nu se vor întoarce la lucru dacă li se vor reduce salariile, în caz că te referi la asta.

— Dar le-am făcut o ofertă mai bună!

— Da, dar tot sub nivelul iniţial.

Greg începu să se simtă neliniştit. Tatălui său nu îi plăcea să întâmpine rezistenţă şi ar fi putut răbufni.

— Directorul mi-a spus că nu primim comenzi pentru că nu poate stabili un preţ competitiv la nivelul salarial actual.

— Asta-i din cauza utilajelor învechite, Peshkov. Unele dintre strungurile de aici sunt de dinainte de război! Trebuie să le schimbi.

— În plină criză? Ţi-ai ieşit din minţi? Nu am de gând să arunc banii pe fereastră.

— Aşa gândesc şi muncitorii tăi, ripostă Hall, profitând de moment ca să îşi joace atuul din mânecă. Nici ei nu au de gând să îţi dea ţie bani când abia se descurcă de pe-o zi pe alta.

Greg considera că muncitorii erau proşti fiindcă făceau grevă în plină criză, iar tupeul lui Hall îl înfuria. Omul vorbea de parcă ar fi fost egalul lui Lev, nu un simplu angajat.

Lev spuse:

— Ei bine, în situaţia actuală pierdem cu toţii bani. Ce rost are?

— Nu mai depinde de mine acum, replică Hall, pe un ton care lui Greg i se păru încrezut. Sindicatul trimite o echipă de la centru ca să preia controlul asupra negocierilor. Scoase un ceas mare de oţel din buzunarul vestei şi adăugă: Trenul ar trebui să ajungă peste o oră.

Lev se întunecă la faţă.

— Nu avem nevoie de străini care să agite apele.

— Dacă nu vrei necazuri, nu ar trebui să le provoci.

Lev îşi încleştă pumnii, dar Hall îi întoarse spatele şi plecă.

Lev se răsuci imediat spre Brekhunov.

— Ştiai de tipii ăştia de la centru? întrebă el mânios.

Brekhunov părea agitat.

— Mă ocup imediat de asta, şefule.

— Află cine sunt şi unde stau.

— N-o să fie greu.

— Şi trimite-i înapoi la New York într-o afurisită de ambulanţă.

— Las-o în seama mea, şefule.

Lev se întoarse şi Greg îl urmă. Ei, asta da putere, se gândi Greg, cât se poate de impresionat. La un singur cuvânt al tatălui său, trimişii sindicatului aveau să fie bătuţi măr.

Ieşiră din fabrică şi urcară în maşina lui Lev, un Cadillac sedan cu cinci locuri, în noul stil aerodinamic. Aripile sale lungi şi curbate îl duceau pe Greg cu gândul la şoldurile unei fete.

Lev străbătu Porter Avenue până la malul apei, parcând la Clubul de Iahting din Buffalo. Razele soarelui se reflectau frumos în ambarcaţiunile din port. Greg era sigur că tatăl său nu făcea parte din acest club de elită. Gus Dewar probabil că era membru acolo.

Se duseră pe chei. Clădirea clubului era înălţată pe piloni care ieşeau din apă. Lev şi Greg intrară şi îşi lăsară pălăriile la garderobă. Greg se simţi imediat nelalocul său, ştiind că era oaspete într-un club care nu l-ar fi acceptat ca membru. Oamenii de aici considerau că el trebuia să se simtă privilegiat că fusese primit înăuntru. Îşi băgă mâinile în buzunare şi se gârbovi ca să le arate că nu era impresionat.

— Am fost şi eu membru în acest club, îi zise Lev. Dar în 1921, preşedintele m-a anunţat că trebuie să mă retrag, pentru că făceam contrabandă cu alcool. Apoi, mi-a cerut să-i vând o ladă de scotch.

— De ce te-a invitat senatorul Dewar la prânz? întrebă Greg.

— Suntem pe punctul de a afla.

— Te superi dacă-i cer o favoare?

Lev se încruntă.

— Nu cred. Ce urmăreşti?

Însă înainte ca Greg să apuce să răspundă, Lev salută un bărbat la vreo 60 de ani.

— Iată-l pe Dave Rouzrokh, îi zise el lui Greg. Este principalul meu rival.

— Mă măguleşti, replică omul.

Roseroque Theatres era un lanţ de cinematografe dărăpănate din statul New York. Proprietarul, în schimb, nu era deloc decrepit. Avea o alură de patrician: înalt, cu părul alb şi cu un nas coroiat ca o lamă curbată. Purta un sacou din caşmir albastru cu insigna clubului prinsă pe buzunarul de la piept. Greg zise:

— Am avut plăcerea de a o urmări pe fiica dumneavoastră, Joanne, jucând tenis sâmbătă.

Dave zâmbi mulţumit.

— E bunicică, nu?

— Foarte bună.

Lev spuse:

— Mă bucur că am dat de tine, Dave. Aveam de gând să te sun.

— De ce?

— Cinematografele tale au nevoie de renovări. Sunt foarte demodate.

Dave păru amuzat.

— Asta voiai să-mi spui?

— De ce nu faci nimic în privinţa asta?

Bărbatul ridică elegant din umeri.

— De ce mi-aş bate capul? Fac şi-aşa destui bani. La vârsta mea, nu vreau să mă obosesc.

— Ţi-ai putea dubla profiturile.

— Da, dacă aş creşte preţurile la bilete. Nu, mulţumesc.

— Eşti nebun!

— Nu toată lumea este obsedată de bani, ripostă Dave, cu o urmă de dispreţ în glas.

— Atunci, vinde-mi-le mie, zise Lev.

Greg rămase surprins. Nu se aşteptase la asta.

— Ţi le cumpăr la un preţ bun, adăugă Lev.

Dave clătină din cap.

— Îmi place să am cinematografe, răspunse el. Le oferă plăcere oamenilor.

— Opt milioane de dolari, insistă Lev.

Greg rămase năucit. Se gândi: „Oare chiar l-am auzit pe tata oferindu-i lui Dave opt milioane de dolari?”

— Este un preţ corect, recunoscu Dave. Dar nu vreau să le vând.

— Nimeni nu-ţi va mai oferi atât, rosti Lev exasperat.

— Ştiu. Dave părea să se fi săturat de atâtea insistenţe; înghiţi şi ce-i mai rămăsese din băutură şi zise: Mi-a făcut plăcere să vă văd.

Apoi trecu din bar în sala de mese. Lev era dezgustat.

— „Nu toată lumea este obsedată de bani”, îl maimuţări el. Străbunicul lui Dave a venit aici din Persia acum o sută de ani, neavând decât hainele de pe el şi şase covoare. El nu ar fi refuzat opt milioane de dolari.

— Nu ştiam că ai atâţia bani, spuse Greg.

— Nu am. Nu în bani gheaţă, cel puţin. De-aia există bănci.

— Deci ai face un împrumut ca să-i plăteşti lui Dave?

Lev ridică din nou arătătorul.

— Nu folosi niciodată banii tăi câtă vreme poţi să cheltui banii altora.

Gus Dewar intră în local – un bărbat înalt, cu capul mare. Avea vreo patruzeci de ani, iar părul său castaniu-deschis era brăzdat de fire argintii. Îi salută cu o curtoazie detaşată, strângându-le mâna şi oferindu-le ceva de băut. Greg îşi dădu imediat seama că Gus şi Lev nu se aveau la inimă. Se temea că asta l-ar putea face pe Gus să nu-i acorde favoarea pe care voia să i-o ceară. Poate că ar fi trebuit să renunţe la idee.

Gus era un mare mahăr. Tatăl