într-un bloc modern din centru. În timp ce traversau sala de recepţie din marmură, spuse:

— Ei, şi-acum o să-i dau o lecţie netotului ăluia de Dave Rouzrokh.

Pe când urcau în lift, Greg se întrebă ce-avea de gând să facă Lev.

Compania Peshkov Pictures ocupa ultimul etaj al clădirii. Greg îl urmă pe Lev de-a lungul unui coridor spaţios şi printr-un birou în care lucrau două secretare tinere şi atrăgătoare.

— Faceţi-mi legătura cu Sol Starr, rosti Lev trecând mai departe, în biroul personal.

Se aşeză la biroul său şi spuse:

— Solly este proprietarul unuia dintre cele mai mari studiouri din Hollywood, îi explică el.

Telefonul de pe birou sună şi Lev ridică receptorul.

— Sol! zise el. Cum o mai duci, bătrâne?

Greg ascultă câteva schimburi de replici tipic bărbăteşti, apoi Lev trecu la subiect:

— Am un mic sfat pentru tine. Există aici, în statul New York, un lanţ mizerabil de gropi de purici numit Roseroque Theatres… da, ăla este… aşa, ascultă-mă pe mine: nu le mai trimite cele mai bune şi mai noi pelicule din vara asta – s-ar putea să nu ţi le plătească.

Greg îşi dădu seama că aceasta avea să fie o lovitură dură pentru Dave: fără filme noi de proiectat, încasările sale aveau să scadă vertiginos.

— Din puţine vorbe, înţeleptul înţelege, nu-i aşa? Solly, nu-mi mulţumi… Şi tu ai face la fel pentru mine. Pa.

Greg fu din nou uluit de puterea tatălui său. Oamenii erau bătuţi la ordinul său. Putea oferi opt milioane de dolari din banii altora. Putea speria un ditamai preşedintele. O putea seduce pe logodnica altui bărbat. În plus, putea distruge o afacere cu un singur telefon.

— Ei, şi-acum aşteaptă numai şi-ai să vezi, zise tatăl său. Într-o lună de-acum înainte, Dave Rouzrokh o să mă implore să-i cumpăr compania – la jumătate din preţul pe care i l-am oferit azi.

(III)

— Nu ştiu ce are căţeluşul ăsta, rosti Daisy. Nu face nimic din ce-i spun. Simt că înnebunesc!

Glasul îi tremura, avea lacrimi în ochi şi nici nu exagera prea mult.

Charlie Farquharson studie câinele.

— N-are nimic, zise el. Este un pui foarte drăgălaş. Cum îl cheamă?

— Jack.

— Hmm…

Stăteau aşezaţi pe scaune de peluză, în grădina de un hectar bine îngrijită a casei lui Daisy. Eva îl salutase pe Charlie, apoi se retrăsese cu tact ca să scrie o scrisoare pentru ai ei. Grădinarul Henry uda cu furtunul un răsad de panseluţe mov şi galbene, în depărtare. Soţia lui, menajera Ella, le aduse un urcior cu limonadă şi nişte pahare, pe care le aşeză pe o măsuţă pliantă.

Căţelul era un Jack Russell micuţ, dar vânjos, cu pete arămii. Avea o expresie inteligentă, de parcă ar fi înţeles fiecare cuvânt, dar nu dădea niciun semn de supunere. Daisy îl ţinea în braţe şi îi mângâia botul cu degetele sale delicate, într-un mod care spera să-l tulbure pe Charlie.

— Nu-ţi place numele?

— Este un pic cam previzibil, atâta tot.

Charlie se holbă la felul în care mâna ei albă mângâia botul câinelui şi se foi stânjenit în scaun.

Daisy nu voia să exagereze. Dacă îl aţâţa pe Charlie prea mult, l-ar fi făcut să plece acasă. Acesta era şi motivul pentru care încă era burlac la 25 de ani: mai multe fete din Buffalo, inclusiv Dot Renshaw şi Muffie Dixon, nu izbutiseră să îl priponească. Însă Daisy nu era ca ele.

