— Nu jucaţi cu fratele meu, îi zise el lui Dewar în rusă. Câştigă întotdeauna.

Dewar zâmbi şi răspunse ezitant în aceeaşi limbă:

— Pare un sfat bun.

Dewar era primul dintr-un mic grup de vizitatori care făceau turul Uzinei Constructoare de Maşini Putilov, cea mai mare fabrică din Sankt Petersburg – avea treizeci de mii de angajaţi, bărbaţi, femei şi copii. Treaba lui Grigori era să le arate secţia sa, care, deşi mică, era importantă. Fabrica producea locomotive şi alte maşinării mari din oţel. Grigori era maistrul secţiei care realiza roţile de tren.

Grigori ardea de nerăbdare să vorbească cu Dewar despre Buffalo. Însă înainte să apuce să pună o întrebare, apăru Kanin, supraveghetorul de la secţia de turnătorie. Inginer calificat, acesta era înalt, slab şi cu părul tot mai rar.

Împreună cu el se afla un al doilea vizitator. Grigori îşi dădu seama după hainele acestuia că trebuie să fie un lord britanic. Era îmbrăcat ca nobilii ruşi, cu smoching şi joben. Poate că aşa se îmbrăcau cei din clasa conducătoare peste tot în lume.

Numele lordului, aflase Grigori, era contele Fitzherbert. Era cel mai chipeş bărbat pe care îl văzuse vreodată Grigori, cu părul negru şi cu ochii de un verde intens. Femeile din secţia de roţi se holbau la el ca la un zeu.

Kanin vorbea cu Fitzherbert în rusă.

— Acum producem aici câte două locomotive pe săptămână, zise el cu mândrie.

— Uimitor, replică lordul englez.

Grigori ştia de ce erau atât de interesaţi aceşti străini. Citea şi el ziarele şi participa la prelegerile şi la grupurile de discuţii organizate de Comitetul Bolşevic din Sankt Petersburg. Locomotivele fabricate aici erau esenţiale pentru capacitatea de apărare a Rusiei. Vizitatorii puteau pretinde că sunt doar curioşi, dar el îşi dădea seama că strângeau informaţii pentru armată.

Kanin îl prezentă pe Grigori.

— Peshkov este campionul la şah al fabricii.

Chiar dacă făcea parte din conducerea uzinei, Kanin era un om cumsecade.

Fitzherbert era fermecător. I se adresă Varyei, o femeie de vreo 50 de ani, cu părul cărunt prins sub un batic.

— Este foarte frumos din partea dumneavoastră să ne arătaţi unde munciţi, spuse el într-o rusă fluentă, dar cu accent puternic.

Varya, o femeie cu o statură impunătoare, musculoasă şi cu pieptul impresionant, chicoti ca o şcolăriţă.

Demonstraţia era pregătită. Grigori pusese drugi de oţel în bara de încărcare şi alimentase furnalul, iar metalul se topise acum. Însă mai trebuia să vină un vizitator: soţia contelui, care părea să fie rusoaică – de aceea cunoştea el limba, un lucru neobişnuit la un străin.

Grigori voia să-l întrebe pe Dewar despre Buffalo, însă – înainte să aibă ocazia – soţia contelui intră în secţia de roţi. Fusta ei lungă până în pământ mătura praful şi aşchiile metalice din faţa ei. Purta o jachetă scurtă peste rochie, fiind urmată de un servitor ce ducea o mantie de blană, de o cameristă cu o geantă şi de unul dintre directorii fabricii, contele Maklakov, un tânăr îmbrăcat ca Fitzherbert. Era evident că Maklakov era cât se poate de fermecat de musafira sa, zâmbind, vorbind pe un ton scăzut şi luându-i braţul fără să fie necesar. Ea era extraordinar de frumoasă, cu bucle blonde şi având o înclinare cochetă a capului.

Grigori o recunoscu imediat. Era prinţesa Bea.

Simţi cum îl înţeapă inima şi i se face rău. Îşi înăbuşi amintirea urâtă ce se înălţa dintr-un trecut îndepărtat. Apoi, cum se întâmpla mereu în caz de urgenţă, se uită spre fratele său. Oare Lev îşi amintea? Pe atunci avea doar şase ani. Lev o privea curios pe prinţesă, de parcă ar fi încercat să-şi dea seama de unde o ştie. Apoi, chiar sub ochii lui Grigori, chipul lui Lev se transformă şi el îşi aminti. Păli, părând subit bolnav, după care se înroşi de furie.

Grigori ajunse imediat lângă Lev.

— Păstrează-ţi calmul, murmură el. Nu spune nimic. Nu uita, plecăm în America – nu trebuie să intervină nimic!

Lev scoase un sunet dezgustat.

— Du-te înapoi la grajduri, rosti Grigori.

Lev era vizitiu, ocupându-se de caii folosiţi în fabrică.

Lev se mai uită urât o clipă spre prinţesa neştiutoare. Apoi se răsuci şi plecă, iar pericolul trecu.

Grigori începu demonstraţia. Îi făcu un semn lui Isaak, un bărbat de-o seamă cu el, căpitanul echipei de fotbal a fabricii. Isaak deschise matriţa. El şi Varya ridicară şablonul de lemn lustruit al unei roţi de tren cu talon. Aceasta era în sine o lucrare meşteşugită, cu spiţe eliptice în secţiune transversală, subţiate cu a douăzecea parte de la centru spre margini. Roata era produsă pentru o locomotivă mare, de 4-6-4, iar şablonul era aproape la fel de înalt precum oamenii care îl ridicau.

O aşezară într-o cuvă adâncă plină cu un amestec nisipos şi umed. Isaak aşeză deasupra placa de răcire din fontă, pentru a forma ecartamentul şi flanşa, apoi capacul matriţei.

Deschiseră agregatul şi Grigori verifică gaura făcută de şablon. Nu erau neregularităţi vizibile. Stropi nisipul cu un lichid negru şi uleios, apoi închiseră din nou rama de formare.

— Vă rog să vă daţi înapoi acum, le zise el vizitatorilor.

Isaak mută duza barei de încărcare deasupra pâlniei de pe matriţă, apoi Grigori trase mânerul care înclina bara de încărcare.

Oţelul topit începu să se scurgă încet în matriţă. Aburul ridicat de pe nisipul umed şuieră prin supape. Grigori ştia din experienţă când să ridice bara de încărcare şi să oprească şuvoiul.

— Următorul pas este ajustarea formei roţii, spuse el. Pentru că durează foarte mult ca metalul încins să se răcească, am adus aici o roată turnată mai devreme.

Aceasta era deja aşezată pe strung, iar Grigori îi făcu semn lui Konstantin, strungarul, care era fiul Varyei Konstantin, un intelectual slab şi şleampăt, cu părul negru şi înfoiat. Era preşedintele grupului bolşevic de discuţii şi cel mai bun prieten al lui Grigori. El porni motorul electric, făcând ca roata să se învârtă la viteză maximă, apoi începu să o pilească.

— Vă rog să păstraţi distanţa faţă de strung, le spuse Grigori vizitatorilor, vorbind mai tare ca să acopere vaietul utilajului. Dacă îl atingeţi, vă puteţi pierde degetul. Îşi ridică mâna stângă: Cum am păţit eu, chiar în această fabrică, pe când aveam 12 ani. În locul inelarului