— Felicitări pentru succesul pe care l-aţi avut în organizarea vizitei regale. Cred că aţi strâns laolaltă un grup impresionant de oameni cu relaţii pe care să-i întâlnească Majestatea Sa.

— Vă mulţumesc. A fost un eveniment social discret de fapt, dar mă tem că lumea a aflat.

— Şi acum urmează să mergeţi în Rusia cu soţia dumneavoastră.

— Prinţesa este rusoaică. Vrea să-şi viziteze fratele. Este o călătorie pe care am tot amânat-o.

— Şi Gus Dewar urmează să vă însoţească.

C părea să ştie totul.

— El face un tur al lumii, rosti Fitz. Planurile noastre au coincis, atâta tot.

C se lăsă pe spate în scaunul său şi spuse pe un ton lejer de conversaţie:

— Ştiţi de ce amiralul Alexeev a fost pus la comanda armatei ruse în războiul împotriva Japoniei, chiar dacă nu ştia absolut nimic despre lupta pe uscat?

Dat fiind faptul că îşi petrecuse o mare parte din copilărie în Rusia, Fitz urmărise evoluţia războiului ruso-japonez din 1904-1905, dar nu ştia această poveste.

— Spuneţi-mi, vă rog.

— Ei bine, se pare că marele duce Alexis fusese implicat într-o încăierare într-un bordel din Marsilia, fiind arestat de poliţia franceză. Alexeev i-a sărit în ajutor, spunându-le jandarmilor că el provocase scandalul, nu marele duce. Asemănarea numelor lor a oferit plauzibilitate poveştii şi marele duce a fost eliberat din închisoare. Drept răsplată, Alexeev a primit comanda armatei.

— Nu-i de mirare că au pierdut.

— Chiar şi aşa, ruşii tot au la dispoziţie cea mai mare armată din istorie – şase milioane de soldaţi, după unele calcule, punând la socoteală şi rezerviştii. Indiferent cât de incompetentă ar fi conducerea lor, rămân o forţă formidabilă. Însă cât de eficienţi ar fi ei în cazul unui, să zicem, război european?

— Nu am mai fost acolo de când m-am căsătorit, zise Fitz. Nu sunt sigur.

— Nici noi nu suntem. Şi aici intervine rolul dumneavoastră. Aş dori să aflaţi câte ceva cât timp veţi fi acolo.

Fitz fu surprins.

— Dar asta pot face şi cei de la ambasada noastră de acolo, cu siguranţă.

— Desigur, zise C ridicând din umeri. Însă diplomaţii sunt întotdeauna mai interesaţi de jocurile politice decât de chestiunile militare.

— Totuşi, trebuie să existe şi un ataşat militar.

— Un om din afară, cum sunteţi dumneavoastră, ne poate oferi o perspectivă nouă – la fel cum grupul de persoane pe care le-aţi strâns laolaltă la Tŷ Gwyn i-au oferit regelui ceva ce nu ar fi putut afla de la Biroul de Externe. Însă dacă socotiţi că nu puteţi…

— Nu vă refuzam, se grăbi să spună Fitz.

Dimpotrivă, era încântat că i se cerea să-şi servească patria.

— Eram doar surprins că aşa se fac lucrurile.

— Departamentul nostru este relativ nou şi dispune de puţine resurse. Cei mai buni informatori ai mei sunt călătorii inteligenţi, cu suficientă experienţă militară încât să ştie după ce trebuie să se uite.

— Foarte bine.

— Aş fi interesat să aflu dacă vi se pare că gruparea ofiţerilor ruşi a avansat faţă de 1905. S-au modernizat sau sunt încă prizonierii ideilor învechite? Vă veţi întâlni cu cei mai de seamă oameni din Sankt Petersburg – soţia dumneavoastră este înrudită cu jumătate dintre aceştia.

Fitz se gândea la ultimul război purtat de Rusia.

