— Mai ales pe cea legată de prevestirea ţiganilor, am zis eu Cam multe. Şi bătrîna doamnă Lee.

— Oh Doamne, zise Phillpot. Biata Esther! V-a tulburat?

— E cumva puţin ţicnită?, întrebai eu.

—Nu atît pe cît îi place să o arate. Şi în ceea ce mă priveşte simt că mi-am făcut, întrucîtva, datoria. Am aranjat-o în căsuţa pe care o ştiţi, zise el, şi ar trebui să se arate recunoscătoare. Ţin la bâtrînă, deşi uneori poate fi o adevărată pacoste.

— Cînd ghiceşte viitorul?

— Nu, nu neapărat. De ce, va ghicit cumva norocul?

— Nu ştiu dacâ putem spune asta, zise Ellie. Éra mai mult o prevestire, să nu venim aici.

—Mi se pare destul de ciudat. Sprîncenele Maiorului Phillpot se ridicară a mirare. De obicei, totul e sub o lumină dulce, frumosul străin, clopotele de cununie, măcar vreo şase copii şi bani cu găleata, frumoasă cucoană. Şi Phillpot o imită neaşteptat de bine pe bătrîna ţigancă. Ţiganii obişnuiau să poposească aici pe vremea cînd eram copil, zise el. Cred că atunci îmi plăcea de ei, deşi furau de stingeau, bineînţeles. Dar totdeauna m-au atras. Cîţ timp nu le ceri să respecte legea, e-n regulă. Am avut mulţi ţigani căldărari în clasă, la şcoală. Familia mea se simţea într-un fel obligată bătrînei Lee pentru că mi-a salvat un frate cînd era mic. L-a pescuit dintr-o copcă unde gheaţa se rupsese, iar el căzuse în apă.

Am făcut un gest greşit, am lovit un pahar şi a căzut de pe masă. S-a făcut cioburi iar Maiorul Phillpot mă ajută să adun cioburile.

— Cred că doamna Lee e de fapt inofensivă, zise Ellie. Am fost o proastă să mă tem.

— V-aţi speriat? Sprîncenele s-au ridicat din nou. A fost chiar atît de serios?

— Nu mă mir că este speriată, am zis şi eu repede. A fost mai mult o ameninţare decît o prezicere.

— O ameninţare! Vocea lui trăda mirarea.

— Aşa am înţeles-o şi eu. Şi pe urmă, în prima noapte cînd am venit aici, s-a mai întîmplat şi altceva,

Şi i-am povestit despre piatra care a sport geamul.

— Mă tem că sînt o mulţime de tineri fără ocupaţie care se învîrtesc prin părţile noastre, zise el, deşi nu sînt localnici sau oricum, ai noştri nu sînt atît de răi ca în alte părţi. Cu toate acestea se întîmplă, îmi pare rău s-o spun. Se uită la Ellie, îmi pare teribil de rău că v-aţi speriat. A fost grozav de neplăcut să se întîmple aşa ceva chiar din prima noapte cînd v-aţi mutat.

— Acum a trecut, zise Ellie. Dar a mai fost ceva care s-a întîmplat după aceea.

I-am spus şi ce s-a întîmplat atunci. Ne plimbam într-o dimineaţă şi am găsit o pasăre moartă, cu pieptul deschis de un cuţit şi o bucată de hîrtie pe care scria cu litere făcute pentru a fi descifrate cu greutate: „Căraţi-vă de aici dacă ştiţi ce e bine pentru voi.

În momentul în care auzi asta Phillpot se schimbă la faţă şi zise:

— Ar fi trebuit să anunţaţi poliţia,

— N-am vrut, am răspuns eu. La urma urmelor asta n-ar fi făcut decît să-l stîrnească şi mai tare pe cel care e împotriva noastră.

— Asemenea stări de lucruri trebuie curmate, zise Phillpot. Şi deodată redeveni omul legii. Altfel, ştiţi, indivizii vor continua. Se gîndesc poate că e amuzant, să zicem. Numai că – asta sună niţel cam altfel decît o glumă. Răutate – meschinărie. Şi totuşi, adăugă, vorbind, de fapt, mai mult pentru el, şi totuşi nu e ca şi cum cineva ar avea ceva personal cu dumneavoastră, vreau să spun.

— Nici eu nu cred, am adăugat eu, şi asta pentru că nici unul dintre noi nu e de aici Sîntem străini de aceste locuri.

— Am să mă ocup puţin de asta, zise Phillpot.

Se ridică să plece, uitîndu-se de jur împrejur.

— Ştiţi ceva, zise, îmi place casa dumneavoastră si n-aş fi crezut asta. Sînt şi eu puţin cam demodat, ceea ce se cheamă niţel cam cîrcotaş. Îmi plac rasele vechi, clădirile vechi Nu-mi plac deloc cutiile de chibrituri care se tot ridică peste tot. Cutii mari. Stupuri uriaşe. Mie îmi plac clădirile cu ceva ornamente pe ele, cu o anumită graţie. Dar casa asta îmi place. Este simplă si foarte modernă, presupun, dar are stil şi e luminoasă. Şi, cînd te uiţi afară, vezi lucrurile altfel decît le vedeai înainte. Foarte interesant. Cine v-a proiectat-o? Un arhitect englez sau străin?

I-am spus de Santonix.

— Mm, făcu bătrînul, cred cam citit de el pe undeva. Să fi fost cumva în „Casa şi grădina”?

I-am spus că era destul de cunoscut.

— Mi-ar plăcea să-l întîlnesc, deşi cred că n-aş şti să întreţin o conversaţie cu el. Nu mă pricep la artă.

Şi pe urmă ne rugă să fixăm o zi cînd să venim să luăm prînzul cu el şi cu doamna Phillpot.

— Şi o să vedeţi cum arată şi casa mea, zise.

— Ê o casă veche, presupun? l-am întrebat.

— Ridicată în 1720. Frumoasă perioadă. Clădirea originală era în stil Elizabetan, un incendiu a distrus-o cam pe pa 1700 şi o alta s-a ridicat în loc.

— Înseamnă că familia a locuit acolo mereu. Nu mă refeream la el, evident şi a înţeles acest lucru.

— Da, sîntem pe aceste locuri de pe vremea reginei Elizabeta, cînd prosperi, cînd mai duşi de val, vînzînd pămîntul la nevoie, răscumpărîndu-l cînd lucrurile reveneau pe un făgaş normal. Mi-ar plăcea să v-o arăt amîndurora, zise el, şi uitîndu-se la Ellie adăugă cu un zîmbet; şi americanilor le plac casele vechi, ştiu asta. Dumitale, probabil n-a să-ţi facă o impresie teribilă, a spus dînsul, privindu-mă.

— Nici nu pretind că aş şti prea multe despre lucrurile vechi, răspunsei eu.

Se opri aici. În maşină era un spaniol care-l aştepta. Era o maşinuţă veche cu vopseaua luată pe ici pe colo dar acum ştiu cu cine aveam de-a face. Îmi dădui seama că în locurile acelea, el era încă Dumnezeu şi că îşi dăduse binecuvîntarea în ceea ce ne privea. Am putut să văd asta clar. Îi plăcuse Ellie. Înclinam să