Lev se simţi încurajat: făcea progrese.

— Nu-i nimic, o linişti el. Ai făcut o declaraţie la cald, când erai copleşită de tristeţe. Acum, că te-ai mai calmat, ai realizat că moartea tatălui tău a fost un accident teribil, provocat de sănătatea sa precară şi de accesul său de furie.

— Şi mă vor crede?

— Juriul o să te creadă. Însă, dacă îmi angajez un avocat bun, nici nu se va mai ajunge la proces. Cum ar mai putea exista un proces dacă singurul martor jură că nu a fost crimă?

— Nu ştiu ce să zic.

Schimbă apoi brusc subiectul:

— Cum o să faci rost de alcool?

— Uşor. Nu-ţi bate tu capul.

Ea se răsuci în scaun, ca să îl privească în faţă.

— Nu te cred. Spui toate astea doar ca să mă faci să-mi schimb declaraţia.

— Pune-ţi haina pe tine şi vino să îţi arăt ceva.

Era un moment-cheie. Dacă venea cu el, a lui era. După o pauză, ea se ridică în picioare. Lev îşi ascunse un surâs triumfător. Ieşiră din cameră. Când ajunseră în stradă, el deschise uşile din spate ale dubei.

Ea rămase tăcută un moment îndelungat. Apoi spuse: „Canadian Club?” Tonul i se schimbase, observă el, acum era pragmatic. Emoţiile se estompaseră undeva pe fundal.

— O sută de lăzi, zise el. Le-am cumpărat cu trei dolari sticla. Aici pot să scot zece pe sticlă – ba chiar mai mult, dacă le vindem la shot.

— Trebuie să mă gândesc la asta.

Era un semn bun. Era gata să accepte, dar nu voia să se grăbească.

— Înţeleg, dar nu avem prea mult timp, spuse el. Sunt un tip dat în urmărire, cu o încărcătură ilegală de whisky, şi trebuie să ştiu ce decizi chiar acum. Îmi pare rău că te zoresc, dar cred că-ţi dai şi tu seama că nu am de ales.

Ea încuviinţă îngândurată, dar nu scoase nicio vorbă.

Lev continuă:

— Dacă mă dai pe mâna poliţiei, o să vând băutura, iau profitul şi dispar. Iar tu vei rămâne pe cont propriu. O să-ţi urez noroc şi o să-mi iau adio de la tine, fără să-ţi port pică. Voi înţelege.

— Şi dacă accept?

— Mergem imediat la poliţie.

Urmă o tăcere prelungă. În cele din urmă, ea dădu din cap.

— Bine.

Lev se întoarse ca să-şi ascundă expresia de pe chip. „Ai reuşit”, îşi spuse în sinea lui. „Ai stat cu ea în aceeaşi cameră cu cadavrul tatălui ei şi ai recâştigat-o. Ce vulpoi eşti!”

— Trebuie să-mi pun o pălărie, spuse Olga. Iar tu ai nevoie de o cămaşă curată. Vreau să lăsăm o impresie bună.

Asta era bine – însemna că era cu adevărat de partea lui.

Intrară înapoi în casă şi se pregătiră. În timp ce o aştepta, el sună la Buffalo Advertiser şi ceru să vorbească cu redactorul, Peter Hoyle. Secretara îl întrebă ce doreşte.

— Spuneţi-i că vrea să vorbească cu el omul căutat pentru uciderea lui Josef Vyalov.

O clipă mai târziu, se auzi o voce răstită.

— Hoyle la telefon. Cu cine vorbesc?

— Sunt Lev Peshkov, ginerele lui Vyalov.

— Unde eşti?

Lev ignoră întrebarea.

— Dacă poţi trimite un reporter la sediul poliţiei peste o jumătate de oră, o să vă acord o declaraţie.

— Vom fi acolo.

— Domnule Hoyle?

— Da?

— Trimiteţi şi un fotograf.

Lev puse receptorul în furcă.