— Motivul principal pentru care au pierdut în faţa Japoniei a constat în faptul că sistemul feroviar rusesc nu a fost performant, împiedicându-i să-şi aprovizioneze armata.

— Dar de atunci au încercat să-şi perfecţioneze reţeaua de căi ferate – folosind bani împrumutaţi de la Franţa, aliatul lor.

— Mă întreb dacă lucrurile au avansat suficient.

— Aceasta este întrebarea esenţială. Veţi călători cu trenul. Trenurile ajung la timp? Staţi cu ochii în patru. Liniile de cale ferată sunt încă simple sau duble? Generalii germani au luat în calcul, în planul lor de război, inclusiv timpul necesar pentru mobilizarea armatei ruseşti. În caz de război, multe vor depinde de acurateţea mersului trenurilor.

Fitz se simţea nerăbdător, ca un şcolar, însă se strădui să vorbească pe un ton sobru.

— Voi afla tot ce pot.

— Vă mulţumesc.

C se uită la ceas.

Fitz se ridică şi îşi strânseră mâna.

— Când plecaţi, mai exact? întrebă C.

— Mâine, rosti Fitz. La revedere!

Grigori Peshkov îşi urmărea fratele mai tânăr, pe Lev, făcându-l de bani pe americanul înalt. Pe chipul atrăgător al lui Lev era întipărită o expresie de nerăbdare ca de băieţandru, de parcă ţelul său principal era să-şi arate măiestria. Grigori simţi aceeaşi nelinişte familiară. Într-o zi, se temea el, farmecul lui Lev nu-l va mai putea salva din bucluc.

— Este un exerciţiu de memorie, rosti Lev în engleză; învăţase cuvintele pe de rost. Alegeţi ce carte doriţi.

Vorbea tare, ca să i se audă vocea peste hărmălaia din fabrică: utilajele grele zăngănind, aburul şuierând, oamenii răcnind instrucţiuni şi întrebări.

Numele vizitatorului era Gus Dewar. Purta haină, vestă şi pantaloni din aceeaşi stofă fină de lână cenuşie. Grigori era cu atât mai interesat de el cu cât auzise că venea din Buffalo.

Dewar era un tânăr cu o fire plăcută. Ridicând din umeri, trase o carte din pachetul lui Lev şi se uită la ea.

Lev zise:

— Lăsaţi-o pe banc, cu faţa în jos.

Dewar lăsă cartea pe bancul de lucru aspru, din lemn.

Lev scoase o bancnotă de o rublă din buzunar şi o aşeză pe carte.

— Acum puneţi jos un dolar.

Asta se putea face numai cu vizitatorii bogaţi.

Grigori ştia că Lev înlocuise deja cartea de joc. În mâna sa, ascunsă de bancnota de-o rublă, se aflase o carte diferită. Trucul – pe care Lev îl exersase ore în şir – consta în ridicarea primei cărţi şi ascunderea acesteia în palma mâinii imediat după lăsarea bancnotei şi a celeilalte cărţi.

— Sunteţi sigur că vă permiteţi să pierdeţi un dolar, domnule Dewar? rosti Lev.

Dewar zâmbi, la fel ca toate celelalte victime când se ajungea în acest punct.

— Aşa cred, răspunse el.

— Vă mai amintiţi cartea?

Lev nu vorbea de fapt engleza. Putea rosti aceste fraze în germană, franceză şi italiană.

— Cinci de pică, zise Dewar.

— Greşit.

— Sunt chiar sigur.

— Întoarceţi cartea.

Dewar întoarse cartea. Era dama de treflă.

Lev luă dolarul şi rubla sa.

Grigori îşi ţinu respiraţia. Acesta era momentul periculos. Oare americanul avea să se plângă că a fost jefuit şi să-l acuze pe Lev?

Dewar surâse trist şi spuse:

— Ai câştigat.

— Mai ştiu încă un joc, spuse Lev.

Era suficient: Lev îşi forţa norocul. Deşi avea 20 de