Pe obrazul palid al lui Barracuda se aşternură doua pete roşii.

— Ai grijă să nu te taie aripioarele peştişorului, Sînt foarte ascuţite.

Mircea îşi mută încet privirile asupra lui Barracuda.

— Mă uit la tine şi văd că eşti livid ca un cadavru. Mă Întreb cum ai arăta dacă ai fi mort cu adevărat !

Sammy nu răspunse. Îşi rezervă riposta pentru altă dată.

— Unde mergem ? întrebă Mircea.

— La noua ta locuinţă, spuse Jack. Vila ta din Tuxedo Park este supravegheată de poliţie.

— Oamenii mei pe unde mai sînt ?

— N-ai încredere în oamenii organizaţiei ? întrebă Samy. Ai nevoie de gardă proprie ?

— Nu mă mai gîdila mult că încep să strănut şi te fac să sari din maşină în plin mers, zise Mircea

Samy zîmbi ironic şi întoarse privirile spre fereastră.

— Hai, pace, pace ! zise Jack ridicînd mîinile şi plecînd uşor capul. Ţi-am anunţat oamenii. Te aşteaptă la noua ta locuinţă.

—- Şi mă rog, unde mi-aţi fixat reşedinţa ?

— O vilă în Elmsford. Tot confortul.

— Ah, aproape de Sing-Sing. Frumoasă perspectivă. N-ai tu timp să ajungi la Sing-Sing, zise Samy.

— Dacă ar fi după tine, m-ai expedia direct la cimitir, replică Mircea.

Caclillac-ul părăsise între timp Cross Island Park-way şi se angajase pe podul Bronx Whitestone. De o parte şi de alta se desfăşurau apele albastre ale lui East River. O luă apoi pe Hulchinson River Park-way, traversă Bronxville, Scarsdaie şi după zece minute de mers intră în Elmsford. Străbătu orăşelul toropit de văpaia aprigă a soarelui şi după ce ajunse în suburbiile de nord, ieşi pe un drumeag frumos pietruit, care ducea la porţile de fier ale unui parc. Cadillac-ul se avîntă pe o alee cotită, umbrită de copaci stufoşi şi opri în dreptul unei vile albe, cu coloane dorice.

— Frumos, dar cam izola În acelaşi moment uşile de la intrare se deschiseră şi un tînăr cu părul negru, netezit într-o freză fără cusur, coborî treptele de piatră şi deschise portiera limuzinei.

Jack Bolence coborî cel dinţii, urmat de Mircea şt de Samy.

Urcară scările şi pătrunseră în holul vilei. înăuntru se aflau cîţiva bărbaţi, de o eleganţă oarecum ţipătoare, cu mutre ciudate, care urmăreau o partidă de pocher disputată dîrz între patru inşi. La apariţia lui. Mircea şi a înso- ţitorilor săi, jucătorii întrerupseră partida şi se ridicară în picioare.

Privirile lui Mircea se plimbară încet şi stăruitor asupra fiecăruia în parte. Indivizii se uitau la el plini de curiozitate.

Sam urmărea cu atenţie reacţiile de pe chipurile acestora.

Mircea nu recunoscu pe nici unul din ei, deşi la Palermo îşi întipărise bine chipurile tuturor gangsterilor din garda Iui Genovese. Se întoarse spre Jack şi spre Samy

— Nu cumva am greşit casa ? întrebă el cu ton ciudat.

— Greşit ? Ce te face să crezi ? întrebă Samy.

— Nu văd pe nici unul din oamenii mei.

— Charlie, hai să discutăm în camera de alături, spusţ; Jack împăciuitor, spre a mai diminua tensiunea din atmosferă.

Urmat de Mircea şi de Samy, intră într-o biblioteca vastă, cu rafturi încărcate de cărţi cu cotoare aurite, închise uşa.

— Charlie, să discutăm cu cărţile pe masă, zise el, aşezîndu-se pe braţul unui fotoliu.

— De acord. Sînt prizonierul vostru ?

— Nu, zise Jack. Ai fost adus în America pentru a răspunde la o serie de întrebări.

— Refuz să discut îri condiţiile de faţă. Samy zîmbi în colţul gurii.

— Crezi că eşti în măsură să impui tu condiţiile ?

— Ascultă, Barracuda ! Se pare că ai uitat cu cine stai de vorbă. Este pentru ultima oară că-ţi mai permit să-mi vorbeşti pe tonul ăsta.

îi întoarse spatele. încrucişîndu-şi mîinile la piept, se propti în faţa lui

Jack.

— Am impresia că eşti singurul tip cu care mă mai pot înţelege. Vreau să am în preajmă oameni de-ai mei. Şi în al doilea rînd să stau de vorbă cu marele boss.

— Crezi că marele boss are timp să stea de vorbă cu un... trădător ?

Mircea se răsuci fulgerător pe călcîie şi îl izbi cu dosul palmei în plină faţă, răsturnîndu-l peste un fotoliu. Samy smulse brusc de sub haină un pistol pe care-l îndreptă spre Mircea.

Jack îi strigă autoritar :

— Samy, nu întinde coarda !

Barracuda zîmbi iarăşi. îşi recîştigase surprinzător de repede calmul. Vîrî pistolul în toc.

— Ai dreptate. Ar fi fost un sfîrşit prea uşor... Apropo, scumpete, se adresă el lui Mircea. Pînă cînd ţi se va lămuri situaţia, Robert Landis va continua să se ocupe şi de sectorul tău. Din ordinul marelui boss. Samy se ridică în picioare şi îşi aranja haina..

Se ridică şi Jack.

— Charlie, într-o oră oamenii tăi vor fi aici. Samy, să mergem.

Rămas singur, Mircea îşi aprinse o ţigară. Abia atunci observă că mîna care ţinea chibritul îi tremura uşor. De emoţie şi în parte de enervare.

înţelesese că situaţia lui era mai grea decît îşi închipuise.

*

* *

Pedro Alamos, un tînăr portorican cu pielea măslinie si chip agreabil, care îndeplinea funcţia de valet, îl conduse pe Mircea în camera de culcare. Ii pregătise baia si orînduise în odaia care servea drept garderoba cele patruzeci si şapte de-costume ale lui Genovese.

Mircea făcu un duş fierbinte care-l învioră şi-i mai risipi gîndurile. Cînd ieşi de sub duş, Pedro îi şi puse pe umeri un halat alb, pufos.

— Vă bărbieresc, Sir ? întrebă portoricanul cu deferentă.

Mircea îşi privi în oglindă barba care începuse să-i umbrească obrajii.

— Prefer să mă bărbieresc singur, spuse el.

— Cum doriţi, Sir.

Zbîrnîitul maşinii electrice de ras întovărăşea monoton tumultul gîndurilor lui Mircea, care adoptase o mască impasibilă, menită să-l plaseze în ochii lui Pedro pe un piedestal demn de renumele lui Genovese.

Tînărul acesta, care-i urmărea prevenitor fiecare mişcare, începuse să-l irite. Portoricanul era desigur un spion în slujba organizaţiei. Ar fi pus rămăşag că Samy i-l alesese.

Cînd se înapoie în dormitor. Mircea constată că Pedro îi şi pregătise un costum de seară, negru cu spic auriu.

— M-am gîndit că poate doriţi să ieşiţi în seara aceasta, Sir.

Mircea se întinse pe pat.

— Am să mă