— Pentru că dacă te întorci, o să te întorci la supărare şi pierdere şi pericol, poate. E necaz, te aşteaptă mare necaz. Uită că ai văzut vreodată locul acesta Te previn!

— Ei, dar de ce…

Se întorsese deja şi intrase în căsuţă. Intrase şi zăvorise uşa. Nu sînt superstiţios. Cred în noroc, desigur, cine nu crede? Dar în nici un caz în prostii despre case ruinate şi blestemate. Şi totuşi, am avut senzaţia neplăcută că bizara creatură văzuse ceva în mîinile mele. Mi-am privit mîinile deschise. Ce ar putea fi de văzut în palmele cuiva? Prezicerea viitorului era totuşi un şiretlic pentru a se stoarce ceva bani – bani proveniţi de pe urma unei credulităţi prosteşti. Am privit cerul. Soarele dispăruse, ziua părea diferită acum. Un fel de umbră, de ameninţare. Ca o furtună care se apropia, mi-am zis. Vîntul începuse să sufle, se vedeau frunzele îndoindu-se în copaci. Am continuat să fluier, pentru a-mi păstra buna dispoziţie şi am mers pe drumul care ducea prin sat.

Am privit din nou spre afişul care vestea licitaţia proprietăţii. Mi-am notat chiar şi data. Niciodată nu urmărisem vînzarea unei proprietăţi dar m-am gîndit că de această dată voi veni. Ar fi interesant să văd cine va cumpăra „The Towers”. Adică interesant de văzut cine devenea proprietarul Moşiei Ţiganului. Da, cred că totul a început atunci... Mi-a venit o idee fantastică. Aş sosi şi aş licita pentru Moşia Ţiganului! Aş licita împotriva constructorilor locali. Ei ar renunţa dezamăgiţi că nu pot s-o cumpere ieftin. Aş cumpăra-o şi m-aş duce la Rudolf Santonix şi i-aş spune: „Fă-mi o casă. Am cumpărat locul special pentru tine.” Şi aş găsi şi o fată, o fată minunată, şi împreună am trăi fericiţi într-însa pînă la sfîrşitul zilelor noastre.

Am avut adesea vise de acest soi. Bineînţeles că nu au dus la nimic altceva decît la o simplă glumă. Asta gîndeam atunci. Glumă! Glumă, Dumnezeule! Dacă aş fi ştiut...!

2

Numai întîmplarea mă dusese în ziua aceea în vecinătatea Moşiei Ţiganului. Conduceam o maşină închiriată, în care se aflau nişte oameni ce urmau să asiste la o vînzare, dar nu a unei case, ci a conţinutului ei. Era o casă mare, chiar la periferia oraşului, o casă urîtă. Am condus acolo un cuplu mai în vîrstă, care era interesat de ceea ce părea să fie o colecţie din papier mâché, ce-o fi însemnînd acel papier mâché. Singura dată cînd am auzit de acel cuvînt a fost cînd mama l-a pomenit in legătură cu ligheanele. Spunea că un vas din papier mâché era de departe mai bun decît unul din plastic! Părea destul de caraghios ca un cuplu bogat să se deplaseze pentru a cumpăra o colecţie de acest fel.

Oricum, întîmplarea mi-a rămas undeva în minte, şi cred că am căutat în dicţionar sau am citit undeva despre ceea ce era într-adevăr termenul de papier mâché. Era totuşi ceva pentru oameni ca acel cuplu, care credeau că merita să închiriezi o maşină ca să participi la o licitaţie de provincie. Îmi plăcea să ştiu de toate. Aveam douăzeci de ani pe vremea aceea şi acumulasem o mulţime de cunoştinţe într-un domeniu sau altul. Ştiam destule despre maşini, eram un mecanic bun şi un şofer atent. Lucrasem şi în hipism, în Irlanda. Era cît pe ce să fiu amestecat într-o afacere de doping, dar am fost înţelept şi m-am retras la timp. O slujbă de şofer la o firmă care închiria maşini nu era chiar ceva de lepădat. Curgeau şi bacşişurile. Şi nu era nici prea obositor. Dar slujba era plictisitoare,

O dată am mers la un cules de fructe, vara. Nu mi s-a plătit mult, dar m-am distrat. Şi pe urmă am încercat o mulţime de alte slujbe. Am fost chelner într-un hotel de categoria a treia, paznic de plajă, am vîndut enciclopedii şi aspiratoare şi alte cîteva obiecte. Am fost horticultor într-o grădină botanică şi am învăţat o mulţime de lucruri despre flori.

Nu m-am fixat la ceva anume. De ce aş fi făcut-o? Am găsit interesant aproape tot ceea ce am făcut. Unele lucruri erau mai dificile decît altele, dar nu mă supăra acest lucru. Nu sînt o fiinţă leneşă. Sînt mereu în căutare de ceva. Vreau să merg peste tot, să văd tot, să fac orice. Vreau să găsesc ceva. Da, asta e. Vreau să găsesc ceva.

De pe vremea cînd am terminat şcoala am vrut să găsesc ceva, dar nu ştiam ce trebuie să fie acest ceva. Era ceva ce căutam fără să am nici cea mai vagă idee despre cum ar trebui să arate sau cum ar trebui să procedez pentru a-l obţine. Era undeva. Mai devreme sau mai tîrziu aveam să ştiu. S-ar putea să fie o fată… Îmi plăceau fetele, dar nici una nu mi se păruse demnă de luat în seamă. Ne plac toate şi pe urmă trecem de la una la alta Erau precum meseriile pe care le practicasem. Foarte bune pentru o perioadă şi pe urmă te săturai de ele şi voiai altceva Am încercat expediente de acest gen de cînd terminasem şcoala.

O mulţime de persoane nu erau de acord cu viaţa pe care o duceam. Erau ceea ce se poate numi binevoitori. Dar nu înţelegeau un lucru, în legătură cu persoana mea. Voiau să mă vadă aranjat, însurat economisind bani, avînd o slujbă sigură. Zi de zi, an de an. În vecii vecilor, amin! Nu era pentru mine! Trebuia să fie ceva mai bun decît toate acestea. Nu numai o existenţă sigură, o bunăstare ce avea să se scurgă în nişte tipare vechi!

Sigur, mi-am zis, într-o lume în care omul a fost în stare să trimită sateliţi în univers şi să vorbească despre călătorii spre alte civilizaţii trebuie să existe ceva care să îl stimuleze, care să-ţi facă inima să bată, care să merite să cauţi să găseşti! Într-o zi, îmi amintesc, mă plimbam pe Bond Street. Era în perioada în care lucram ca ospătar şi-mi primisem salariul. Hoinăream căutînd o pereche de pantofi şi m-am