protecţie, parbrize, mânere de uşi, motoare de ştergătoare de parbriz, componente de motoare, cauciucuri, roţi, capote, cricuri, scaune, cuzineţi, saboţi de frâna, aparate de radio, pistoane, valve, carburatoare, axe cu came, transmisia, osii - maşina mea nu va fi în curând decât o grămadă de accesorii.

În noaptea aia, am dormit lipit de Katherine, dar inima mea era tristă şi rece.

 

 

38.

 

Din fericire, aveam asigurare auto, care mi-a plătit chiria unei alte maşini. Am dus-o pe Katherine până la hipodrom. Ne-am aşezat în tribună dinspre Hollywood Park, lângă linia dreaptă de pe partea opusă celei de finiş. Katherine a spus că nu vrea să parieze, dar am luat-o cu mine şi i-am arătat panoul unde erau afişate pariurile, mizele şi câştigurile, ghişeele pentru pariat.

Am pariat la victorie, pe un cal cu şanse de 7 la 2, tipul de cal preferat. Întotdeauna m-am gândit că, dacă pierzi, să pierzi printre cei din frunte. Aveai cursa câştigata până ce altcineva se dovedea mai bun ca tine. Calul a alergat în pluton, desprinzându-se chiar la sfârşit. Asta făcea 9,40 dolari şi eu aveam un avans de 17,50. La următoarea cursă, ea m-a aşteptat pe locul ei, în vreme ce eu m-am dus să pariez. Când m-am întors, mi-a arătat un bărbat aşezat două rânduri mai jos de noi.

– Îl vezi pe omul ăla de colo?

– Da.

– Mi-a spus că a câştigat 2 000 de dolari ieri şi că are un avans de 25 de mii.

– Nu vrei să pariezi? Putem câştiga amândoi.

– Ah, nu, nu mă pricep.

– E simplu: le dai un dolar şi ei îţi dau 84 de cenţi înapoi. Se numeşte „reţeta". Statul şi hipodromul o împart juma-juma. Nici măcar nu le pasă cine câştigă o cursă, partea lor se ia din totalul încasărilor,

În cea de-a doua cursă, calul meu, care era favorit cu 8 la 5, a ajuns al doilea. Un cal care era slab cotat m-a depăşit cu puţin chiar la finiş. Am câştigat 45,80 dolari.

Bărbatul aşezat două rânduri mai jos s-a întors şi s-a uitat la Katherine.

– Am nimerit-o, i-a zis el. Am pus 10 dolari pe câştigător.

– Oh, i-a spus ea zâmbind. Asta-i bine. M-am concentrat pe cea de-a treia cursă, rezervată cailor tineri de doi ani şi cailor castraţi. La cinci minute înainte de start, am verificat datele pe panou şi m-am dus să pariez. În vreme ce mă îndepărtam, l-am văzut pe bărbatul aşezat două rânduri mai jos întorcându-se şi vorbindu-i lui Katherine. Erau cel puţin o duzină dintre-ăştia la curse în fiecare zi, care le povesteau femeilor frumoase ce mari câştigători erau ei, sperând că, în vreun fel, vor sfârşi prin a ajunge în pat cu ele. Poate că nici nu se gândeau atât de departe; poate că sperau doar vag ceva, fără să ştie clar ce. Erau zăpăciţi şi ameţiţi şi o luau mereu în freză. Cine îi putea urî? Mari câştigători, dar, dacă îi urmăreai când pariau, îi găseai mereu la ghişeul de 2 dolari, aveau tocurile pantofilor scâlciate şi hainele murdare. Erau din speţa cea mai joasă. Am pariat pe miză egală şi calul a câştigat la vreo şase lungimi şi asta mi-a adus 4 dolari pentru fiecare dolar cu care pariasem. Nu era cine ştie ce, dar pusesem 10 dolari la bătaie, sperând să câştige. Omul s-a întors şi s-a uitat la Katherine.

– Am dat lovitura, i-a zis el. Am pariat 100 de dolari la câştig.

Katherine n-a răspuns. Începea să înţeleagă. Câştigătorii nu ţipau în gura mare. Le era teamă să nu fie asasinaţi în parcare.

După cea de-a patra cursă, deşi nu câştigase decât 22,80 dolari, s-a întors şi i-a spus lui Katherine:

– Am pariat pe calul ăla la o cotă de zece la unu.

Ea i-a întors spatele.

– Are faţa gălbejită, Hank. I-ai văzut ochii? E bolnav.

– E bolnav din cauza visului. Cu toţii suntem bolnavi din cauza visului. De-aia suntem aici.

– Hank, hai să mergem.

– Bine.

În noaptea aia, a băut o jumătate de sticlă de vin roşu, de calitate, şi era tristă şi tăcută. Ştiam că face legătura între mine şi lumea curselor şi a boxului, şi era adevărat. Eram cu ei, eram unul de-ai lor. Katherine intuia că exista ceva în mine care nu era sănătos. Şi puteai fi considerat sănătos numai dacă trăiai într-un anume fel. Eram atras de toate lucrurile imorale: îmi plăcea să beau, eram leneş, n-aveam Dumnezeu, politică, idei, idealuri. Mă cuibărisem în nimicnicie; un soi de nefiinţă pe care o acceptăm. Nu făceam pe interesantul. Nu voiam să fiu interesant, era prea greu. Ceea ce voiam cu adevărat era doar un spaţiu moale, ceţos, în care să trăiesc şi să fiu lăsat în pace. Pe de altă parte, când mă îmbătam, urlam, înnebuneam, îmi pierdeam controlul. Cele două feluri de comportament nu se potriveau unul cu celălalt. Nu-mi păsa.

Ne-am futut bine în noaptea aia, dar a fost noaptea când am pierdut-o. Nu puteam face nimic. M-am rostogolit de pe ea şi m-am şters cu cearşaful când ea s-a dus în baie. Undeva, sus, un elicopter al poliţiei se învârtea deasupra Hollywood-ului.

 

 

39.

 

În noaptea următoare, au trecut pe la mine Bobby şi Valerie. Se mutaseră recent în aceeaşi clădire cu mine şi acum locuiau chiar vizavi, pe partea cealaltă a curţii interioare. Bobby era îmbrăcat cu o cămaşă mulată. Totul se potrivea la Bobby perfect, pantalonii erau bine croiţi, purta pantofi asortaţi, iar părul era tuns cu pricepere. Valerie se îmbrăca şi ea după ultima modă, dar nu chiar atât de conştiincios. Lumea îi botezase „păpuşile Barbie". Valerie era fată de treabă dacă o întâlneai singură, era inteligentă, foarte energică şi extrem de cinstită. Bobby, de asemenea, era mult mai uman atunci când eram singuri, dar, când o nouă femeie era prin preajmă, devenea foarte plicticos şi sărea în ochi. Toată atenţia şi conversaţia şi-o direcţiona către acea femeie, de parcă simpla lui prezenţă ar fi fost un lucru minunat, dar conversaţia lui devenea previzibilă şi anostă. Mă întrebam cum o să se descurce cu el Katherine.

S-au aşezat. Eu stăteam pe un scaun lângă fereastră, iar Valerie,