Cărți «Ken Follett - Trilogia secolului descarcă top cărți bune despre magie online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Fiii săi, Woody şi Chuck, erau colegi de şcoală cu Greg. Woody era mai deştept, iar Chuck mai sportiv.
Lev zise:
— V-a cerut preşedintele să puneţi capăt grevei din fabrica mea, domnule senator?
Gus zâmbi.
— Nu – nu încă, cel puţin.
Lev se întoarse spre Greg.
— Ultima oară când turnătoria a intrat în grevă, acum douăzeci de ani, preşedintele Wilson l-a trimis pe Gus să mă forţeze să le acord muncitorilor o mărire salarială.
— Oricum ai economisit nişte bani, rosti Gus blajin. Ei cereau un dolar în plus, iar eu i-am făcut să accepte doar jumătate.
— Adică fix 50 de cenţi mai mult decât aveam eu de gând să le acord.
Gus surâse şi ridică din umeri.
— Ce-ar fi să servim prânzul?
Intrară în sala de mese. După ce comandară, Gus spuse:
— Preşedintele s-a bucurat că ai venit la recepţia de la Casa Albă.
— Probabil că nu ar fi trebuit să o iau cu mine pe Gladys, rosti Lev. Doamna Roosevelt a fost destul de glacială cu ea. Presupun că nu priveşte cu ochi buni vedetele de cinema.
„Probabil că nu priveşte cu ochi buni vedetele de cinema care se culcă cu bărbaţi însuraţi”, se gândi Greg, dar îşi ţinu gura.
Gus făcu conversaţie în timpul mesei. Greg căuta un prilej ca să-i ceară favoarea. Voia să lucreze la Washington într-o vară, să înveţe meserie şi să-şi facă relaţii. Chiar dacă tatăl lui îi putea obţine un stagiu acolo, acesta ar fi fost în slujba unui republican, partid care se afla în opoziţie.
Greg voia să lucreze în biroul influentului şi respectatului senator Dewar, prieten personal şi aliat al preşedintelui.
Se întrebă de ce se temea oare atât de mult să aducă subiectul în discuţie. În cel mai rău caz, Dewar putea să-l refuze.
După ce terminară desertul, Gus trecu la treabă.
— Preşedintele mi-a cerut să discut cu dumneata despre Liga Libertăţii.
Greg auzise de această organizaţie de dreapta care se opunea Noii Învoieli.
Lev îşi aprinse o ţigară şi suflă fumul afară.
— Trebuie să ne apărăm de socialism.
— Noua Învoială este tot ce ne apără de coşmarul din Germania.
— Liga Libertăţii nu este o organizaţie nazistă.
— Nu? Au pregătit un plan pentru o insurecţie armată prin care să-l îndepărteze pe preşedinte. Nu este un plan realist, desigur – nu încă, oricum.
— Cred că am şi eu dreptul la opiniile mele.
— Asta înseamnă că susţii oameni nepotriviţi. Liga nu are nimic de-a face cu libertatea, să ştii.
— Nu-mi vorbi mie de libertate, se oţărî Lev. Când aveam 12 ani, am fost biciuit de poliţia din Leningrad pentru că părinţii mei făceau grevă.
Greg nu pricepu de ce spusese tatăl său asta. Brutalitatea regimului ţarist părea un argument în plus pentru socialism, nu împotriva acestuia.
Gus zise:
— Roosevelt ştie că finanţezi Liga şi vrea să încetezi.
— Cum ştie el pe cine finanţez eu?
— L-a informat FBI-ul. Ei investighează asemenea persoane.
— Trăim într-un stat poliţienesc! Iar tu, chipurile, eşti liberal.
Argumentele lui Lev nu prea aveau logică, observă Greg. Lev încerca prin toate mijloacele să-l prindă pe Gus pe picior greşit şi nu-i păsa dacă ajungea să se contrazică singur.
