— Tatăl său?

— Da, Noirtier.

— Noirtier girondinul? Noirtier senatorul?

— Da, exact.

— Şi Maiestatea voastră se foloseşte de fiul unui astfel de om?

— Blacas, dragul meu, nu înţelegi nimic. Ţi-am spus că Villefort e ambiţios. Ca să ajungă cineva, Villefort va sacrifica totul, chiar pe părintele său.

— În cazul acesta, sire, să-l introduc?

— Imediat, duce. Unde e?

— Mă aşteaptă jos, în trăsura mea.

— Du-te după el.

— Alerg.

Ducele ieşi cu vioiciunea unui tânăr; înflăcărarea regalismului său sincer îi dădea 20 de ani.

Ludovic al XVIII-lea rămase singur, abătându-şi ochii asupra Horaţiului său întredeschis şi murmurând:

Justum et tenacem propositi virum{10}.

Domnul de Blacas reveni cu iuţeala cu care coborâse. Dar, în anticameră, fu nevoit să invoce autoritatea regelui. Haina prăfuită a lui Villefort, veşmântul lui în care nimic nu era conform cu ţinuta curţii, stârnise susceptibilitatea domnului Brezé, care fu nespus de uimit aflând pretenţia tânărului de a se prezenta îmbrăcat astfel în faţa regelui. Dar ducele îndepăr-tă toate dificultăţile cu un singur cuvânt: "Ordinul Maiestăţii sale"; şi, în ciuda observaţiilor pe care maestrul de ceremonii continua să le facă în apărarea principiului, Villefort fu introdus.

Regele se afla acolo unde îl lăsase ducele. Deschizând uşa, Villefort se pomeni faţă în faţă cu el. Prima mişcare a tânărului magistrat fu de a se opri.

— Intră, domnule Villefort, glăsui regele, intră.

Villefort salută şi făcu câţiva paşi înainte, aşteptând întrebările regelui.

— Domnule Villefort, continuă Ludovic al XVIII-lea, ducele de Blacas susţine că ai ceva important să ne spui.

— Sire, domnul duce are dreptate şi nădăjduiesc că şi Maiestatea voastră va fi de acord.

— Mai întâi şi în primul rând, domnule, răul este, după părerea dumitale, aşa de mare precum vrei să mă faci să cred?

— Sire, îl cred destul de mare, dar graţie demersului pe care l-am făcut, nădăjduiesc că nu e ireparabil.

— Vorbeşte mai pe larg dacă vrei, domnule, spuse regele, care începea să se lase influenţat de emoţia ce tulburase figura domnului de Blacas şi care altera glasul lui Villefort. Vorbeşte şi, în primul rând, începe de la început, iubesc ordinea în orice.

— Sire, spuse Villefort, voi face Maiestăţii voastre un raport fidel, dar o voi ruga să mă scuze dacă tulburarea în care mă găsesc întunecă oarecum cuvintele mele.

O ochire aruncată regelui, după introducerea aceasta insinuantă, îl asigură pe Villefort de bunăvoinţa augustului său auditor, încât continuă:

— Sire, am sosit cât mai iute posibil la Paris pentru a comunica Maiestăţii voastre că am descoperit, în resortul funcţiilor mele, nu unul din acele comploturi vulgare şi fără consecinţă, aşa cum se urzesc zilnic în rândurile de jos ale poporului şi ale armatei, ci o conspiraţie veritabilă, o furtună care ameninţă chiar tronul Maiestăţii voastre. Sire, uzurpatorul înarmează trei vase; şi pune la cale un proiect, nechibzuit poate, dar poate şi grav, oricât de nechibzuit ar fi. Cred că, în ceasul acesta, a părăsit insula Elba pentru a merge, ― unde? nu ştiu, dar cu siguranţă pentru a încerca o debarcare, fie la Neapole, fie pe coastele Toscanei, deci în Franţa. Maiestatea voastră nu ignoră că suveranul de pe insula Elba a păstrat relaţii cu Italia şi cu Franţa.

— Da, domnule, ştiu, glăsui regele foarte mişcat şi nu de mult s-au primit relatări că în strada Saint-Jacques au avut loc întruniri bonapartiste. Dar continuă, te rog. Cum de ai căpătat aceste amănunte?

— Sire, ele rezultă din interogatoriul pe care l-am luat unui om din Marsilia, pe care îl supravegheam de multă vreme şi pe care l-am arestat chiar în ziua plecării mele. Omul acesta, marinar turbulent şi de un bonapartism care mi-era suspect, a fost într-ascuns pe insula Elba. El l-a văzut pe marele mareşal care l-a însărcinat cu o misiune verbală pentru un bo-napartist din Paris, a-l cărui nume nu l-am putut face să-l mărturisească. Dar misiunea era să-l însărcineze pe bonapartist cu pregătirea spiritelor pentru o întoarcere (sire, ţineţi seama că interogatoriul vorbeşte), pentru o întoarcere foarte apropiată.

— Şi unde-i omul? întrebă Ludovic al XVIII-lea.

— În închisoare, Sire.

— Şi lucrul ţi s-a părut grav?

— Aşa de grav, Sire, încât evenimentul surprinzându-mă în mijlocul unei serbări de familie, în chiar ziua logodnei mele, am părăsit totul, logodnică şi prieteni, am amânat totul pentru a veni să depun la picioarele Maiestăţii voastre şi temerile de care eram cuprins şi asigurarea devotamentului meu.

— Adevărat, glăsui Ludovic al XVIII-lea. Nu era vorba de un proiect de căsătorie între dumneata şi domnişoara de Saint-Méran?

— Fiica unuia dintre cei mai fideli servitori ai Maiestăţii voastre.

— Da, da; dar să revenim la complot, domnule de Villefort.

— Sire, mi-e teamă că e mai mult decât un complot, mi-e teamă că e o conspiraţie.

— O conspiraţie pe vremurile astea, spuse regele zâmbind, e un lucru uşor de plănuit, dar mai greu de dus la capăt prin simplul fapt că, restabilit de ieri pe tronul strămoşilor noştri, avem ochii deschişi deopotrivă asupra trecutului, asupra prezentului şi asupra viitorului. De zece luni miniştrii mei sporesc supravegherea pentru ca litoralul Mediteranei să fie bine păzit. Dacă Bonaparte ar debarca la Neapole, întreaga coaliţie s-ar ridica, mai înainte ca el să ajungă la Piombino. Dacă ar debarca în Toscana, ar pune piciorul în ţară inamică. Dacă debarcă în Franţa, va debarca împreună cu o mână de oameni, iar noi îi vom veni lesne de hac, duşmănit cum e de populaţie. Linişteşte-te, deci, domnule. Nu conta însă mai puţin pe re-cunoştinţa noastră regală.

— A, iată-l pe domnul Dandré! exclamă ducele de Blacas.

În momentul acela ministrul poliţiei apăru într-adevăr, în pragul uşii, palid, tremurând. Privirea lui clipocea de parcă ar fi fost izbit de o lumină puternică.

Villefort făcu un pas pentru a se retrage. Îl reţinu însă o strângere de mână a domnului de Blacas.

Capitolul XI   Căpcăunul din Corsica

La apariţia figurii tulburate a domnului Dandré, Ludovic al XVIII-lea împinse cu violenţă masa dinaintea căreia se găsea.

— Ce ai, domnule baron? exclamă el. Pari tulburat: tulburarea, ezitarea aceasta au vreo legătură cu ce spunea domnul de Blacas şi cu ce