— Dar, doamnă, cele trei mii de ruble pe care mi le-aţi promis cu atâta generozitate...

— Nu-ţi scapă, fii pe pace, Dmitri Fiodorovici! îi taie vorba numaidecât doamna Hohlakova. E ca şi când le-ai avea în buzunar, şi nu numai trei mii cât doreşti dumneata, ci trei milioane, şi asta în cel mai scurt timp! Uite la ce m-am gândit: dumneata trebuie să descoperi o mină, şi atunci o să te umpli de bani, o să fii milionar; mai pe urmă, când o să te întorci iar în mijlocul nostru, o să fii un om de acţiune, un om care să ne stimulezi pe toţi şi să ne îndrumezi, arătându-ne cum e mai bine să facem. De ce să lăsăm totul pe mâna evreilor? Se poate una ca asta? Ai să construieşti diverse aşezăminte, ai să întemeiezi tot felul de întreprinderi. Ai sa vii în ajutorul oamenilor nevoiaşi, şi sărăcimea o să te binecuvânteze! Trăim în secolul căilor ferate, Dmitri Fiodorovici. Reputaţia dumitale o să ajungă până la Ministerul de Finanţe, care se află în momentul de faţă într-un mare impas, şi o să facă apel la dumneata. De când cu scăderea asta vertiginoasa a cursului rublei noastre, nu mai pot să dorm, te rog să nu crezi, Dmitri Fiodorovici, să ştii că prea puţină lume mă cunoaşte sub aspectul acesta...

— Doamnă, doamnă, o întrerupse Dmitri Fiodorovici înfiorat de o vagă presimţire, se prea poate – de ce nu? Să vă urmez sfatul care, într-adevăr, recunosc, e foarte înţelept şi să plec aşa cum spuneţi acolo... la minele acelea... O să mai vin şi o să mai stăm de vorbă despre asta... altă dată, de mai multe ori chiar... Deocamdată însă aceste trei mii de ruble, pe care cu atâta mărinimie... zău, m-ar scoate la liman, şi dacă s-ar putea chiar azi... fiindcă, vedeţi dumneavoastră, eu nu am nici un ceas de pierdut, nici măcar un ceas.

— Stai, stai, Dmitri Fiodorovici! interveni din nou cu stăruinţă doamna Hohlakova. Întrebarea-i asta: vrei să pleci la mine, aşa cum ţi-am spus, ori nu? Te-ai hotărât definitiv? Te rog să-mi răspunzi precis, matematic.

— Plec, doamnă, plec mai târziu... Mă duc unde vreţi dumneavoastră... dar deocamdată...

— Aşteaptă puţin! strigă doamna Hohlakova şi, sărind de pe scaun, se apropie precipitat de biroul ei fastuos, cu nenumărate sertăraşe, pe care începu să le deschidă rând pe rând, căutând ceva cu înfrigurare.

„Trei mii! se gândi Mitea, simţind că i se opreşte inima în piept. Chiar acum, aşa, fără nici o chitanţă, fără nimic la mână... O, asta înseamnă într-adevăr să te porţi ca un gentleman! Minunată femeie! Păcat numai că vorbeşte prea mult...”

— Iată! exclamă ea fericită, întorcându-se spre el, am găsit, în sfârşit.

În mână ţinea o iconiţă de argint, agăţată de un şnur, ca să poată fi purtată la gât, eventual împreună cu o cruciuliţă...

— E de la Kiev, Dmitri Fiodorovici, îi explică ea cu evlavie, din locul unde se află moaştele marii mucenice Varvara. Dă-mi voie să ţi-o atârn chiar eu şi să te binecuvântez în pragul unei vieţi noi pentru faptele ce le vei săvârşi de aici înainte!

Îi petrecu şnurul pe după grumaz şi se căzni să-i strecoare iconiţa sub cămaşă. Mitea, din cale-afară de jenat, se aplecă s-o ajute. În sfârşit, doamna reuşi să facă loc iconiţei pe sub cravată şi gulerul cămăşii, lăsând-o să atârne pe piele.

— Aşa, acum poţi pleca! rosti doamna Hohlakova, aşezându-se cu solemnitate pe scaun.

— Doamnă, mă simt grozav de mişcat., şi nu ştiu cum să mulţumesc... pentru bunăvoinţa dumneavoastră, dar... zău... dacă aţi şti ce înseamnă fiece clipă acum pentru mine!... Suma care o aştept de la generozitatea domniei voastre... O, doamnă, fiindcă sunteţi atât de buna, atât de mărinimoasa faţă de mine, încât sunt într-adevar emoţionat, exclamă el într-u moment de inspiraţie, va rog să-mi daţi voie sa vă împărtăşesc taină... pe care, de altfel, o ştiţi mai de mult... iubesc pe cineva... Am trădat-o pe Katia... pe Katerina Ivanovna, vreau sa zic. Recunosc, m-am purtat ca o bruta cu ea, am fost necinstit, dar ce să fac dacă... dacă m-am îndrăgostit de altcineva... de o femeie pe care poate o dispreţuiţi, pentru ca ştiţi prea multe lucruri despre ea, dar de care n-aş mai putea să mă despart acum pentru nimic în lume, şi de aceea, vedeţi aceste trei mii...

— Lasă asta, Dmitri Fiodorovici! i-o reteza doamna Hohlakova pe un ton cât se poate de categoric. Lasă asta, trebuie să renunţi la femei! Deocamdată nu te interesează decât minele de aur, n-are nici un rost să cari acolo după dumneata şi femei. Mai târziu, când o sa te întorci acasă, în plina glorie şi putred de bogat, o să-ţi găseşti o prietenă de inima cu care să împărţi bucuriile vieţii, o persoană din cea mai înalta societate. O fată modernă, cultivată şi fără prejudecăţi. Până atunci, cu siguranţă că se va rezolva problema feminina, care se tot agită în ultima vreme, şi va apărea o femeie nouă...

— Doamnă, asta-i altceva... Încercă s-o înduplece Dmitn Fiodorovici, împreunându-şi mâinile a rugă.

— Ba nu, e tocmai ce-ţi trebuie, ceea ce doreşti cu atâta nerăbdare, deşi nu-ţi dai seama încă. Trebuie să ştii ca problema feminina, aşa cum este pusă în clipa de faţă, nu are nicidecum în mine o adversară, Dmitri Fiodorovici. Ridicarea femeii, şi chiar rolul ei politic pe care trebuie să-l joace în cel mai apropiat viitor – iată idealul spre care năzuiesc! În fond am şi eu o fiică, Dmitri Fiodorovici, şi pot să-ţi spun ca, tot aşa, sunt foarte puţini aceia care mă cunosc sub acest aspect. La un moment dat, i-am scris şi lui Şcedrin{4} în legătura cu asta. El mi-a deschis ochii asupra menirii femeii şi atunci, acum un an, i-am trimis, cum îţi spuneam, o scrisoare, două rânduri, atâta tot: „Îmi dai voie sa te strâng în braţe şi să te sărut, iubite maestre, în numele femeii moderne, dă-i înainte!” şi am