cînd îşi modificase înfăţişarea. S-ar fi zis că doctorul care-i schimbase chipul îi schimbase şi firea. îndoieli ciu-' date prindeau parcă să-i încolţească în suflet.

Glasul aspru al lui Mircea, care-l expediase între timp pe Pedro din sufragerie, îl trezi din laboriosu-i proces de gîndire.

— Sid, pot să-l văd chiar în noaptea asta pe Abe ?

— Da, boss.

— Lascalzo ştie că am sosit la New York ?

— Nu, boss.

— Perfect. Pregăteşte o maşină. Plecăm imediat la drum.

Lui Capozzolo îi plăcu tonul de comandă al şefului. Începea să aibă iarăşi încredere în el.

— Luăm şi oameni din gardă, boss ?

— Nu. Plecăm numai noi doi.

Mircea prefera să-nu fie urmărit de prea multe perechi de ochi în această expediţie.

Executant destoinic, Capozzolo îndeplini porunca şefului în mai puţin de cinci minute.

Cînd Mircea străbătu holul îndreptîndu-se spre ieşire, indivizii care-şi reluaseră partida de pocher întrerupseră jocul şi se uitară întrebători la unul dintre chibiţi, care părea să fie şeful lor. Acesta le făcu din ochi semn să-şi continue partida. Primise desigur dispoziţii din partea lui Jack să se mărginească a asigura paza lui Charlie Accardo, fără a-i stînjeni mişcările. Mircea se întrebă dacă oamenii aceştia erau informaţi că sub înfăţişarea lui Accardo se ascundea Vincenzo Genovese.

In faţa vilei îl aştepta un Lincoln Continental negru.

— Treci la volan, Sid, porunci Mircea. Capozzolo se execută prompt.

Mircea se aşeză tot pe bancheta din faţă.

Se înapoiară la New York pe acelaşi drum pe care Mircea sosise de la aeroportul Kennedy, cu singura deosebire că după ce traversară Podul Bronx

Whitestone, o luară la dreapta, pe Whitestone Park-way, pătrunzînd în in inima cartierului Flushing din Queens. Cotiră la stînga pe Laurence Street, apoi Lincoln-vl se angaja printr-un labirint de străduţe cu case jupuite de intemperii şi locuri virane înconjurate de garduri cîrpite cu afişe.

Ajunseră în faţa unui hotel cu cinci etaje, pe a cărui faţadă cenuşie şerpuia dizgraţios o scară metalică de incendiu.

— Am ajuns, boss.

— Haidem, zise Mircea, coborind din maşină.

Coborî şi Capozzolo, Aruncă o privire bănuitoare în direcţia din care sosiseră.

— Mă întreb dacă n-am fost urmăriţi, boss.

— Nu importă, replică Mircea. Abe n-are să mai ră-mînă în magherniţa asta. Ia-o înainte.

în jurul maşinii se şi adunaseră cîţiva copilandri care se uitau uimiţi la alămurile strălucitoare, la tabloul de bord, la farurile multiple...

Capozzolo îl călăuzi pe Mircea printr-un hol întunecos, luminat doar de becul chior aninat deasupra biroului de informaţii.

— Puteţi folosi ascensorul, Mister, vorbi cu glas cavernos un ,,boy" cocoşat, care ţîşni din umbra unei nişe.

Ascensorul, o colivie ruginită care scîrţîia din toate încheieturile, îi urcă pînă la etajul al cincilea. Ieşiră într-un culoar strimt, luminat tot atît de zgîrCit ca şi holul. De o parte şi de alta stăteau aliniate uşi întunecate, cu vopseaua scorojită. Clănţănind, ascensorul o porni în jos.

Capozzolo se îndreptă spre capătul culoarului. Se opri' în dreptul unei uşi şi ciocăni într-un anumit fel. Două bătăi scurte, una lungă, alte două scurte. Se auzi un scîrţîit de somiera, nişte paşi tîrşiţi şi o cheie răsucită în broască. Uşa se deschise puţin, cu precauţie.

