îngrăşase şi costumul său dungat îi era strâmt. Coborâtul scărilor îl făcea să gâfâie. Muşchii se transformaseră în grăsime, părul negru încărunţise, iar culoarea trandafirie din obraji fusese înlocuită de o roşeaţă nesănătoasă.

Polina veni din bucătărie cu un ibric de cafea şi îi turnă o ceaşcă lui Josef. Acesta deschise Buffalo Advertiser.

Lev întrebă:

— Cum merg afacerile?

Nu era o întrebare pusă în dorul lelii. Legea Volstead intrase în vigoare pe 16 ianuarie la miezul nopţii, scoţând în afara legii producerea, transportul sau vânzarea alcoolului. Imperiul Vyalov era clădit pe baruri, hoteluri şi vânzarea alcoolului în cantităţi mari. Prohibiţia era şarpele din paradisul lui Lev.

— Suntem pe moarte, răspunse Josef cu o francheţe neobişnuită. Am închis cinci baruri într-o săptămână şi o să fie şi mai rău.

Lev încuviinţă.

— Eu am la vânzare în cluburi bere fără alcool, dar nimeni nu o cumpără.

Legea permitea comercializarea berii cu o concentraţie de alcool mai mică de 0,5%.

— Trebuie să bei câţiva litri ca să simţi ceva.

— Putem să vindem nişte pileală pe sub mână, dacă putem face rost de suficientă, dar oamenii sunt oricum prea speriaţi ca să o cumpere.

Olga era şocată. Nu ştia mai nimic despre această afacere.

— Dar, tati, ce-o să faci?

— Nu ştiu, răspunse Josef.

Asta era o altă diferenţă. Pe vremuri, Josef ar fi făcut planuri dinainte pentru o asemenea criză. Acum însă, deşi trecuseră trei luni de la votarea legii, Josef nu făcuse nimic în tot acest timp ca să se pregătească pentru noua situaţie. Lev se tot aşteptase ca el să scoată un iepure din joben. Acum începea să realizeze cu deznădejde că nu avea să se întâmple aşa ceva; iar asta îl îngrijora. Lev avea o soţie, o amantă şi doi copii, toţi trăind de pe urma afacerilor familie Vyalov. Dacă imperiul se prăbuşea, Lev trebuia să-şi facă alte planuri.

Polina o chemă pe Olga la telefon şi ea se duse pe hol. Lev o auzea vorbind.

— Bună, Ruby, spuse ea. Te-ai trezit devreme. Urmă o pauză, apoi spuse: Poftim? Nu-mi vine să cred.

Urmă o tăcere prelungă, după care Olga începu să plângă.

Josef îşi ridică privirea din ziar şi zise:

— Ce dracu’…?

Olga trânti receptorul în furcă şi se întoarse în sufragerie. Cu ochii în lacrimi, îndreptă un deget spre Lev şi zise:

— Ticălosule!

— Ce-am mai făcut? întrebă el, deşi se temea să ştie despre ce e vorba.

— Ticălos nenorocit ce eşti!

Daisy începu să plângă în hohote.

Josef spuse:

— Olga, scumpo, ce s-a întâmplat?

Olga răspunse:

— Are un copil!

Lev rosti în barbă:

— Rahat!

Josef întrebă:

— Cine are un copil?

— Târfa lui Lev. Aia pe care am văzut-o în parc, Marga.

Josef se înroşi la faţă.

— Cântăreaţa de la Monte Carlo? I-a făcut un copil lui Lev?

Olga încuviinţă printre hohote de plâns. Josef se întoarse spre Lev.

— Nemernicule!

Lev zise:

— Haideţi să încercăm să ne păstrăm calmul.

Josef se ridică în picioare.

— Dumnezeule, am crezut că ţi-ai învăţat lecţia!

Lev îşi împinse scaunul în spate şi se ridică şi el. Se trase din faţa lui Josef, întinzându-şi braţele în părţi.