Cu Olga pe scaunul din dreapta al dubei, porni mai întâi spre depozitul lui Josef de pe faleză. Cutii de ţigări furate erau făcute vraf pe lângă pereţi. În biroul din spate se aflau contabilul lui Vyalov, Norman Niall şi grupul obişnuit de bătăuşi. Norman era necinstit, dar cusurgiu, şi Lev ştia asta. Acum stătea în scaunul lui Josef, la biroul lui Josef.

Rămaseră cu toţii uluiţi să-i vadă pe Lev şi pe Olga.

Lev zise:

— Olga a moştenit afacerea. De acum eu mă voi ocupa de tot.

Norman nu se ridică de pe scaun.

— Mai vedem noi, spuse el.

Lev îi aruncă o privire aspră şi nu scoase nicio vorbă.

Norman vorbi din nou, cu ceva mai puţină siguranţă de sine.

— Trebuie validat mai întâi testamentul, şi aşa mai departe…

Lev clătină din cap.

— Dacă aşteptăm să se realizeze toate formalităţile, n-o să mai existe nicio afacere de salvat. Arătă spre unul dintre bătăuşi şi zise: Ilya, du-te în curte, uită-te în dubă, întoarce-te şi spune-i lui Norm ce-ai văzut.

Ilya ieşi. Lev ocoli biroul şi rămase în picioare lângă Norman. Aşteptară în tăcere până când Ilya se întoarse.

— O sută de lăzi de Canadian Club. Puse o sticlă pe masă şi spuse: Putem să luăm o gură, ca să vedem dacă-i bun…

Lev zise:

— O să mă ocup de afacere importând băutură din Canada. Prohibiţia reprezintă cea mai mare oportunitate de afaceri posibilă. Lumea va plăti oricât pentru băutură. Vom face o avere. Ridică-te din scaunul ăla, Norm.

— Nu cred, puştiule, spuse Norman.

Lev scoase iute pistolul şi îl lovi pe Norman peste faţă. Acesta scăpă un strigăt surprins. Apoi, Lev îndreptă liniştit Coltul spre bătăuşi.

Spre lauda ei, Olga nu ţipă.

— Ticălosule, îi zise Lev lui Norman. L-am omorât pe Josef Vyalov – crezi că mă tem de un nenorocit de contabil?

Norman se ridică şi ieşi împleticindu-se din cameră, ţinându-şi mâna la gura însângerată.

Lev se întoarse către ceilalţi bărbaţi, ţinând în continuare pistolul îndreptat spre ei, şi zise:

— Cine nu vrea să lucreze pentru mine poate pleca acum. Fără să ne supărăm.

Nimeni nu se mişcă.

— Bun, zise Lev. Pentru că am minţit când am spus că nu ne-am supăra. Îi făcu semn lui Ilya: Vino cu mine şi cu doamna Peshkov. Tu conduci. Voi, ceilalţi, descărcaţi duba!

Ilya îi duse în centrul oraşului în Hudsonul albastru.

Lev simţi că făcuse o greşeală când spusese în faţa Olgăi L-am omorât pe Josef Vyalov. Ea încă se putea răzgândi. Dacă aducea în discuţie subiectul, se hotărî să-i spună că nu vorbise serios, că zisese asta doar ca să îl sperie pe Norm. Însă Olga nu spuse nimic.

În faţa sediului poliţiei, doi oameni în paltoane şi cu pălării pe cap aşteptau lângă un aparat mare de fotografiat, aşezat pe un trepied.

Lev şi Olga coborâră din maşină.

Lev îi zise reporterului:

— Moartea lui Josef Vyalov reprezintă o tragedie pentru noi, familia sa, şi pentru acest oraş.

Omul îşi nota totul într-un carneţel.

— Am venit să prezint poliţiei versiunea mea cu privire la cele petrecute. Soţia mea, Olga, singura persoană prezentă acolo în momentul în care el s-a prăbuşit