alături de Jonathan. Sâmbăta și duminica lucra la bar, dar în ultima vreme vinerea o petreceam la el acasă, jucând șah și sărutându-ne. Îmi plăcea că nu-l deranja s-o luăm încet. Uneori citeam amândoi: eu cu capul în poala lui, el – jucându-se cu părul meu sau mângâindu-mă pe creștet. Jonathan începuse să-mi aline singurătatea, iar timpul pe care-l petreceam cu el îmi arăta cât de bine e să împărți experiențele cu un om care ține la tine altfel decât colega de cameră sau familia. Ani întregi, îmi comandasem hamburgeri simpli și nu luasem niciodată în calcul să-i mănânc altfel, până când Janice mi-a sugerat să gust dintr-unul cu ketchup, și atunci mi-am dat seama că e mult mai bun așa. „Tu ești ketchupul din viața mea”, îi spusesem lui Jonathan într-o seară, la telefon, iar el pufnise în râs. „Nu știu exact ce înseamnă asta, dar, dacă te face fericită, sunt onorat să fiu condimentul tău.” Încă un lucru care-mi plăcea mult la el: niciodată nu mă făcea să mă simt prost în legătură cu ciudățeniile care-mi ieșeau pe gură.

— Vrei să mă aștepți la mine acasă? Am putea să mâncăm ceva înainte să intru în tură și pe urmă te duc eu în campus.

— Dar tu n-o să fii acolo.

— Nu, dar vei fi tu acolo când mă întorc, așa c-o să am un motiv să aștept cu nerăbdare să vin acasă. S-ar putea să ajung cam târziu.

— Nu-i nimic.

Adesea, după-amiaza dormeam până târziu, ceea ce însemna că noaptea stăteam trează multe ore. De obicei, citeam până oboseam din nou.

— Bine. Peste câteva ore vin să te iau și mergem să mâncăm. Să-ți aduci câteva lucruri, ca să stai la mine peste noapte.

Și-a luat rămas-bun cu un sărut și m-am grăbit să intru în casă, pentru că aveam o listă întreagă de întrebări pentru Janice.

 

Apartamentul lui Jonathan scotea o grămadă de zgomote alarmante. Podeaua apartamentului de deasupra scârțâia ori de câte ori chiriașii se fâțâiau prin camere și aveam senzația c-or să se prăbușească prin tavan din clipă în clipă. Vântul sufla cu putere, iar ferestrele neizolate zdrăngăneau în cercevelele vechi. Mi-am petrecut seara pe canapea, învelită cu o pătură și uitându-mă la ceas din cinci în cinci minute.

A ajuns acasă puțin după miezul nopții. Adormisem, așa că am sărit ca arsă când m-a atins pe umăr și mi-a zis pe nume. Am clipit de câteva ori, pentru că ațipisem cu toate becurile aprinse și mă dureau ochii din cauza luminii puternice.

— N-am vrut să te sperii.

— Bună!

A zâmbit, ca de fiecare dată când îl salutam.

— Bună! Mă duc să fac duș. Termin repede, mi-a zis Jonathan.

Nu suportam cum mirosea Jonathan după orele de muncă la bar, și mai cu seamă mirosul de țigară, care i se lipea de piele. Nici lui nu îi plăcea și-mi spusese că mereu făcea duș îndată ce ajungea acasă. M-a sărutat și am simțit că băuse o bere-două în timpul turei, dar nu mă deranja.

A încuiat ușa și a stins luminile din bucătărie.

— Așteaptă-mă în dormitor, mi-a sugerat el.

Baia era de partea cealaltă a holului. Am ascultat apa curgând și mi l-am imaginat pe Jonathan gol. Față de corpul lui simțeam exact ce simțeam și față de chipul lui: știam că avea unghiuri și planuri care cu siguranță mi-ar fi plăcut. Era puternic și-mi plăcea să-i văd bicepșii încordându-se când ridica ceva greu.

Când a ieșit din duș, eu stăteam pe pat, picior peste picior. Jonathan purta un tricou și pantaloni de trening și-și ștergea părul ud cu un prosop. S-a așezat pe pat și s-a aplecat să mă sărute. Gustul de bere fusese înlocuit cu cel al pastei de dinți. Mirosea minunat.

— Ești obosit?

— Nu, deloc. Tu?

— Am dormit trei ore.

— Ce vrei să facem? m-a întrebat el, mângâindu-mi gâtul într-un fel nou, dar nicidecum neplăcut.

— Am putea juca șah, am propus eu.

— Vrei să joci șah?

— Doar un pic.

În ultimul timp, când ne sărutam, mâinile lui Jonathan se aventurau în locuri unde nu mai ajunseseră înainte și ne lipeam unul de celălalt atât de tare, încât nici măcar un fir de păr nu ar mai fi încăput între noi. Atunci simțeam fiori pe care nu-i mai experimentasem cu nimeni. Știam ce urma și voiam să se întâmple. Însă nu voiam s-o fac greșit. Șahul avea să mă liniștească, așa cum se întâmpla de obicei.

— Atunci, e în regulă, s-a învoit el. O să jucăm șah.

Se aplecase spre mine, dar s-a ridicat repede. L-am urmărit ieșind din cameră și întorcându-se cu tabla de șah; am aranjat-o între noi, pe pat. Doar lampa de pe noptieră lumina camera, iar atmosfera asta mă liniștea. Zdrăngănitul ferestrelor parcă dispăruse acum, când Jonathan se întorsese, iar ceilalți locatari ai casei probabil adormiseră, pentru că nu se mai auzeau sunete deasupra. Agitația mea s-a evaporat parțial, înlocuită de fericire și de sentimentul apropierii față de Jonathan.

Îmi cedase piesele albe, așa că am mutat prima. Abia după ani și ani mi-am dat seama că șahul devenise preludiul nostru și că începusem dansul ăsta ispititor când jucaserăm împreună prima dată, la Asociația Studenților. Mă încânta să-l urmăresc concentrându-se, pentru că voia să câștige la fel tare ca mine. Amândoi jucam nemilos, ceea ce ne plasa pe același nivel. Nu era cazul să-mi fac griji că aș fi spus ceva nepotrivit în timpul partidei. La șah mă pricepeam.

Am făcut o mutare neatentă, pe care urma să mi-o reproșez zile întregi, iar Jonathan mi-a capturat tura și a așezat-o pe partea lui de tablă.

Se apleca și mă săruta de fiecare dată când captura câte o piesă de-a mea, iar de data asta mi-a tras deoparte gulerul puloverului și săruturile lui au început să coboare spre gât, apoi spre clavicule.

— E OK? a întrebat el.

— Da.

— De fiecare dată când pierzi o piesă, o să te sărut așa.

— N-o să pierd, am spus, deoarece chiar credeam în cuvintele mele.

Dar pe urmă mi-am dat seama că voiam ca Jonathan să mă sărute iar așa. Nu mi-o doream suficient de mult încât să pierd intenționat partida, pentru că ideea de a mă preface nu mi-ar fi venit în minte în veci. Abia a doua zi,