— Vino încoace, îi zise ea. Îţi arăt eu un privilegiu special.

După ce făcură dragoste, Grigori rămase treaz. În pofida îndoielilor sale, nu putea să nu se simtă mulţumit în sinea lui că familia sa o ducea atât de bine. Katerina se mai îngrăşase. Când o cunoscuse, ea era o fetişcană voluptuoasă de 21 de ani; acum era o mamă durdulie de 26. Vladimir avea cinci ani şi învăţa să scrie şi să citească la şcoală, alături de ceilalţi copii ai noilor conducători ai Rusiei; Anna, căreia ei îi spuneau Anya, era un drăcuşor cârlionţat de trei anişori. Casa lor îi aparţinuse înainte uneia dintre doamnele de companie ale ţarinei. Era caldă, uscată şi spaţioasă, cu un dormitor separat pentru copii, cu bucătărie şi sufragerie – un loc în care ar fi încăput douăzeci de oameni din vechea locuinţă din Petrograd a lui Grigori. Erau perdele la ferestre, ceşti de ceai din porţelan, o carpetă în faţa focului şi un tablou în ulei înfăţişând lacul Baikal deasupra şemineului.

Grigori adormi în cele din urmă şi fu trezit de o bătaie în uşă, la şase dimineaţa. Deschise şi se trezi în faţa unei femei scheletice îmbrăcate sărăcăcios, care i se păru oarecum cunoscută.

— Îmi pare rău că vă deranjez atât de devreme, Excelenţă, rosti ea, folosind vechea adresare respectuoasă.

El o recunoscu pe soţia lui Konstantin.

— Magda! exclamă el uluit. Eşti atât de schimbată… intră! Ce s-a întâmplat? Locuieşti la Moscova acum?

— Da, ne-am mutat aici, Excelenţă.

— Nu-mi mai spune aşa, pentru Dumnezeu! Unde este Konstantin?

— La închisoare.

— Cum? De ce?

— A fost arestat pe motiv că ar fi contrarevoluţionar.

— Nu se poate! spuse Grigori. Cred că la mijloc este o greşeală cumplită.

— Da, domnule.

— Cine l-a arestat?

— Ceka.

— Poliţia secretă. Ei bine, ei lucrează pentru noi. O să aflu ce se petrece. Mă voi interesa imediat după micul dejun.

— Vă rog, Excelenţă, vă implor să faceţi ceva acum… vor să îl împuşte peste o oră!

— La dracu, spuse Grigori. Aşteaptă să mă îmbrac.

Îşi puse uniforma – deşi nu avea epoleţi care să indice gradul, era dintr-o stofă mult mai bună decât cea a soldaţilor de rând şi îl indica drept comandant.

Peste câteva minute, el şi Magda ieşiră din Kremlin. Ningea. Străbătură scurta distanţă până în Piaţa Lubyanka. Sediul Ceka era într-o clădire imensă în stil baroc, din cărămidă galbenă, un fost birou al unei companii de asigurări. Santinela de la uşă îl salută pe Grigori.

Acesta începu să strige imediat ce intră în clădire:

— Cine este şef aici? Duceţi-mă chiar acum la ofiţerul de serviciu! Sunt tovarăşul Grigori Peshkov, membru al Comitetului Central al Partidului Bolşevic. Vreau să îl văd pe deţinutul Konstantin Vorotsyntsev imediat. Ce mai aşteptaţi? Hai, fuguţa!

Descoperise că aceasta era cea mai rapidă cale de a rezolva lucrurile, deşi îi amintea oribil de mult de comportamentul irascibil al nobililor răsfăţaţi.

Santinelele alergară panicate de colo-colo timp de câteva minute, apoi Grigori avu un şoc. Ofiţerul de serviciu veni în sala de la intrare. Grigori îl cunoştea – era Mihail Pinsky.

Grigori era îngrozit. Pinsky fusese un bătăuş şi o brută în poliţia ţaristă: oare era acum un bătăuş şi o brută pentru revoluţie?

Pinsky îi oferi un surâs libidinos.

