şi un pandantiv: două degete întinse contra deochiului. Începuse din nou să delireze, trecând de la râs la plâns, mormăind fraze fără şir care o făceau să pufnească în râs. Mi-era ruşine şi mă temeam să nu fim văzuţi în tovărăşia ei. Simţindu-mi rezerva, Beatrice îmi ceru frumos să le las.

La întoarcerea ei făcui un comentariu dezabuzat asupra amărăciunii dea-i găsi în plină mare pe copiii pribegi ai străzii Huchette şi ai bulevardului Saint-Michel.

- Nu spune asta, Didier, e frumoasă şi pare foarte nefericită.

- Nefericirea ei nu mă interesează şi nu m-a izbit frumuseţea ei. Incidentul fu închis printr-o serie de săruturi, şi începu o după-amiază la fel de calmă şi de încântătoare ca dimineaţa.

Mica punte pe care ne lungiserăm ca să citim, eu Bhagavad Gita, Beatrice un roman de Mircea Eliade, era o adevărată terasă tăiată cu briciul pe cer şi adăpostită de vânt de coşul de fum. Doar zgomotul făcut de paginile întoarse de prietena mea întretăia îndepărtatul frecuş al apei de coca navei şi gâfâitul maşinilor. Orice voinţă pierea, ne cuibăream în căldură, amorţiţi de lumina care se izbea, din proră până la pupa, de acest imens palat de oţel alb.

La apusul soarelui şi în timp ce cădea o noapte rece, gus tarăm în a1covul nostru o sfântă oră de voluptate. Copleşit de atâtea emoţii, aş fi adormit imediat dacă Beatrice n-ar fi insistat să o însoţesc la cină. Comparată cu seninătatea impozantă de afară, vasta sală de mese, deşi cam goală, zumzăia ca un stup; şi ai fi zis că mica încărcătură care o popula, înscrisă între pereţii săi fremătători, scotea din ostilitatea rece a mării comori de intimitate şi voie bună. La masă, făcurăm cunoştinţă cu unicul pasager indian de la bord  un sikh naturalizat englez, medic de profesie, care trăia la Londra şi se ducea la Istanbul la un congres de acupunctură. Raj Tiwari, acesta era numele lui, râse tare când mă văzu cu Bhagavad Gita sub braţ.

- Ştiţi că nimeni nu mai citeşte aşa ceva în India. În afară de nostalgici.

- E totuşi baza culturii dumneavoastră.

- Nu mai mult decât Biblia pentru dumneavoastră. Şi apoi atenţie: zeii suportă foarte prost exportul. Divinitate terifiantă la Calcutta, Kali este doar un idol de ghips la Paris.

- Didier vrea să se retragă într-un ashram, spuse Beatrice, înţepătoare.

- Ca să mulgă vacile toată ziua? Ce idee ciudată când ai o soţie atât de frumoasă ca dumneavoastră!

Râserăm toţi trei şi conversaţia alunecă spre altceva. Raj Tiwari, îmbrăcat într-un costum de tweed, vorbea o engleză elegantă şi avea acea nobleţe a trăsăturilor proprie indienilor adulţi. Entuziasmul nostru pentru India îl miră şi de trei ori ne întrebă de ce nu ne ducem mai degrabă în Singapore sau în Taiwan, ţări curate şi moderne. Aceste restricţii mă descum păneau dar manierele lui afabile, complimentele pe care nu înceta să i le adreseze lui Beatrice ne încurajară să-l urmăm după cină la barul de la clasa întâi, îmbrăcat în întregime în lam briuri de o culoare caldă, ca mierea, cu banchete de piele groasă şi un pian alb acoperit cu o husă. Noi care beam rareori intrarăm curând, mulţumită bunei calităţi a ginului şi a burbonului, într-o veselă ebrietate, iar Beatrice se arăta cea mai zgomotoasă şi mai exuberantă dintre noi trei. Oaspetele nostru era în vervă, şi ca s-o facă să râdă şi mai mult spunea cele mai nebuneşti lucruri.

- Chiar înainte de a părăsi India, englezii, ca s-o occi dentalizeze pentru totdeauna, au presărat pe peninsulă coteţe de găini ultramoderne. Selecţionate, bilingve, absolvente ale celor mai bune colegii, aceste găini aveau particularitatea că ouau ouă gata pregătite, fierte, tari, moi, care plecau direct pe masa colonilor. Ştiind galinaceele puţin receptive la propaganda politică, guvernul britanic conta pe aceste realizări spec taculoase ca să facă să eşueze mişcarea autonomistă a lui Gandhi. Urma să fie creată găina omletă, o de-abia schiţată contorsiune a bazinului pe o melodie de ragtime era de-ajuns ca să amestece albuşurile cu gălbenuşurile -găinile alese luaseră cursuri de step -, când propaganda nonviolentă le atinse şi pe păsări, care declanşară faimoasa grevă a micului dejun, "bacon and eggs strike". Independenţa din 1947 făcu să le bată ceasul acestor crescătorii: găinile colaboraţioniste trebuiră să abandoneze engleza şi să se întoarcă sub ameninţarea unor sancţiuni la ouatul ouălor crude.

Deşi perfect nebunească, această istorioară şi altele câteva declanşară în noi valuri de veselie pe care le favoriza alcoolul. Şi ne despărţirăm de Tiwari în cea mai bună dispoziţie după ce mi-a cerut permisiunea să o sărute pe Beatrice pe obraji. Acest mic chef ne distrase: îmi culcai prietena cu o grămadă de dezmierdări şi, promiţându-i că mă întorc imediat, ieşii pe punte ca să-mi piară beţia. Aerul rece îmi ardea nările, era lună plină şi priveam vibraţia fosforescentă a siajului care în ciuda întunericului lumina marea în urma noastră înainte de a dispărea în noapte. O pânză lăptoasă se scurgea pe pereţi şi pe bărcile de salvare, un vânticel uscat făcea să trosnească cordajele. Paşii mă purtau cu totul firesc la etajele superioare ale pachebotului care adăposteau, în afară de o pisci nă, închisă iarna, un mic bar care slujea şi de discotecă. Intrai jurându-mi să nu rămân decât câteva minute. Se aflau aici vreo zece masculi, şi o fată care dansa singură în mijlocul ringului, într-un pantalon de satin negru mulat pe corp. Mă aşezai şi mă uitai la ea, pătrunzându-mă de spectacolul sânilor săi tari, al coapselor cambrate, al braţelor care băteau spaţiul ca o pereche de aripi. Silueta sa care se învârtea, rapiditatea aeriană a gesturilor alcătuiau un desen ataşant. Cine putea fi? Nu se uita la nimeni, aluneca pe podele cu uşurinţa unui voal, prinsă sub cupola de luminozitate care o aspira în sus, când, deodată, încetând să se mai învârtă, părăsi ringul şi merse să se aşeze la bar. Spre surprinderea mea, crezui că o recunosc pe tânăra înlăcrimată de după-amiază. Mă dusei la ea.