2 se fură ca-n codru, gamelele şi cartelele pentru fiertură sunt smulse pur şi simplu din mâna deţinuţilor, dar pentru atâta lucru şuţii nu sunt coborâţi de pe panoul fruntaşilor: asta nu le umbreşte imaginea socială şi nici avântul productiv. Mâncarea se aduce la punctele de lucru sleită. Din uscătorii se fură hainele – nu-i nimic, ne descurcăm! Poveneţ „e un orăşel disciplinar – haos şi debandadă”. Pâinea nu se coace aici, e adusă din Kem (uitaţi-vă pe hartă). Pe porţiunea Sijnea, raţia de hrană e ciuntită, în barăci e frig, oamenii s-au umplut de păduchi, mulţi sunt caliciţi – nu-i nimic, ne’ descurcăm! Canalul se construieşte din iniţiativa. Pretutindeni, KVB-uri -

  Posturi de luptă cultural-educative! (Orice huligan, abia eşuat în lagăr, ajunge cât ai bate din palme educator.) Să se creeze o atmosferă de permanentă alarmă de luptă! Brusc, se anunţă noapte de asalt – împotriva birocraţiei! Seara, la sfârşitul zilei de muncă, educatorii culturali năvălesc în birourile administraţiei şi le iau cu asalt. Brusc, o spargere (nu a digului, a normelor) la secţia Tunguda! La asalt! Hotărâre: se dublează normele de lucru! Nici mai mult, nici mai puţin! (p. 302). Brusc, o brigadă depăşeşte norma zilnică, uite-aşa, din senin, cu 852%! Pricepe, dacă poţi! La un moment dat, se proclamă pretutindeni ziua recordurilor! O lovitură aplicată submina-torilor de ritmuri! Într-o brigadă se distribuie „plăcinte premiale”. Dar de ce mutre atât de acre? O clipă atât de râvnită – şi nici un fel de bucurie pe chipuri…

  Aparent, totul merge strună, în vara lui 1932, lagoda inspectează şantierul şi rămâne mulţumit, tăicuţul. Dar în decembrie, tot el izbeşte o telegramă: normele nu se îndeplinesc, să se pună de îndată capăt acestei hoinăreli fără rost a mii de oameni (asta e de crezut! Asta se vede!). Colectivele muncitoreşti abia se târăsc spre punctele de lucru, ba încă şi cu drapele decolorate. Potrivit rapoartelor, cubajul de pământ extras s-a realizat de mai multe ori sută la sută – iar canalul tot nu e terminat! Lucrători tândălăi umplu gabioanele nu cu pământ şi piatră, ci cu gheaţă! Care gheaţă primăvara se topeşte şi se produc infiltraţii! Noi lozinci ale educatorilor: „Tufta* e cea mai primejdioasă armă a contrarevoluţiei!” (Or, la tuhte, tocmai borfaşii sunt neîntrecuţi: gheaţă în cofraje în loc de piatră – le recunosc stilul, e mâna lor!). Altă lozincă: „Tuftaciul – duşman de clasă!” -şi şuţii sunt cei însărcinaţi să demaşte tuhta, să controleze randamentul brigăzilor de kaeri! (Cel mai bun mijloc de a-ţi adjudeca roadele muncii kaerilor.) „Tufta e o tentativă de a submina întreaga politică a GPU de reeducare prin muncă!” – iată, aşadar, ce este aceasta îngrozitoare tuhtă. „Tufta este un furt din proprietatea socialistă!” în februarie 1933, inginerii eliberaţi înainte de termen sunt privaţi din nou de libertate drept pedeapsă pentru tuhta descoperită pe şantier.

  Asemenea avânt, atâta entuziasm – şi deodată tuhta asta! De unde aşa ceva? De ce or fi născocit-o deţinuţii?… Clar: mizează pe restaurarea capitalismului. Din nou mâna neagră a emigraţiei albe.

  La începutul lui 1933, un nou ordin al lui lagoda: toate direcţiile se vor numi de acum înainte state majore ale fronturilor de luptă! 50% din aparat -la muncile de şantier! (Dar sunt lopeţi îndeajuns…?) Se va lucra în trei schimburi (noaptea e aproape polară)! Hrana se va distribui direct pe şantier (sleită)! Pentru tuhtă – tribunalul!

  În ianuarie – Asaltul cumpenei apelor! Toate falangele, cu bucătării şi cu tot calabalâcul, într-un singur loc! Nu sunt corturi destule pentru toţi, oamenii dorm în zăpadă – nu-i nimic, ne descurcăm! Canalul se construieşte din iniţiativa…

  De la Moscova – ordinul nr. 1: „Până la încheierea construcţiei se decretează asalt general! La sfârşitul zilei de muncă sunt expediate pe şantier dactilografele, funcţionarele de la birouri, spălătoresele.

  În februarie – interzicerea vizitelor pe întreg Belbaltlag-ul – primejdie de tifos exantematic ori presiune asupra zekilor – nu se ştie.

  În aprilie – asalt neîntrerupt vreme de 48 de ore – ura-a! – Treizeci de mii de oameni nu pun pleoapă pe pleoapă!

  Şi, la l mai 1933, lagoda raportează multiubitului său Dascăl: canalul e gata la termenul stabilit.

  În iulie 1933, Stalin, Voroşilov şi Kirov întreprind o agreabilă promenadă cu vaporul pentru a inspecta canalul. Există o fotografie – tustrei sunt aşezaţi pe punte în fotolii împletite, „glumesc, râd, fumează”. (De fapt, Kirov e deja condamnat, dar nu ştie acest lucru).

  În august, călătoria celor 120 de scriitori.

  Cum pentru deservirea canalului nu exista personal la faţa locului, sunt expediaţi aici ţărani deschiaburiţi, „strămutaţi cu regim special”, însuşi Berman a stabilit amplasamentele pentru aşezările lor.

  Cei mai mulţi dintre „ostaşii armatei canalului” au fost duşi să -l construiască pe următorul – canalul Moscova-Volga.*

  *

  Dar să Lăsăm deoparte hlizitul Volum Colectiv.

  Oricât de sumbre li se vor fi părut Insulele Solovki, solovcenii etapaţi la Belomor ca să-şi termine condamnarea (iar unii şi viaţa), au simţit abia aici că se isprăvise cu gluma, abia aici au descoperit adevăratul lagăr, pe care, treptat, aveam să -l descoperim cu toţii, în locul calmului de pe Solovki -nesfârşitul lătrat al sudalmelor şi zarva furioasă a disputelor de tot felul, amestecate cu propaganda educativă. Chiar şi în barăcile lagpunktului de la Medvejegorsk, unde se afla Direcţia Belbaltlagului, se dormea pe aşa-zisele vagonki2’ (deja inventate), pe care se înghesuiau nu câte patru, ci câte opt oameni (pe fiecare scândură câte doi, fiecare cu picioarele la capul celuilalt), în locul clădirilor de piatră ale mânăstirii, baracamente temporare în care răzbătea vântul sau corturi, sau pur şi simplu zăpada. Până şi cei transferaţi de la Beriozniki, unde se lucra tot câte 12 ore pe zi, găseau că aici era mai greu. Zile ale recordurilor. Nopţi de asalt. „De la noi – totul, nouă – nimic”… În buluceala şi harababura ce izbucneau la puşcarea stâncilor mulţi oameni schilodiţi, unii răniţi mortal. Fiertură sleită, înghiţită între două blocuri era-tice. Cum era munca – am văzut deja. Cât despre