şi mai ales blazat. Cine ar fi bănuit că aceşti doi inşi erau în realitate gansteri şi că sub piepţii bombaţi ai hainelor purtau pistoale automate ? Trecuse epoca gangsterilor cu nas strivit, de boxer, şi cu tors de urangutan. Mircea se ştia bine păzit.

— New York !

În avion se produse oarecare rumoare.

Mircea se uită pe fereastră. Departe, la orizont, se conturau ţărmurile

Brooklinului şi ale lui Staaten Island. în mijlocul golfului Upper New York apăru statuia albă a Libertăţii, iar ceva mai departe ţî.şniră spre cer zgîrie- norii Manhattanului.

Mircea zîmbi. Nu şi-ar fi închipuit vreodată că va păşi pe pămîntul Statelor Unite, împrumutînd identitatea unui gangster american ~de origine italiană. Paşaportul din buzunar îl desemna sub numele unui oarecare Charlie Accardo, cu domiciliul în Queens, New York City.

Accentul lui american nu era impecabil, dar aceasta se putea atribui originii italiene. Nici Vincenzo Genovese, personajul căruia avea să-i dea viaţă, nu scăpase de un uşor accent sicilian. Această împrejurare îl servea de minune pe Mircea, care deşi vorbea corect englezeşte, nu avusese de unde să dobîndească acea patină caracteristică vorbirii locuitorilor New York-ului. La Palermo ascultase de nenumărate ori o bandă de magnetofon, care reproducea un interogatoriu luat adevăratului Vincenzo Genovese de către procurorul Statului New York. Se străduise să-şi însuşească nu numai felul de a vorbi al lui Genovese, dar şi inflexiunile sale vocale.

Schiarelli şi comisarul Cessi îl asiguraseră că izbutise acest tur de forţă. Mircea se întrebă dacă va reuşi să treacă de bariera politiei aeroportului

Era evident că nu se putea aştepta la menajamente din partea autorităţilor americane. Şi Schiarelli îl prevenise că numai două sau trei persoane din

F.B.I. şi din Narcotic Bureau aveau să-i cunoască adevărata identitate. Dacă secretul acesta ar fi fost împărtăşit mai multor poliţişti, n-ar fi fost exclusă o indiscreţie care să-i pună viata în primejdie. Schiarelli avea serioase îndoieli în ceea ce priveşte probitatea unora din agenţii poliţiei din New York.

La 16 şi 30 de minute, avionul ateriza pe aeroportul Kennedy, după patru ore şi jumătate de zbor. Cînd vaporul pe care se îmbarcase în largul golfului Castellamare îl debarcase la Barcelona, tipul cu mutră de agent de bursă şi cel cu înfăţişare de actor 51 şi aşteptau pe chei. Locurile în avion fuseseră cumpărate din ajun; Evadarea se desfăşurase după toate regulile artei. La Barcelona autorităţile nu-i puseseră beţe în roate. Paşaportul care i se încredinţase pe vapor părea absolut autentic.

Agenţii vamali de pe Kennedy Airport îi cercetară fugitiv valizele. După o examinare .tot atît de sumară a actelor, fu lăsat să treacă.

In faţa aeroportului îi aştepta un Cadillac imens, negru. Pe bancheta din urmă stăteau Jack Bolence şi Samy Barracuda.

La apariţia lui Mircea, urmat de cei doi însoţitori, care nu-l părăsiseră din ochi de la Barcelona şi pînă aici, Jack şi Samy clipiră des. Se aşteptaseră ca înfăţişarea lui Vincenzo să fie schimbată, însă nici un caz nu-şi închipuisem că transformarea va fi totală. Statura, culoarea părului, atitudinea aminteau vag pe Genovese. Asemănarea se oprea însă aici.

Mircea simţi un fior de emoţie ca pe vremuri, la facultate, în faţa examinatorilor. Şi acum avea să treacă un examen greu.

Se familiarizase cu chipurile lui Bolence şi Barracuda datorită fotografiilor din dosarul lui Genovese. Le cunoştea ticurile, comportarea, legăturile,

interesele...

Întinse mîna şi rosti printre dinţi, aşa cum îl auzise pe Genovese vorbind pe banda de magnetofon.

— Hello, Jack ! Hello, Barracuda ! Jack şi Samy îi stinseră mîna.

Intră în maşină şi se lăsă să cadă între ei, pe bancheta din urmă.

Şi pe şofer îl recunoscu, dar nu spuse nici un cuvînt. Joe Davis fusese timp de trei ani şoferul lui Genovese.

Abia după ce Cadillac-vl se puse în mişcare, Mircea ridică plin de îndrăzneală geamul care despărţea compartimentul şoferului de locurile din spate.

— Joe ştie cine sînt ? întrebă el fără a se adresa anume lui Jack sau lui

Samy.

Bolence clipi des, apoi explodă :

— Formidabil ! FORMIDABIL !... Dacă nu ţi-aş fi recunoscut glasul şi gesturile, nici eu n-aş fi crezut că eşti Vincenzo.

Şi Samy se scarpină în chica-i alburie.

— într-adevăr, formidabil. Semeni atît de puţin cu Vincenzo, încît chiar dacă n-ai fi el, ai adormi toate bănuielile. Numai Vincenzo ar avea tupeul să-şi schimbe radical înfăţişarea şi să ne întindă mîna, tutuindu-ne, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat.

— Fireşte, Joe nu ştie că eşti Genovese şi nici nu trebuie să afle prea curînd acest lucru, zise Jack. Nu uita că eşti încă pus sub urmărire de poliţia federală.

— Atunci de ce m-aţi adus ? întrebă Mircea sec. Voiaţi să mă verificaţi ? Jack rîse.

— Ţîfnos ca întotdeauna. Ar trebui să-ţi schimbi felul ăsta e a fi, dacă nu vrei să dai de bănuit că eşti Vincenzo.

Mircea ripostă aspru.

— Dacă vă temeaţi că prezenţa mea la New York v-ar putea crea complicaţii, nu' trebuia să mă aduceţi aici. Dacă m-aţi fi întrebat aş fi preferat să mă stabilesc undeva în

Australia sau în America de Sud.

— Să fim serioşi, Vincenzo, rosti Barracauda.

— Charlie ! îl corectă Mircea, ridicînd sentenţios mîna.

— Charlie, dacă vrei tu, se supuse Barracuda. în orice caz, nu trebuie să uiţi că plecarea ta intempestivă a lăsat multe lucruri nelămurite. N-ai achitat organizaţiei rede-venţele pe ultimul trimestru, cifrate la douăsprezece milioane de dolari. N-ai justificat întrebuinţarea celor şaizeci de milioane de dolari ce ţi s-au încredinţat pentru modernizarea şi mărirea reţelei de cazinouri din Florida şi din Louisiana. N-ai plătit cotele curente pentru ultimele două transporturi de stupefiante. Deţii în safeurile tale personale documente de un interes vital pentru existenţa organizaţiei. Te-ai topit fără să le înapoiezi celor în drept. Registrele tale s-au spulberat. Cînd controlorii noştrii s-au_prezentat la sediul tău pentru verificare, n-au găsit decît dulapurile goale.

Mircea înregistra aceste acuzaţii fără să se clintească, îşi stăpînea emoţia cu deosebită artă. Se mira el însuşi de cutezanţa cu care-şi interpreta rolul. Dumnezeu ştie cum vă reuşi să se descurce în acest viespar. Trebuia să joace tare.

Se întoarse spre Jack.

— Ascultă,