— Tovarăşe Peshkov, zise el. Ce onoare!

— Nu ai fost de aceeaşi părere când te-am doborât la pământ pentru că nu lăsai în pace o biată ţărancă, replică Grigori.

— Cum s-au mai schimbat lucrurile, tovarăşe… pentru toată lumea.

— De ce l-aţi arestat pe Konstantin Vorotsyntsev?

— Pentru activităţi contrarevoluţionare.

— Este ridicol. Omul a prezidat Grupul Bolşevic de Discuţii de la Uzinele Putilov încă din 1914. A fost unul dintre primii deputaţi aleşi în sovietul din Petrograd. Este chiar mai bolşevic decât mine!

— Serios? zise Pinsky, iar din glas îi răzbătu o urmă de ameninţare.

Grigori nu o luă în seamă.

— Adu-l la mine.

— Imediat, tovarăşe.

Peste câteva minute, apăru Konstantin – era murdar şi nebărbierit şi duhnea ca o cocină de porci. Magda izbucni în lacrimi şi i se aruncă de gât.

— Trebuie să vorbesc cu deţinutul între patru ochi, îi spuse Grigori lui Pinsky. Du-ne în biroul tău.

Pinsky clătină din cap.

— Camera mea umilă…

— Nu mai comenta, i-o tăie Grigori. Biroul tău.

Era un mod de a-şi manifesta puterea – trebuia să îl ţină la respect pe Pinsky.

Acesta îi conduse într-o cameră de la etaj, care dădea spre curtea interioară. Băgă repede într-un sertar o rozetă de pe birou.

Uitându-se pe geam, Grigori văzu că se crăpa de ziuă.

— Aşteaptă afară, îi zise el lui Pinsky.

Se aşezară şi Grigori îl întrebă pe Konstantin:

— Ce dracu’ se petrece?

— Am venit la Moscova când s-a mutat aici guvernul, îi explică Konstantin. Am crezut că voi ajunge comisar. Dar a fost o greşeală. Nu am deloc sprijin politic aici.

— Şi ce-ai făcut?

— M-am întors în câmpul muncii. Lucrez la fabrica Tod, unde se fac părţi de motor, roţi dinţate, pistoane şi inele de rulmenţi cu bile.

— Dar de ce crede poliţia că eşti contrarevoluţionar?

— Fabrica are dreptul să aleagă un deputat pentru sovietul din Moscova. Unul dintre ingineri a anunţat că va candida din partea menşevicilor. A organizat o întrunire şi m-am dus şi eu să îl ascult. Au venit doar vreo zece oameni. Nu am luat cuvântul, am plecat la jumătatea întrunirii şi nu l-am votat. Candidatul bolşevic a câştigat, desigur. Însă după alegeri, toţi cei care au participat la acea întrunire menşevică au fost concediaţi. Apoi, săptămâna trecută, am fost toţi arestaţi.

— Nu se poate! exclamă Grigori disperat. Nici măcar în numele revoluţiei! Nu putem aresta muncitorii pentru că ascultă şi alte puncte de vedere.

Konstantin îl privi cu o expresie ciudată.

— Ai fost plecat pe undeva?

— Da, normal, zise Grigori. Am luptat împotriva armatelor contrarevoluţionare.

— Deci de-aia nu ştii ce se petrece.

— Vrei să spui că s-a mai întâmplat aşa ceva?

— Grishka, se întâmplă zilnic.

— Nu pot să cred!

Magda interveni:

— Iar azi-noapte am primit un mesaj – de la o prietenă căsătorită cu un poliţist – prin care mă anunţa că dimineaţă la ora opt Konstantin şi ceilalţi vor fi împuşcaţi.

Grigori se uită la ceasul de la mână. Era aproape opt.

— Pinsky! strigă el.

Poliţistul intră.

— Opreşte execuţia.

— Mă tem că este prea târziu, tovarăşe.

— Vrei să spui că oamenii ăştia au fost deja împuşcaţi?

— Nu chiar.

Pinsky se apropie de fereastră.

Grigori îi urmă exemplul. Konstantin şi Magda veniră