— Atunci, dă-i tu un nume, zise ea.

— E bine să aibă două silabe, cum ar fi Bonzo, ca să-i fie mai uşor să-şi recunoască numele.

Daisy nu avea habar cum li se dădeau nume câinilor.

— Ce zici de Rover?

— E prea comun. Rusty ar fi mai potrivit.

— Perfect! exclamă ea. Rusty să fie.

Câinele se eliberă fără greutate din strânsoarea ei şi sări pe jos. În timp ce Charlie îl lua în braţe, Daisy observă că avea mâinile mari.

— Trebuie să-i arăţi lui Rusty că tu eşti şefa, zise Charlie. Ţine-l strâns şi nu-l lăsa să-ţi sară din braţe până nu spui tu.

Îi aşeză din nou câinele în poală.

— Dar este atât de puternic…! Şi mi-e teamă că o să-l rănesc.

Charlie zâmbi condescendent.

— Tu nu ai putea să-l răneşti nici dacă ai încerca. Ţine-l bine de zgardă – poţi să suceşti un pic de ea dacă trebuie –, apoi pune-ţi cealaltă mână pe spatele lui, cu fermitate.

Daisy urmă indicaţiile lui Charlie. Câinele simţi presiunea sporită a atingerii ei şi se linişti, ca şi cum ar fi aşteptat să vadă ce avea să urmeze.

— Spune-i să şadă, apoi apasă-l pe spate.

— Şezi, rosti ea.

— Vorbeşte mai tare şi pronunţă „z”-ul răspicat. Apoi apasă cu putere.

— Şezi, Rusty! repetă ea, apăsându-i spatele.

Câinele se aşeză.

— Vezi? zise Charlie.

— Eşti atât de deştept! exclamă Daisy.

Charlie părea mulţumit.

— Trebuie doar să ştii ce să faci, spuse el cu modestie. Trebuie să fii mereu empatic şi hotărât cu câinii. Mai că trebuie să latri la ei.

Se lăsă pe spate, cu o expresie mulţumită. Fiind destul de mătăhălos, umplea tot scaunul. Discuţia despre subiectul în care era un adevărat expert îl relaxase, aşa cum sperase Daisy.

Îl sunase în acea dimineaţă şi-i zisese:

— Sunt disperată! Am un căţeluş şi nu mă descurc deloc cu el. Poţi să-mi dai nişte sfaturi?

— Ce rasă este?

— Este un Jack Russell.

— Ca să vezi! Este rasa mea preferată de câini! Eu am trei!

— Ce coincidenţă!

Aşa cum sperase Daisy, Charlie se oferise să vină şi să o ajute să-şi dreseze câinele.

Eva părea să aibă inima îndoită.

— Chiar crezi că Charlie este bărbatul potrivit pentru tine? zise ea.

— Glumeşti? replicase Daisy. Este unul dintre cei mai vânaţi burlaci din Buffalo!

Daisy îi zise acum lui Charlie:

— Fac prinsoare că ştii cum să te porţi şi cu copiii.

— O, nu ştiu ce să spun…

— Îţi plac câinii, dar eşti ferm cu ei. Sunt sigură că asta funcţionează şi cu copiii.

— Habar n-am, zise el, schimbând subiectul. Ai de gând să mergi la facultate în septembrie?

— S-ar putea să dau la Oakdale. Este o facultate pentru domnişoare, de doi ani. Asta dacă nu…

— Dacă nu ce?

„Dacă nu mă mărit”, fu ea pe punctul de a spune, însă cu voce tare zise:

— Nu ştiu. Dacă nu se întâmplă altceva între timp.

— Ce altceva?

— Mi-ar plăcea să văd Anglia. Tatăl meu a fost la Londra şi l-a cunoscut pe Prinţul de Wales. Dar tu? Ce planuri ai?

— Eu ar fi trebuit să preiau banca tatei, dar