Râd. Mă amuză revirimentele de limbaj ale Ninei, uşurinţa cu care ia liftul din subsolurile argoului spre etajele unui vocabular spălat şi viceversa. E un act reflex. Îşi adaptează instinctiv exprimarea la situaţiile pe care le evocă sau le trăieşte.

— Trebuie să pice. Totdeauna a fost inimoasă, nu vrea să mă lase singură noaptea asta.

— E perfect... Mai am o problemă! Tu ştii ceva despre copilul Wandei?

Expresia Ninei e elocventă. A căzut din pod:

— Wanda a avut un copil?!

— Aşa s-ar părea... Un băieţel pe care-l ţinea ascuns. Nici acum nu se ştie unde se află.

Nina ţâşneşte în picioare, îşi înfige pumnii în şolduri:

— De unde ai scos drăcovenia asta?! Imposibil!

— De ce imposibil?

Începe să se plimbe, asaltată de argumente.

— Pentru că-i imposibil! Adevărat că era o misterioasă, dar cel puţin în anumite privinţe am cunoscut-o bine. Wanda era o mare ambiţioasă... O devorată de ambiţie! Îmi lipseşte orice ter-men de comparaţie. Avea ambiţie pentru şapte vieţi! Vroia să se pricopsească cu orice preţ, doar pentru asta trăia. Te şi speriai când o vedeai atât de îndârjită... Pricepi?

— Zi-i mai departe.

— Ce să-ţi mai zic?! Ai mai văzut vreun cangur făcând striptease? Pentru ea, un copil ar fi însemnat un dezastru, ruina tuturor proiectelor. Cel puţin un an scoasă din circuit. Doar lucra cu hoitul! Pe urmă, nu se ştie niciodată cu ce bilanţ ieşi dintr-o naştere. Unele se văcăresc, le pleacă şoldurile, cu sau fără biberon sânii nu mai sunt aceiaşi, dacă mai ai baftă de o cezariană, nu mai faci matale striptease nici la azilul de bătrâni... Aici, trebuie să fii pictată, impecabilă!

— Teoretic aşa ar fi, totuşi...

— Care totuşi? Crezi că era nebună să-şi rişte cariera pentru un plod? Poate, zic poate, dac-ar fi încercat să-l prindă în laţ pe Prinţul Charles!

— Cam la aşa ceva mă gândesc... Vă întâlneaţi des?

Dă din umeri şi se lasă pe spatele canapelei.

— Ştiu eu? De trei, patru ori pe an, când puteam eu să scap de acasă. Acolo, o soţie de om politic are un program foarte încărcat şi e şi foarte urmărită.

— E posibil ca ea să fi născut un copil fără ca tu să ştii?

— În principiu, nu-i imposibil. L-am cunoscut pe Helmut în 1993 şi ne-am căsătorit în '94. Un an întreg în care am fost extrem de prudentă. Forţam şansa vieţii mele, n-am vrut să risc nimic şi, în consecinţă, nu m-am văzut cu ea. Prietenia cu o stripteusă nu-i cea mai indicată. Chiar şi cu bunica întreţineam relaţii clandestine, nu-i scriam prin Poştă.

— Nu fi naivă! Îţi închipui că la statutul lui bărbatu-tău nu s-au cerut relaţii la Bucureşti?

— Te referi la Serviciile Secrete, m-am gândit şi eu. Dacă au făcut-o, a fost o acţiune pe cont propriu. Pentru Helmut, m-am născut în ziua în care m-a cunoscut. A declarat-o din prima clipă şi s-a comportat ca atare... Zâmbeşte cu gropiţe: era foarte îndrăgostit, iar eu virgină autentică. Pe bune! Nici nu bănuieşti ce atu fantastic a însemnat asta pentru mine! În noaptea nunţii, credeam c-o să înnebunească de fericire. Aş fi putut face orice din el...

Sunt convins. Moda retro face ravagii în cele mai neaşteptate domenii. A reactivat elemente vestimentare, de mobilier, de ce nu şi anatomice?! Mă întorc la Wanda şi calculez cu glas tare:

— În concluzie, dacă acest copil există, înseamnă că s-a născut spre sfârşitul lui '93 sau în primele luni ale lui '94...

— Absolut, altfel aş fi văzut că-i borţoasă, ce Dumnezeu... Un copil de trei-patru ani! Tot nu-mi vine să cred...

— În intervalul '93-'94, ai pierdut orice contact cu Wanda?

— Da. Helmut mă instalase la o pensiune de tinere domnişoare. Directoarea mă controla strict, fără să aibă aerul c-o face.

— Deci nu ştii ce-a făcut Wanda în perioada respectivă?...

— Ce ştiu sigur e că a venit la Düsseldorf la începutul lui '94, la foarte puţin timp după ce m-am măritat...

În actele Wandei, am găsit contractul cu clubul unde lucra. Am să compar datele să văd dacă e loc pentru băieţel.

Soneria de la uşă. Mă uit maşinal la ceas. Când naiba s-a făcut de nouă?! Se sună cu parolă, ca un stacatto din partea cuiva care nu are răbdare. Presupun că-i tanti Lucica şi nu mă înşel. Mai zăbovesc un minut, cât să se consume prezentările. Într-adevăr, n-ai zice c-a fost damă şi încă în lumea şapcaliilor{68} ! De fapt, n-ai zice nimic, nu o poţi situa în nici un compartiment social. E mai tânără decât Coana Aurica, n-a împlinit încă 70 de ani. Scundă şi foarte subţirică, duce cu gândul la o mulatră: nări cărnoase şi dilatate, gura — o ventuză lacomă, ochi migdalaţi, umezi, bogat împăduriţi. În tinereţe, trebuie să fi fost picantă şi exotică. Acum, e elegantă şi simpatică. Îmi întinde cu dezinvoltură o mână înmănuşată.

Privirea expertă cuprinde totul. Pariez că-mi ştie şi numărul de la indispensabili.

— Sper că nu plecaţi din cauza mea...

Accent distins, surâs de casă mare. Zâmbesc cretin şi o asigur că nu. Afară, lipesc din obişnuinţă urechea de uşă.

— Cine fu chiştocul ăsta, soro?

— Un poliţist, răspunde Nina, ne cunoaştem de mult.

— Hm, parcă-i de la desene animate! Caraghioşii ăştia au de obicei ridichile ţapene...

Iau liftul şi o alung din minte. "O mulatră moşneagă, obscenă şi antipatică!"

***

E tot marţi şi încă nu s-a terminat. La sediu, îl găsesc pe Babuin în picioare, mâncând o tartină. Ţinând seama de mecanismul vieţii lui, înseamnă că n-a avut timp nici să-şi tragă sufletul. Îmi arată cu degetul o hârtie pusă la vedere pe biroul meu. E fişa lui Panait, sosia lui Ţeastă de la Catedrală. O parcurg în viteză şi o dată fac "A!"

Nu că are cazier mă impresionează, ci obiectul infracţiunii — favorizarea de treceri clandestine de graniţă. A umflat zece ani pe chestia asta. Privind azi lucrurile, nimic grav. Mulţi au făcut pârnaie grea pentru fapte care, din punctul de vedere al celui mai strict cod moral din lume, nu constituie fapte reprobabile. Deţinerea de