Gus îşi păstră calmul.
— Încerc doar să mă asigur că această chestiune nu va intra în atenţia poliţiei, rosti el.
Lev rânji.
— Preşedintele ştie că ţi-am suflat logodnica?
Asta era o noutate pentru Greg – dar sigur era adevărat, pentru că Lev izbuti în sfârşit să-l surprindă pe Gus. Acesta păru şocat – îşi întoarse privirea într-o parte şi se înroşi. „Primul punct pentru echipa noastră”, se gândi Greg.
Lev îi explică lui Greg:
— Gus era logodit cu Olga în 1915. Apoi ea s-a răzgândit şi s-a măritat cu mine.
Gus îşi redobândi cumpătul şi spuse:
— Eram cu toţii extrem de tineri pe-atunci.
Lev zise:
— Am văzut că ţi-ai revenit repede după episodul cu Olga.
Gus îi aruncă lui Lev o privire rece şi îi răspunse:
— Şi tu la fel.
Greg văzu că tatăl său era acum cel stânjenit. Riposta lui Gus îşi atinsese ţinta.
După un moment de tăcere stingheră, Gus spuse:
— Noi doi am luptat în război, Lev. Eu am fost într-un batalion de mitraliori alături de prietenul meu din şcoală, Chuck Dixon. Într-un orăşel francez pe nume Château-Thierry, l-am văzut cu ochii mei spulberat de-un proiectil.
Gus vorbea pe un ton detaşat, dar Greg se trezi că-şi ţine răsuflarea.
— Cea mai arzătoare dorinţă a mea, continuă Gus, este ca fiii mei să nu fie nevoiţi să treacă prin ce-am trecut noi. De aceea grupurile precum Liga Libertăţii trebuie înăbuşite în faşă.
Greg profită de ocazie şi interveni:
— Şi eu sunt interesat de politică, domnule senator, şi aş dori să învăţ cât mai multe. Aţi putea să mă luaţi ca stagiar într-o vară?
Îşi ţinu răsuflarea, aşteptând răspunsul lui Gus.
Deşi păru surprins, acesta zise:
— Un tânăr inteligent, dispus să lucreze în echipă, este întotdeauna binevenit.
Nu era nici da, nici nu.
— Sunt cel mai bun din clasă la matematică şi sunt căpitanul echipei de hochei pe gheaţă, insistă Greg, făcându-şi reclamă. Întrebaţi-l şi pe Woody.
— Aşa voi face. Gus se întoarse spre Lev şi zise: Vei lua în considerare solicitarea preşedintelui? Este extrem de important.
Aproape că suna ca şi cum Gus sugera un troc. Însă avea oare Lev să accepte?
După ce ezită o clipă îndelungată, acesta stinse mucul de la ţigară şi spuse:
— Mda, cred că ne-am înţeles.
Gus se ridică.
— Bun, zise el. Preşedintele va fi mulţumit.
Greg se gândi: „Am reuşit!”
Părăsiră clubul şi porniră împreună spre maşini. În timp ce ieşeau din parcare, Greg spuse:
— Mulţumesc, tată. Îţi sunt foarte recunoscător pentru ce ai făcut.
— Ţi-ai ales bine momentul, răspunse Lev. Mă bucur să văd că eşti atât de deştept.
Complimentul îl mulţumi pe Greg. Din anumite puncte de vedere, era mai inteligent decât tatăl său – cu certitudine înţelegea ştiinţele exacte şi matematica mai bine –, dar se temea că nu era nici pe departe la fel de viclean şi de dibaci ca părintele lui.
— Vreau să fii băiat descurcăreţ, continuă Lev. Nu ca toţi bătuţii în cap.
Greg n-avea habar cine erau aceştia.
— Nu trebuie să laşi pe nimeni să-ţi ia faţa, niciodată. Doar aşa îţi va fi bine.
Lev conduse până la biroul său, aflat