cred că mă plăcuse şi pe mine deşi îi surprinsesem privirea prin care mă cîntărea din cînd în cînd, ca şi cum îşi reevalua constatarea asupra unui lucru pe care nu-l mai întîlnise.

Ellie punea cioburile de sticlă în coşul de hîrtii cînd m-am întors în sufragerie.

— Îmi pare rău că s-a spart, zise ea cu o undă de regret în voce, îmi plăcea.

— O să ne luăm altul, răspunsei. Se găsesc pretutindeni.

— Ştiu! Ce te-a stîrnit, Mike?

M-am gîndit o clipă.

— Ceva ce-a zis Phillpot. Mi-a adus aminte de ceva ce mi s-a întîmplat cînd eram copil. Un coleg de-al meu şi cu mine am chiulit şi ne-am dus să patinăm pe un lac din apropiere. Gheaţa nu ne-a ţinut, mici măgari ce eram. A căzut şi s-a înecat înainte ca cineva să poată să-l scoată.

— Îngrozitor.

— Da. Aproape că uitasem pînă cînd Phillpot a pomenit despre propriul lui frate.

— Îmi place Phillpot. Ţie nu?

— Şi mie îmi place. Mă întreb cum o fi nevastă-sa.

Am dat curs invitaţiei do a lua dejunul cu familia Phillpot chiar la începutul săptămînii următoare. Casa lor era o casă albă, în stil georgian, cu o linie elegantă, dar fără nimic spectaculos în ea. Interiorul era sărăcăcios dar confortabil.

Peste tot şi mai ales pe pereţii lungii sufragerii se aflau tablourile strămoşilor. Cele mai multe arătau cam încercate de vreme, cu toate că s-ar fi putut să arate mai bine dacă ar fi fost şterse de praf. Era un portret al unei tinere blonde îmbrăcată în satin roz la care m-am uitat în mod deosebit. Maiorul a zîmbit şi a zis:

— E unul din cele mai bune. E un Gainsborough şi-ncă unul bun deşi subiectul a pus nişte probleme pe vremea aceea. A fost bănuită că şi-ar fi otrăvit bărbatul. S-ar putea să fi fost bănuită numai pentru faptul că era străină. Gervase Phillpot o luase de undeva din străinătate.

Cîţiva alţi vecini fuseseră invitaţi să ne cunoască. Dr. Shaw, un bărbat mai în vîrstă cu maniere cuminţi, dar obosite. A trebuit să se grăbească şi să plece înainte să fi terminat masa. Mai era şi un vicar tînăr şi cinstit şi o femeie de vîrstă mijocie eu o voce groasă. Şi tot acolo mai era şi o tînără înaltă cu părul negru pe care o chema Claudia Hardcastle care părea să trăiască pentru cai, deşi era complexată de faptul că era puternc alergică la fîn.

Ea şi cu Ellie părură să se înţeleagă de minune. Ellie adora călăritul şi avea şi ea aceeaşi uşoară alergie.

— În America, rugina copacilor mă aduce în această stare, zise ea, dar şi caii uneori. Dar nu mă mai deranjează pentru că s-au descoperit nişte pastile care fac minuni în alergii. Am să ţi dau cîteva din cele pe care ie iau eu. Sînt portocaliu aprins. Şi dacă nu uiţi să iei o pastilă înainte de a porni la plimbare, nu vei strănuta decît cel mult o dată.

Claudia Hardcastle zise că ar fi minunat.

— Cămilele îmi fac mai rău decît caii, zise ea Am fost în Egipt anul trecut – şi lacrimile mi-au curs mai tot timpul pe obraji în timp ce mă îndreptam spre piramide.

— Şi de la perne. Şi continuară să vorbească despre alergii.

Ellie adăugă că unora li se întîmpla aşa de la pisici.

Stăteam in faţa doamnei Phillpot care era înaltă şi mlădioasă şi care vorbea numai despre sănătatea ei în pauzele dintre felurile de mîncare. Îmi povesti în amănunt toate indispoziţiile sale şi despre mirările doctorilor în faţa cazului ei. Din cînd în cînd făcea şi o paranteză socială pentru a mă întreba cu ce mă ocupam. Am răspuns evaziv şi atunci a încercat, fără prea multă tragere de inimă, să descopere pe cine cunoşteam. Aş fi putut să răspund cinstit. „Nici un suflet” dar m-am gîndit că ar fi mai bine să mă stăpînesc – mai ales că nu aveam de-a face cu o adevărată snoabă şi de fapt nici nu dorea să ştie acest lucru. Şi-am pomenit numele doamnei Corgi a cărui sonoritate nu prea avusese efect asupra mea, dar care apărea în mai toate întrebările şi îndoielile partenerei mele de dialog şi am reuşit s-o distrez vorbind despre samavolnicia şi ignoranţa veterinarilor! Era foarte plăcut şi odihnitor, deşi cam plictisitor.

Mai tîrziu, cum ne plimbam la întîmplare prin grădină, Claudia Hardcastle mi se alătură:

Şi-mi zise dintr-o dată:

— Am auzit de dumneata de la ... de la fratele meu.

Am privit-o surprins. Nu-mi puteam închipui că ar fi fost posibil să cunosc vreun frate de-al Claudiei Hardcastle.

— Sînteţi sigură? am răspuns.

Păru amuzată.

— Doar el v-a construit casa.

— Vreţi să spuneţi că Santonix este fratele dumneavoastră?

— Frate vitreg. Nu-l cunosc prea bine. Ne-am întîlnit foarte rar.

— E o fiinţă nemaipomenită, am zis.

— Asta e părerea multora, ştiu.

— Niciodată nu m-am putut pronunţa. Sînt două fiinţe într-însul. La un moment dat părea că se pierde… nimeni nu se apropia de el. Şi pe urmă – se schimbă dintr-o dată. Începu să se realizeze profesional, deveni celebru. E ca şi cum s-ar fi... făcu o pauză ca pentru a-şi căuta vorbele, născut pentru meseria asta.

— Cred că acesta este adevărul.

Şi pe urmă am întrebat-o dacă ne văzuse casa.

— Nu – de cînd a fost terminată, nu.

I -am spus că trebuie să vină s-o vadă.

— N-o să-mi placă, mă preveni ea. Nu-mi plac casele moderne. Perioada reginei Anne este epoca mea favorită.

Îmi spuse că o s-o înscrie pe Ellie la clubul ei da golf. Şi că vor călări împreună. Ellie intenţiona să cumpere un cal, poate mai mulţi. Claudia şi cu ea părură să se împrietenească.

Cînd Phillpot îmi arătă grajdurile, adăugă şi un cuvînt despre Claudia.

— E o călăreaţă grozavă la vânătoarea cu haita de cîini. Păcat că şi a irosit viaţa.

— Şi-a irosit-o?

— S-a măritat cu un om bogat mult mai în vîrstă decît ea. Un american. Se numea Lloyd. Căsătoria n-a mers. S au despărţit aproape imediat. Şi-a reluat numele. Nu cred că se va mai recăsători. Bărbaţii au dezamăgit-o. Păcat.

Cînd ne am întors acasă, în maşină Ellie zise:

— Cam plictisitor,