— Massers, nu sunt prea mulţi, numai a treia parte din aceia ai lui Bombi.

  — Asta arată prost pentru Pongo, dar sperăm că mulţi dintre aceştia să se reîntoarcă când vor afla că Bombi a minţit.

  — Da şi el spune că Pongo a vrut să vină cu doi albi să prindă sărmanii negrii şi să vândă pe ei.

   — Dar negrii ne cunosc doar, am intervenit eu.

   — Acum ei crede pe Bombi. Pongo foarte greu devine şef din nou.

   — Ce crede Tungu că ar trebui că facă Pongo?

   — Pongo trebuie să lupte singur cu Bombi, apoi negrii aşteaptă vadă cine învinge.

   — Deci se va ajunge la un duel, un fel de judecată a Domnului? am întrebat eu uluit.

   — Tungu crede că mai bine aşa, dar Bombi nu vrea să lupte cu Pongo, ştie că atunci face mulţi duşmani.

   — Va trebui să-l găsim repede pe Pongo. Încă nu-i vremea să se arate, a spus povăţuitor Marian.

   — Da, Masser Farrow, de aceea venit aici Tungu, să vorbească cu Pongo şi să prevină la el.

   — Bine, atunci să ne grăbim.

   Ne-am reluat drumul. Tungu cunoştea tot aşa de bine poteca întocmai ca şi Pongo, aşa că a putut să ne conducă repede.

   Chiar în mijlocul pădurii ne-a surprins noaptea. În ciuda întunericului de nepătruns de sub arbori, ne-am continuat mersul, deşi trebuia să ne călcăm pe picioare unul după altul, pentru a nu ne rătăci.

   O jumătate de oră mai târziu ne-am pomenit într-un luminiş mare. În mijlocul acestuia se întindeau colibele satului lui Pongo. În piaţa din centru ardea un foc uriaş, ceea ce făcea să se distingă totul în jur, destul de clar. Neam dat seama imediat că Bombi îi alarmase pe băştinaşi. Mulţi dintre ei stăteau îndărătul unui ţarc întărit cu ţepuşe şi supravegheau cu insistenţă împrejurimile. Bombi se aştepta deci la reîntoarcerea adversarului său încă în această noapte.

   Dar unde se ascundea totuşi credinciosul nostru prieten? Ne-am rotit privirile cercetătoare împrejur. Ceva a foşnit în spatele nostru şi din desiş a apărut chiar Pongo. N-a părut foarte surprins să ne vadă şi s-a îndreptat spre Tungu ca să se intereseze de starea lucrurilor.

   Tungu i-a repetat aceleaşi veşti pe care le cunoşteam şi noi de la el. Ochii lui Pongo s-au îndreptat apoi spre foc şi apoi dincolo de acesta, în timp ce mâna i se odihnea strâns pe suliţă. Bănuiam că i-ar fi plăcut mai degrabă să intre direct în luptă, singur împotriva tuturor.

   Tungu însă era un bun vorbitor cu putere de convingere. Pongo s-a liniştit treptat. Întrucât ambii negrii vorbeau în dialectul lor, n-am înţeles nimic.

   În cele din urmă Pongo nu s-a adresat nouă:

   — Massers, Tungu are dreptate, Pongo nu luptă cum cu Bombi. Acest este un mare trădător, dar Tungu n-a crezut niciodată că Bombi este şi un mare mincinos. Pongo va arăta la toţi fraţii săi că nu-i va vinde la oamenii albi.

   — Vrei să întreprinzi ceva la noapte, Pongo? l-a întrebat Marian.

   Pongo a negat numai din cap.

   — Pongo va aştepta până dimineaţă, apoi trimite Tungu la Bombi să ceară la el luptă.

   — Noi vom veghea să nu se petreacă nici o trădare, Pongo. Te poţi bizui pe noi.

   — Tungu veghează, massers. Pongo nu vrea ca massers amestecă în certuri cu negri.

   Avea dreptate, deşi se impunea totuşi această supraveghere, dar într-un mod cât mai discret. Nu voiam ca Pongo să-şi piardă viaţa în urma unei viclenii. Întrucât nu aveam de gând să ne reîntoarcem la coliba lui Pongo din luminiş, am rămas la marginea pădurii seculare, unde neam stabilit un loc de odihnă în spatele tufişurilor dese.

   Pongo devenise neliniştit şi din când în când dispărea de sub privirile noastre. Cât despre mine, eu nu-mi găseam liniştea. De mai multe ori am vrut să-l urmez dar Marian m- a tras îndărăt.

   Era cam pe al miezul nopţii când Pongo a dispărut din nou. Îşi lepădase blana de leopard şi-şi lăsase şi scutul. Dar lancea o luase cu sine. Am căutat să-l urmăresc cu privirea, însă după câţiva paşi a dispărut. Ştiam că va încerca să se târască înspre sat pentru a se pune în legătură cu prietenii săi.

   A trecut o oră. Băştinaşii din sat încă stăteau de veghe. Focul lumina puternic împrejurimile. În jur, pe o rază de treizeci de metri puteai să recunoşti orice. De aceea mă îndoiam că lui Pongo îi va reuşi să se apropie neobservat de

sat.

   Deodată înăuntru aşezării de colibe a izbucnit o lumină orbitoare. Se auzeau mereu strigându-se numele lui Pongo sau Bombi.

   Am sărit în sus privind spre sat. Negrii fugeau de colo până colo, în aer erau aruncate suliţe, iar urletele se înteţeau cu fiecare secundă. Cei ce stăteau îndărătul gardului de spini şi-au părăsit locurile.

   —  Pongo este în primejdie, acum când a cutezat să pătrundă în sat. Cum izbutise, nu ştim, dar nu putem să-l lăsăm de izbelişte. Focurile de armă sunt trase de Becker. Vino să ne grăbim acolo.

   Tungu era şi el foarte agitat şi ne-a urmat imediat, când făcând paşi mari, am ieşit în luminiş. Din fericire, nimeni nu mai acorda atenţie acum împrejurimilor satului. Am ajuns repede la pavăza de ţepuşe, dar n-am văzut ce se petrecea îndărătul acesteia.

   — Urcă-te pe umerii mei, Robert şi trage câteva focuri de pistol, ca să-i sperii puţin pe negri şi să-i dai astfel un răgaz pentru respiraţie lui Pongo. Dar repede, grăbeşte-te!

   Deja eram sus. Priveliştea care mi se oferea ochilor mi-a îngheţat sângele în vine. Credinciosul nostru camarad zăcea însângerat la pământ. În jurul lui erau adunaţi o mulţime de băştinaşi. Câţiva îl ţineau strâns. Un negru imens, în care l- am recunoscut pe Bombi îşi înălţase lancea cu intenţia de a o arunca asupra uriaşului nostru prieten.

   Atunci au detunat împuşcăturile mele. Mi-am ridicat ambele pistoale şi am tras până am golit încărcătoarele.

   Acum era clar că interveniseră albii. Un glonţ l-a atins uşor la cap pe Bombi.