— Calmează-te, Josef, îi spuse el.

— Nu-mi spune tu mie să mă calmez, ripostă Josef.

Cu o agilitate surprinzătoare, făcu un pas în faţă şi îl lovi cu pumnul. Lev nu se mişcă suficient de repede încât să se eschiveze şi lovitura îl nimeri în pometele stâng. Simţi o durere cumplită şi se trase în spate, împleticindu-se.

Olga o înşfăcă pe Daisy, care deja urla, şi se retrase spre uşă.

— Opriţi-vă! ţipă ea.

Josef dădu să lovească din nou cu pumnul.

Trecuse mult timp de când Lev se mai bătuse cu cineva, dar crescuse în mahalalele din Petrograd şi reflexele încă îi funcţionau. Blocă lovitura lui Josef, se apropie şi îşi lovi socrul în burtă cu ambii pumni. Asta îi tăie respiraţia lui Josef. Apoi Lev îl pocni în faţă, lovindu-l în nas, în gură şi în ochi.

Josef era un bărbat voinic şi intimida lumea, dar oamenii se temeau prea mult de el ca să mai riposteze, aşa că trecuse ceva vreme de când fusese nevoit să se apere. Se trase înapoi, împleticindu-se şi ridicându-şi braţele în încercarea de a se proteja de pumnii lui Lev.

Instinctele de bătăuş ale lui Lev nu îi îngăduiau să se oprească câtă vreme adversarul său era încă în picioare, aşa că îl lovi în continuare pe Josef în cap şi în corp, până când acesta căzu pe spate şi se împiedică de un scaun, prăbuşindu-se pe covor.

Mama Olgăi, Lena, intră în fugă în cameră şi îngenunche lângă soţul ei. Polina şi bucătăreasa veniră până în pragul bucătăriei, cu o expresie speriată pe feţe. Chipul lui Josef era stâlcit şi însângerat, însă el se ridică într-un cot şi o împinse pe Lena într-o parte. Apoi, când încercă să se ridice, scoase un ţipăt şi căzu la loc.

Pielea căpătă o paloare pământie şi respiraţia i se opri.

Lev zise:

— Iisuse!

Lena începu să se jelească:

— Josef, o, Joe, deschide ochii!

Lev puse mâna pe pieptul lui Josef – nu se mai simţea nicio bătaie a inimii. Îi luă încheietura mâinii şi nu îi simţi nici pulsul.

„Acum chiar că am dat de dracu’”, se gândi el.

Se ridică în picioare şi spuse precipitat:

— Polina, cheamă o salvare!

Ea fugi în hol şi ridică receptorul telefonului.

Lev se holbă la trupul lui Josef – trebuia să ia o decizie importantă cât mai repede cu putinţă. Să rămână aici, să îşi susţină nevinovăţia, să se prefacă îndurerat, să încerce să scape basma curată? Nu. Erau şanse prea mici să izbutească asta.

Trebuia să plece.

Fugi la etaj şi îşi scoase cămaşa. Se întorsese din război cu foarte mult aur, strâns din vânzarea scotch-ului către cazaci. Îl schimbase pentru puţin mai mult de cinci mii de dolari, îndesase apoi bancnotele în cingătoarea sa cu bani şi o lipise în spatele unui sertar. Îşi prinse cingătoarea la brâu şi îşi puse din nou cămaşa şi haina.

Îşi trase apoi paltonul pe el. Deasupra şifonierului avea un sac marinăresc vechi, în care se afla pistolul său semiautomat Colt de calibru 45 primit în armată. Îşi îndesă pistolul în buzunarul hainei. Aruncă în sac o cutie de muniţie şi nişte schimburi, apoi coborî la parter.

În sufragerie, Lena pusese o pernă sub capul lui Josef, însă acesta părea mai mort ca niciodată. Olga vorbea la telefonul de pe hol, spunând: „Grăbiţi-vă,