Scoase din tabacheră o ţigară, pe care Capozzolo se grăbi să i-o aprindă. Părăsi apoi încăperea, într-o stare de excitare nervoasă lesne de înţeles. Dacă reuşea să pună mîna pe registrele duble, apărate cu atîta-străşnicie de Abe, repurta un mare succes. Fiscul abia aştepta să aibă dovada operaţiilor financiare frauduloase ale lui Genovese şi ale complicilor săi din Cosa Nostra. Nu ceruse preci-ziuni asupra locului unde erau ascunse registrele, fiindcă nu voia să dea de bănuit lui Macchia şi lui Capozzolo. Toate la timpul lor.

Coborî în stradă şi se urcă în maşină. Trebuia să lucreze cu multă prudenţă. Să lase să se înţeleagă că ştie anumite lucruri, de care în realitate habar nu avea.

Macchia şi Capozzolo coborîră peste vreo zece minute. Capazzolo trecu la volan. Macchia se aşeză, pe banchetă din spate.

Lincolnul demară.

— Încotro, boss ? întrebă Capozzolo.

— La un bar. Să stăm de vorbă în linişte. în maşina asta ar putea fi vreun microfon.

Abe se uită aproape fără voie prin geamul din spate, în timpul autosechestrării sale, instinctul de conservare i se ascuţise la maximum.

— Nu cred că sîntem urmăriţi, spuse el.

Capozzolo ocoli" pe mai multe străzi. Opri în dreptul unui bar de cartier. Localul era aproape gol. Se instalară la o masă, într-unui din compartimentele laterale. Lui Abe îi era foame. Comandară cîrnaţi hamburgers şi bere. Capozzolo ceru un pahar cu lapte bătut, iar Mircea un dai-quiri.

— Abe, spune-mi tot ce ştii despre Reggie, zise el.

— Nu ştiu prea multe, boss, răspunse Abe, după ce sorbi jumătate din halbă. Dispoziţiile dumitale au fost limpezi. Reggie şi cu mine trebuia să predăm banii şi dividendele lui Fernando Montes, care urma să le treacă în

Europa, folosindu-se de valiza sa diplomatică. Operaţia trebuia executată — dacă-ţi mai aminteşti — în ziua de 3 august. Pe Reggie l-am văzut ultima oară în dimineaţa zilei de 2 august. Era foarte nervos. Se temea să nu fim urmăriţi de oamenii organizaţiei. în ziua de 3 l-am aşteptat zadarnic la întîlnire. îngrijorat, l-am chemat la telefon pe Montes, rugîndu-l să-şi amîne plecarea cu douăzeci şi patru de ore, apoi m-am dus la tezaur. M-am gîndit că poate Reggie mă aştepta acolo. îţi închipui surpriza mea, cînd am găsit seifurile goale. Un funcţionar de birou mi-a spus că Reggie. însoţit de doi inşi, ridicase toate valorile cu cîteva ore mai înainte. Mi-am dat imediat seama că s-a întîmplat ceva grav. însoţitorii lui Reggie nu puteau fi decît agenţi ai poliţiei sau oameni ai organizaţiei. Am alergat atunci la vilă, să pun registrele în siguranţă. Le-am scos din seif şi le-am depus în păstrare la biroul de bagaje al gării Pensylvania. Şi bine am făcut că m-am grăbit. Chiar din ziua următoare, am observat că sînt urmărit. Nu mai aveam încredere în nimeni. După... plecarea dumitale în Europa, grupul nostru s-a dus de rîpă. Intrase panica în noi. în mai puţin de patruzeci şi opt de ore, s-au risipit cu toţii. Le era frică de represaliile organizaţiei. Şi mie mi-a fost frică.

Mă gîndeam să fug în Sicilia. Ştiam însă că toate căile de ieşire din Statele Unite sînt supravegheate. Aşa că m-am ascuns, aşteptînd să se mai limpezească apele...

Mircea socotea că raţionamentul lui Abe era greşit. Keggie nu fusese ridicat de poliţie. în dosarul lui Geno-vese, la fişa lui Reggie Lascalzo se menţiona pur şi simplu că în jurul datei de 6 august, acesta dispăruse din New York. Nu puteau fi oamenii Mafiei pentru că în cazul acesta tribunalul organizaţiei nu i-ar fi cerut. presupusului Genovese să restituie banii. Nu rămînea decît următoarea alternativă. Primo ! Reggie se prezentase la Bancă cu doi din oamenii săi, luase banii şi fugise. Secundo ! Reggie fusese răpit de oamenii unei bande adverse, silit să ridice banii şi apoi eventual suprimat. în primul rînd se impunea să dea de urma lui Reggie.

— Trebuie să mergem la Reggie acasă, spuse Mircea; Este imposibil să nu găsim vreun indiciu care să nu ne pună pe urmele lui.

Mircea achită consumaţia, apoi plecară cu maşina spre Crescent Avenue, o stradă dintr-un cartier de vile, situată în apropiere de Forest Park.

*

* *

Doctorul Eduard Butler se urcă în Super Jet-ul companiei aeriene Sunderland, care avea să-l ducă de la San Francisco la New York. Era oarecum intrigat. în cursul aceleiaşi dimineţi primise un apel telefonic din partea lui Jack Bolence, care-l convocase urgent la New York. Doctorul Butler era deprins cu astfel de chemări urgente. Clientela lui alcătuită aproape în exclusivitate din gangsteri, foarte iuţi în minuirea cuţitului şi a pistolului, îl chema îndeobşte la orele cele mai nepotrivite. La San Francisco făcuse o operaţie estetică facială unui falsificator de bancnote care — asemenea lui Vincenzo Genovese — găsise necesar să-şi schimbe nu numai identitatea, dar şi înfăţişarea, spre a evita o iminentă cădere în plasa poliţiei federale. Falsificatorul îl plătise împărăteşte. Dar şi operaţia chirurgicală fusese deosebit de grea şi de obositoare. Doctorul Butler, care-şi propusese cîteva ore de odihnă într-un hotel liniştit şi confortabil de pe California Street, se vedea obligat să plece la drum în toiul nopţii.

Pe vremuri, aceste deplasări intempestive nu-l supărau. Era mai tînăr şi mai rezistent. Acum însă vîrsta începuse să-l apese. Afară de aceasta îşi crease o bază materială solidă care să-i asigure o bătrâneţe mai mult decît confortabilă. Se gîndea să se retragă la Miami sau în insulele Bermude. Şi acolo să uite şi de medicină şi de pacienţi.

Doctorul Butler era iritat şi oarecum neliniştit. încerca o stare de agitaţie pe care nu şi-o putea explica.

Se instala cît mai comod în fotoliul său şi după ce îşi aprinse pipa, deschise revista Detective Stories pe care o citea în fiecare seară înainte de culcare. De data aceasta însă somnul întîrzia să vină. Avionul decola. Curînd după miezul nopţii trebuia să aterizeze la New York pe aeroportul La Guardia.

Lectura revistei, îndeobşte atît de pasionantă, nu-i trezi de