— Eu sînt, Abe, eu, Sid ! rosti Copozzolo cu glas scăzut, scăzut.

Capozzolo împinse uşa.

Mircea îl văzu pe Abe Macchia, care-i aştepta ţintin-du-i cu un pistol. îl recunoscu ceva mai greu după fotografia din dosar, fiindcă Abe lăsase să-i crească barba în neorînduială. înapoia lui se zărea interiorul unei camere - mizere de hotel, cu mobilier de duzină şi cu o chiuvetă murdară. Pe pat şi pé podea zăceau vrafuri de ziare desfăcute şi reviste ilustrate. Pe masa din mijloc zăceau în dezordine sticle de băuturi, cu forme variate, mai toate goale.

Privirile lui Macchia se opriră mînioase asupra lui Mircea.

— Cine e ? bolborosi el. Nu ţi-am spus să nu aduci pe nimeni cu tine, Sid

? Ai merita să-ţi zbor creierii.

— Sînt Vincenzo, zise Mircea făcînd un pas înainte, Vincenzo Genovese. Nu-ţi mai recunoşti şeful ?

Stupoarea aşternută pe chipul lui Abe era tragicomică. Tragică fiindcă neîncrederea se împletea cu o nuanţă de nădejde, ce dădea obrazului său o expresie de suferinţă care inspira milă. Comică prin patetismul ridicol al ochilor rotunjiţi ca două farfurioare minuscule.

Abe aşteptase înapoierea lui Genovese, aşa cum un condamnat la moarte aşteaptă graţierea. Avea o încredere alît de oarbă în şeful său, încît la un ordin al acestuia ar fi fost în stare să înfrunte lumea întreagă. Ştia că Genovese îşi 'schimbase înfăţişarea şi că „plecase" oarecum precipitat în Europa. Multă vreme nu se putuse obişnui cu gîn-dul că şeful îl părăsise, lăsîndu-l pradă unei. Mafii care devenise peste noapte vrăjmaşa lui de moarte. Se uita la Mircea, străduindu-se să recunoască dincolo de chipul necunoscut fiinţa stăpînului idolatrizat.

Creierul lui Mircea lucra febril. Căuta un semn de recunoaştere, care să înlăture neîncrederea lui Abe. Ii vorbi, silindu-se să imite cît mai exact vocea lui Genovese.

— Ai făcut bine că ţi-ai lăsat barbă. Bagă însă de seamă să nu-ţi iriţi faţa ca data trecută, crnd le-ai îmbolnăvit de eczemă purulentă.

îşi amintise că în fişa lui Abe Macchia găsise date re-i feritoare la o eczemă gravă, căpătată cu doi ani înainte.

Obrazul lui Abe se crispa, apoi treptat se destinse într-un zîmbet.

— E adevărat că mă cam mânîncă faţa... înghiţi în sec, apoi lăsă pistolul în jos. Poftiţi.

Mircea şi Capozzolo intrară în cameră. Abe închise uşa - apoi scrută îndelung chipul lui Mircea.

 

— Te-ai schimbat atît de mult, boss !... Mircea zîmbi.

— Poate că ai dreptate. Schimbarea asta mi-a adus foloase, dar şi neajunsuri.

Abe se uită întrebător la Capozzolo.

Acesta înclină din cap, spre a-i risipi ultimele îndoieli.

— Da, da, el e ! zise Capozzolo.

— Ascultă, Abe, spuse Mircea. Vreau să-mi regrupez oamenii. Sper că mai eşti în stare să-ţi reiei vechile atribuţii !

întrebarea era pusă sub o formă care dicta un răspuns afirmativ. Abe rîse.

— încep să te recunosc, boss.

— Era şi timpul. Registrele sînt la tine ?

— Nu, boss. Le-am pus la loc sigur.

— Foarte bine. îmbracă-te şi haidem.

— Nu ştiu dacă e prudent, şovăi Abe.

— Lasă