai mei.

 

 

3.

 

Într-o dimineaţă, câteva zile mai târziu, mă apropiam de casa Lydiei, tocmai când ea venea pe alee. Trecuse să-şi vadă prietena, pe Tina, care locuia într-un apartament în blocul de la colţul străzii. Părea electrică în dimineaţa aceea, cam cum arătase prima oară când venise la mine, cu portocala.

– Ia te uită, a zis, ţi-ai luat o cămaşă nouă!

Era adevărat. Îmi cumpărasem cămaşa gândindu-mă la ea, la faptul că urma s-o văd. Ştiam că ea ştia asta şi-şi râdea de mine, dar nu-mi păsa.

Lydia a descuiat uşa şi am intrat împreună. Lutul era pe măsuţă, în mijloc, sub o pânză umedă.

A ridicat pânza.

– Ce părere ai? Lydia nu mă cruţase. Cicatricele, nasul de alcoolic, gura de maimuţă, ochii îngustaţi ca nişte dungi, şi mai era şi rânjetul tâmp, mulţumit, al unui om fericit, ridicol, simţindu-se norocos şi întrebându-se de ce. Ea avea 30 de ani, eu trecusem de 50. Nu-mi pasa.

– Da, am zis. M-ai dat gata. Îmi place. Dar pare aproape terminat. Cred că o să mă întristez când o să fie gata. Am petrecut câteva dimineţi minunate.

– Nu te-am întrerupt din scris?

– Nu. Nu scriu decât după ce se întunecă. Nu pot scrie niciodată ziua.

Lydia şi-a luat instrumentul de modelat şi m-a privit.

– Nu-ţi face griji. Mai am încă mult de lucru. Vreau ca sculptura asta să-mi iasă cum trebuie.

La prima pauză, a scos o sticlă de whiskey din frigider.

– Ah, am zis.

– Câtă apă vrei? m-a întrebat, ţinând un pahar în mâna.

– Jumate-jumate.

Mi-a pregătit băutura şi am dat-o peste cap.

– Am auzit nişte lucruri despre tine, a zis ea.

– Cum ar fi?

– Cum ar fi că ai obiceiul să dai oamenii afară din casă, că-ţi baţi femeile...

– Îmi bat femeile?

– Da, aşa mi-a zis cineva.

Am luat-o în braţe şi ne-am sărutat mai lung ca niciodată. Am împins-o în marginea chiuvetei şi am început să mi-o frec de ea. Lydia m-a împins, dar am prins-o din nou în mijlocul bucătăriei.

Mâna ei a căutat-o pe a mea şi mi-a împins-o în jos, spre blugi, apoi în chiloţi. I-am atins cu un deget marginea de sus a pizdei. Se udase. În timp ce continuăm să o sărut, mi-am vârât degetul mai adânc. Apoi mi-am retras mâna, m-am îndepărtat, am luat sticla şi mi-am mai turnat de băut. M-am aşezat din nou la masă, iar Lydia a trecut de cealaltă parte, s-a aşezat şi m-a privit. A început să lucreze din nou lutul. Mi-am băut whiskey-ul încet.

– Ascultă, am zis, ştiu care-i problema ta.

– Ce?

– Problema ta.

– Ce vrei să spui?

– Auzi, am zis, las-o baltă.

– Vreau să ştiu.

– Nu vreau să-ţi rănesc sentimentele.

– Vreau să ştiu despre ce naiba vorbeşti.

– OK, dacă îmi mai dai un pahar, îţi spun.

– Bine.

Lydia mi-a luat paharul gol şi l-a mai umplut o dată, jumătate whiskey, jumătate apă. L-am golit din nou.

– Ei, bine?

– Pe naiba, ştii doar.

– Ce să ştiu?

– Ai fofoloanca prea largă.

– Ce?

– Nu e un lucru neobişnuit. Ai născut doi copii. Lydia continua să lucreze în tăcere. Apoi şi-a pus deoparte instrumentul. S-a dus până în colţul bucătăriei, lângă uşa din spate. Am privit-o aplecându-se şi scoţându-şi cizmele. Apoi şi-a scos blugii şi chiloţii. Pizda ei era chiar acolo, privindu-mă.

– Bine, ticălosule, a zis ea. Am de gând să-ţi arăt că n-ai dreptate.

Mi-am scos pantofii, pantalonii şi şortul. M-am aşezat în genunchi, pe podeaua de linoleum şi apoi m-am întins peste ea cât eram de lung. Am început s-o sărut. Mi s-a sculat repede şi am simţit că o pătrund.

Am început să împing... O dată, de două ori, de trei ori...

S-a auzit o bătaie în uşă. Era ciocănitul unui copil - pumni mici, panicaţi, insistenţi. Lydia m-a dat repede la o parte.

– E Lisa. Nu s-a dus azi la şcoală! A fost la... Lydia a sărit în picioare şi a început să-şi tragă hainele pe ea.

– Îmbracă-te, mi-a zis.

M-am îmbrăcat cât de repede am putut. Lydia s-a dus la uşă, unde era fiica ei de cinci ani:

– MAMI, MAMI! Mi-am tăiat degetul! M-am dus şi eu în camera din faţă. Lydia o ţinea pe Lisa în poală.

– Of, las-o pe mami să vadă. Las-o pe mami să-ţi pupe degetul. Mami o să ţi-l vindece!

– MAMI, doare!

M-am uitat la tăietură. Era aproape invizibilă.

– Ştii ce, i-am spus în cele din urmă Lydiei, ne vedem mâine.

– Îmi pare rău, a zis ea.

– Ştiu.

Lisa a ridicat privirea spre mine, cu ochii plini de lacrimi.

– Lisa n-o să permită să se întâmple nimic rău mamei, a spus Lydia.

Am deschis uşa, am închis-o după mine şi m-am îndreptat către maşina mea, Mercury Comet, model 1962.

 

 

4.

 

Pe vremea aceea editam o mică revistă, Abordarea laxativă. Aveam doi coeditori şi mi se părea că tipăream cei mai buni poeţi din vremea noastră. Dar şi câţiva din ceilalţi. Unul dintre editori era un tip anormal, de 1,90 înălţime, care se lăsase de şcoală, Kenneth Mulloch (negru) şi care era între-ţinut parţial de maică-sa, parţial de soră-sa. Celălalt editor era Sammy Levinson (evreu), de 27 de ani, care locuia cu părinţii şi tot ei îl întreţineau.

Paginile erau tipărite. Acum mai trebuia să le colaţionăm şi să le capsăm între coperte.

– În asemenea cazuri, a zis Sammy, se obişnuieşte să dai o petrecere de colaţionare. Oferi de băut şi ceva de haleală şi îi laşi pe ei să facă treaba.

– Urăsc petrecerile, am zis.

– Fac eu invitaţiile, s-a oferit Sammy.

– Bine, şi am invitat-o pe Lydia.

În seara petrecerii, Sammy a venit cu textul deja colaţionat. Era un tip nervos, avea un tic la cap şi ardea de nerăbdare să-şi vadă poeziile tipărite. Colaţionase Abordarea laxativă singur şi apoi capsase coperţile. Kenneth Mulloch era de negăsit - probabil se afla în închisoare ori fusese internat la balamuc.

Lumea a început să sosească. li ştiam pe foarte puţini dintre