Păi atunci, intră. Monty avea cu el o cutie cu sticle de bere şi o femeie înaltă, impunătoare,

– Ea e Joanna Dover, ne-a făcut el cunoştinţă.

– Am ratat întâlnirea ta cu cititorii din Houston, a zis ea.

– Laura Stanley mi-a povestit totul despre tine, i-am zis.

– O cunoşti?

– Da. Dar am rebotezat-o Katherine, după Katherine Hepburn.

– Chiar o cunoşti?

– Destul de bine.

– Cât de bine?

– Vine să mă viziteze peste o zi sau două.

– Zău?

– Da.

Am terminat berile şi am plecat să mai cumpăr. Când m-am întors, Monty plecase. Joanna mi-a spus că el avea o întâlnire. Am început să discutăm despre pictură şi eu am dat la iveală câteva pânze de-ale mele. Le-a privit şi s-a hotărât să cumpere două.

– Cât? a întrebat ea.

– Păi, 40 pentru cea mică şi 60 cea mare.

Joanna a scris un cec de o sută de dolari. Apoi a zis:

– Vreau să vii să stai cu mine.

– Ce? E cam brusc.

– O să merite. Am ceva bani. Dar să nu mă întrebi cât. M-am gândit la câteva motive pentru care ar trebui să stăm împreună. Vrei să le auzi?

– Nu.

– Încă un lucru: dacă am fi împreună, te-aş lua cu mine la Paris.

– Urăsc călătoriile.

– Ţi-aş arăta un Paris care ţi-ar plăcea cu adevărat.

– Stai să mă mai gândesc. M-am aplecat şi am sărutat-o. Apoi am sărutat-o din nou, de data asta puţin mai lung.

– La naiba, hai să ne urcăm în pat.

– Bine, a zis Joanna Dover.

Ne-am dezbrăcat şi ne-am urcat în pat. Avea un metru optzeci. Întotdeauna avusesem femei scunde. Era straniu - oriunde întindeam mâna, părea să găsesc mai multă femeie. Ne-am giugiulit. I-am oferit trei sau patru minute de sex oral, apoi am urcat pe ea. Era bună, se pricepea cu adevărat. Ne-am spălat, ne-am îmbrăcat şi apoi m-a dus la cină în Malibu. Mi-a zis că locuieşte în Galveston, Texas. Mi-a dat numărul ei de telefon, adresa şi mi-a zis să trec s-o văd. I-am zis că aşa am să fac. Vorbea serios în legătură cu Parisul şi toate celelalte. Fusese o partidă bună de sex şi masa a fost excelentă.

 

 

34.

 

În ziua următoare, Katherine m-a sunat. Îşi cumpărase biletele şi avea să aterizeze pe aeroportul L.A. vineri, la ora două jumătate.

– Katherine, am zis, trebuie să-ţi spun ceva.

– Hank, nu vrei să mă vezi?

– Vreau să te văd mai mult decât pe oricine.

– Atunci, ce este?

– Păi, o ştii pe Joanna Dover...

– Joanna Dover?

– Aia... ştii tu... soţul tău...

– Ce-i cu ea, Hank?

– A venit să mă vadă.

– Vrei să zici că a fost pe la tine?

– Da.

– Ce s-a întâmplat?

– Am stat de vorbă. A cumpărat două tablouri de ale mele.

– S-a mai întâmplat altceva?

– Da.

Katherine a tăcut. Apoi a zis:

– Hank, nu cred că mai vreau să te văd.

– Te înţeleg. Ce-ar fi să te mai gândeşti la asta şi să mă suni după aceea. Îmi pare rău, Katherine, îmi pare rău că s-a întâmplat aşa. Doar atât pot să-ţi spun.

A închis. N-o să mai sune, m-am gândit. Am pierdut cea mai frumoasă femeie întâlnită vreodată. Merit înfrângerea. Merit să mor singur într-un balamuc.

M-am aşezat lângă telefon şi am citit ziarul, rubricile de sport, cele financiare, de divertisment. A sunat telefonul. Era Katherine.

– Dă-o-n pizda mă-sii pe Joanna Dover! a râs ea.

N-o mai auzisem niciodată pe Katherine înjurând aşa.

– Deci vii?

– Da. Ai reţinut ora la care sosesc?

– Bineînţeles. Voi fi acolo.

Ne-am luat la revedere. Katherine venea. Venea pentru cel puţin o săptămână, cu chipul ăla, cu trupul, cu părul şi ochii ăia, cu zâmbetul ăla...

 

 

35.

 

Am ieşit din bar şi m-am uitat pe panoul de sosiri. Avionul n-avea întârziere. Katherine era în aer şi zbura spre mine. M-am aşezat şi am aşteptat. Vizavi era o femeie elegantă, citind un ziar. Îşi ridicase rochia pe coapse, dând la iveală piciorul înfăşurat în ciorap de mătase. De ce făcea asta? Aveam un ziar şi mă uitam, peste el, la picioarele ei. Avea coapse splendide. Oare cine avea parte de ele? Mă simţeam caraghios că mă holbam aşa la ea, dar nu mă puteam abţine. Era bine făcută. Cândva fusese o fetiţă. Într-o zi avea să fie moartă, dar acum îmi arăta picioarele ei frumoase. Curva dracului, ce-aş mai pompa la ea! Şi-a încrucişat picioarele, iar rochia i s-a ridicat şi mai sus. Şi-a îndreptat privirea spre mine. M-a privit în ochi, în timp ce eu mă uitam peste ziar. Avea o expresie diferită. A căutat în poşetă şi a scos o lamă de chewing-gum. A desfăcut-o şi a băgat-o în gură. O gumă verde. Mesteca guma şi eu îi priveam gura. Nu şi-a tras fusta mai jos. Ştia că mă uit. Nu puteam face nimic. Mi-am deschis portofelul şi am dat la iveală două bancnote de 50 de dolari. Ea a ridicat privirea, a văzut bancnotele, a lăsat din nou privi-rea în jos. Apoi, lângă mine s-a trântit un gras. Avea chipul foarte roşu şi un ditamai nasul. Era îmbrăcat într-un trening cafeniu. A tras un pârţ. Cucoana şi-a tras rochia în jos şi eu mi-am pus la loc bancnotele în portofel. Pula mi s-a fleoşcăit. M-am ridicat şi m-am dus la ţâşnitoare să beau apă.

În zona de aterizare, avionul lui Katherine rula către terminal. Am stat şi am aşteptat. Katherine, te ador.

Katherine a coborât pe scara avionului, cu o alură perfectă, cu părul ei castaniu-roşcat, trupul zvelt, o rochie albastră care i se lipea de trup, pantofi albi, glezne zvelte, frumoase, tinereţe. Purta o pălărie albă, cu un bor larg, lăsat în jos, exact cum trebuie. Ochii ei priveau de sub bor, mari, căprui şi surâzători. Avea clasă. Nu şi-ar fi arătat niciodată fundul în aeroporturi.

Şi uite-mă şi pe mine. Peste o sută de kile, mereu rătăcit şi confuz, picioare scurte, bust de maimuţă, fără gât şi cu un cap prea mare, ochi înceţoşaţi, nepieptănat, o uriciune aşteptând-o pe ea,

Katherine s-a îndreptat spre mine. Părul ăla lung, curat, şaten-roşcat. Femeile din Texas erau atât de relaxate, atât de naturale. Am sărutat-o şi am întrebat-o de bagaje. I-am sugerat