Clubul se închidea la patru dimineaţa. Maud se demachie şi se schimbă la loc în hainele sale de stradă. Se duse la bucătărie şi se milogi pentru nişte boabe de cafea, iar un bucătar care o plăcea îi dădu câteva.

Muzicienii erau plătiţi cu bani gheaţă în fiecare noapte. Toate fetele veneau acolo cu genţi mari, în care să poată lua maldărele de bancnote.

La ieşire, Maud luă un ziar lăsat acolo de un client – era pentru Walter. Nu îşi permiteau să cumpere ziare.

Plecă de la club şi se duse direct la brutărie. Era periculos să păstrezi banii prea mult: până seara nu mai puteai cumpăra nici măcar o franzelă cu tot salariul. Câteva femei aşteptau deja în frig în faţa prăvăliei. La ora cinci şi jumătate, brutarul deschise uşa şi notă cu creta preţurile pe o tablă. O pâine neagră costa astăzi 127 de miliarde de mărci.

Maud cumpără patru pâini. Nu le puteau mânca pe toate în aceeaşi zi, dar nu conta. Pâinea uscată putea fi folosită ca să îngroaşe supa, bancnotele nu.

Ajunse acasă la şase. Ceva mai târziu avea să îi îmbrace pe copii şi să-i ducă la casa bunicilor, ca să poată dormi. Acum însă avea o oră pe care putea să o petreacă cu Walter. Era cea mai frumoasă parte a zilei.

Pregăti micul dejun şi i-l duse pe o tavă în dormitor.

— Uite, zise ea. Pâine proaspătă, cafea… şi un dolar!

— Ce fată isteaţă! O sărută. Ce-o să cumpărăm cu el?

Walter tremură în pijamale. Avem nevoie de cărbuni.

— Nu-i nicio grabă. Îi putem păstra, dacă vrei. O să valoreze la fel şi săptămâna viitoare. Dacă ţi-e frig, te încălzesc eu.

El rânji.

— Hai, atunci!

Ea se dezbrăcă şi se urcă în pat.

Mâncară pâinea, băură cafeaua şi făcură dragoste. Sexul era încă incitant, deşi nu mai ţinea la fel de mult ca la începutul relaţiei lor.

După aceea, Walter citi ziarul pe care îl adusese ea acasă.

— Revoluţia din München s-a încheiat, spuse el.

— De tot?

Walter ridică din umeri.

— L-au prins pe lider. Este Adolf Hitler.

— Conducătorul partidului în care a intrat Robert?

— Da. A fost acuzat de înaltă trădare. Este la închisoare acum.

— Bun, rosti Maud uşurată. Slavă Domnului că s-a terminat!

Decembrie 1923 – ianuarie 1924

Contele Fitzherbert urcă pe un podium amplasat în faţa primăriei din Aberowen la ora trei după-amiaza, în ziua de dinaintea alegerilor generale. Era îmbrăcat formal, cu costum şi joben. Conservatorii din primele rânduri îl aclamară, dar cea mai mare parte a mulţimii îl huidui. Cineva aruncă spre el cu un ziar mototolit, iar Billy zise:

— Fără de-astea, băieţi. Lăsaţi-l să vorbească.

Nori joşi întunecau cerul după-amiezii de iarnă, iar felinarele erau deja aprinse pe stradă. Ploua, dar se strânsese o mulţime mare, de vreo două-trei sute de oameni, majoritatea mineri cu şepci pe cap, pe lângă câteva pălării de melon în rândurile din faţă şi câteva femei adăpostite sub umbrele. La marginea mulţimii, copiii se jucau pe caldarâmul ud.

Fitz îi făcea campanie actualului parlamentar al circumscripţiei, Perceval Jones. Începu să vorbească despre taxe. Din partea lui Billy, n-avea decât. Fitz putea să vorbească pe tema asta de dimineaţă până seara fără să îi încălzească cu ceva pe localnicii din Aberowen. Teoretic, aceasta era marea temă a alegerilor. Conservatorii propuseseră să pună capăt şomajului prin ridicarea taxelor pe importuri, pentru a proteja producătorii britanici. Asta îi unise pe liberalii din opoziţie, căci ideologia lor cea mai de seamă era comerţul liber. Laburiştii erau de acord că nu taxele sunt soluţia şi propuseseră un program de angajare naţională în care să intre persoanele fără serviciu, precum şi prelungirea anilor de şcoală, pentru a împiedica şi mai mulţi tineri să intre pe piaţa muncii deja supraaglomerată.

Însă principala problemă era cine avea să câştige puterea.

— Pentru a încuraja angajările în sectorul agricol, guvernul conservator va acorda o bonificaţie de o liră pe pogon fiecărui fermier – câtă vreme acesta îşi plăteşte muncitorii cu cel puţin treizeci de şilingi pe săptămână, zise Fitz.

Billy clătină din cap, amuzat şi dezgustat totodată. De ce să le dai bani fermierilor? Ei nu mureau de foame. Muncitorii din fabrici rămaşi şomeri, în schimb, da.

Tata rosti de lângă Billy:

— Cu genul ăsta de discurs nu o să câştige voturi în Aberowen.

Billy era de aceeaşi părere. Circumscripţia fusese cândva dominată de fermieri, însă acele vremuri apuseseră. Acum, când clasa muncitoare primise drept de vot, minerii aveau să-i depăşească la număr pe fermieri. Perceval Jones reuşise să îşi păstreze locul în alegerile confuze din 1922, cu o diferenţă de doar câteva voturi. De această dată sigur avea să piardă.

Fitz se apropia de sfârşitul discursului său:

— Dacă îi votaţi pe laburişti, veţi vota un om al cărui trecut militar este mânjit, zise el.

Oamenii din public nu apreciară această remarcă: ştiau povestea lui Billy şi îl considerau un erou. Se auzi un murmur de dezaprobare, iar Tata strigă: „Să-ţi fie ruşine!”

Fitz insistă neabătut:

— Un om care şi-a trădat camarazii şi ofiţerii, un om adus în faţa curţii marţiale pentru lipsă de loialitate şi trimis la închisoare. Atât vă spun: nu faceţi de ruşine Aberowenul alegând în parlament un asemenea om.

Fitz coborî de pe podium într-un amestec de aplauze şi fluierături. Billy îl ţintui cu privirea, dar Fitz nu se uită la el.

Apoi Billy urcă pe podium.

— Probabil că vă aşteptaţi să îl insult pe lordul Fitzherbert la fel cum m-a insultat el pe mine, spuse el.

Tommy Griffiths strigă din mulţime:

— Fă-i zile fripte, Billy!

Billy spuse:

— Însă asta nu-i o încăierare din gura puţului. Alegerile sunt prea importante ca să fie decise de împunsături ieftine.

Lumea se linişti. Billy ştia că nu le plăcea această abordare rezonabilă. Ar fi preferat împunsăturile ieftine. Însă văzu că tatăl său dădea din cap, aprobator. Tata înţelegea ce încerca Billy să facă. Normal că înţelegea, doar el îl învăţase pe Billy.

— Contele a dat dovadă de curaj venind aici şi declarându-şi opiniile politice în faţa unei mulţimi de mineri, continuă Billy. Poate că greşeşte – sigur greşeşte –, însă nu este un laş. La fel s-a purtat şi în război. Mulţi dintre ofiţerii noştri s-au purtat astfel: au fost curajoşi, dar au procedat greşit. Au aplicat