Sunt fericit, cel puţin, că am scăpat de matematică. A trebuit să mă hotărăsc să trec la modern. Şi am trecut. Mi s-a îngăduit să dau examenul de diferenţă în mai. Să mă prezint cu texte latineşti pentru clasa a V-a şi a Vi-a.

  La modern e altă atmosferă şi altă viaţă. Profesorul e blând, erudit şi ironic. Ne spune multe lucruri pe care noi le vorbim. Dar dispreţuieşte ignoranţa noastră. „Maestrul” e un ocultist şi filosof. De aceea se ocupă prea puţin de cunoştinţele noastre la gramatică şi ne cercetează mai cu plăcere logica şi calitatea ştiinţei noastre. îi place să ne asculte discutând şi se desfată, apoi, dovedindu-ne golul argumentelor noastre.

  Până acum, am învăţat prea puţin latineşte. A trebuit s-o iau de la început, cu aquila, aquilae, şi să ajung la Caesar. Totuşi, acum traduc din Horatius. Mi-am cumpărat textele legate în pânză şi cu coperte de carton. Şi am citit toate introducerile. îmi place mult şi limba latină, şi profesorii, şi autorii, şi clasa noastră.

  Pentru că „maestrul” nu ascultă decât la sfârşitul anului şi pentru că nu ne sileşte nici la teme scrise, nici la extemporale, discutăm aproape tot timpul şi comentăm câte un text de câteva rânduri. în felul acesta, toţi îl ascultă. Pentru că nu ne mai temem de notă sau de extemporal. La discuţii iau parte, de obicei, Leiber şi Petrişor. Când traduce şi comentează Leiber, se ridică Petrişor şi critică. După ce sfârşeşte Petrişor, se ridică Leiber şi se apără. Şi unul şi altul risipesc ironii. Dar noi nu apreciem decât ironiile lui Petrişor. „Maestrul”, însă, se îndoieşte de calitatea amândurora.

  Fănică stă în banca a doua. îşi are textele învelite în hârtie albastră şi înseamnă cuvintele latineşti într-un caiet special. Lângă el, Brătăşanu. Brătăşanu e formidabil în gramatică. însuşi „maestrul” i-a spus într-o zi:

  — Ai să te tâmpeşti, mă…!

  Brătăşanu cunoaşte toate excepţiile şi traduce orice text. Traduce chiar fără să se uite în carte, ci numai ascultând fraza. Dar nu pricepe de ce a ajuns August împărat, nici pentru ce a scris Horatius Carmen Sae-culare. De asemenea, pentru el, toţi poeţii sunt „frumoşi”. Când trebuie să comenteze: „ Vides ut alta stat nive candidum Soracte… „, el ne dă lămuriri asupra Soractelui şi asupra climatologiei Romei. La Istoriile lui Tacit, Brătăşanu cunoaşte toţi consulii, cu anii respectivi. Se informează din dicţionarul Varemberg şi Saglio. Totuşi, nu e un erudit. Uită aproape! tot ce înmagazinează. Numai gramatica latină şi cuvintele germane nu 1 le uită. Brătăşanu cunoaşte un covârşitor număr de cuvinte nemţeşti şi, j cu toate acestea, nu poate să citească fără dicţionar o carte germană.

  El ştie şi trigonometrie, şi chimie, şi fizică, şi zoologie. Brătăşanu ştie ] tot ceea ce se cere unui premiant. De aceea e premiant cu cunună, de 1 când a venit în liceu. De fapt, cred eu, nu ştie nimic. Nu ştie decât lecţia. ]

  E simpatizat pentru că e „băiat bun” şi primeşte să vină la domiciliu I şi să predea gramatica latină, fără nici un onorariu. Apoi întârzie mult ] după miezul nopţii, ca să-şi facă „lecţiile”. Şi le face, într-adevăr. învaţă j tot ce i se dă să înveţe, chiar când „lecţia” e prea puţin interesantă şi el ştie că nu-l mai ascultă. E revoltător de conştiincios. Pentru „teze”, repetă toată materia. Pentru că teza – ne spune Brătăşanu – se dă din toată materia trimestrului. Ceea ce e exact. Dar eu n-am citit niciodată o teză bună, semnată Brătăşanu. Niciodată nu spune mai mult decât a citit sau a auzit de la profesor. Nu poate.

  E „şeful” clasei. Şi e cestor, la modern. Adică stă pe catedră şi ame-J ninţă:

  — Marcule, te scriu!

  Marcu e cel mai leneş şi cel mai neastâmpărat, când nu are nici un j roman cu el. Dar Marcu – deşi dispreţuieşte civilizaţia latină, „tiranică”! – e mult mai bine informat. Marcu a citit pe tot Tacit, ceea ce n-a făcut niciunul dintre premianţi. Şi a citit multe volume de Boissier, ceea ce iarăşi n-a făcut aproape nimeni. Dar Marcu nu ştie gramatică şi traduce foarte prost. Când poate, copiază. Iar la examenul oral pregăteşte după juxtă câteva paragrafe la întâmplare. De aceea, Marcu are „insuficient” la latină. Dar nu rămâne corigent, pentru că „maestrul” nu lasă corigenţi:

  — Ştiu eu că tot nu învăţaţi…

  Robert stă lângă Bricterian, într-o bancă din mijlocul clasei. Robert | nu ştie nici să traducă, nici n-a citit multe cărţi asupra Romei. Dar Robert vorbeşte. El vorbeşte oricând şi despre orice. Aceasta, nu pentru că are talent, ci pentru că i se pare că vorbeşte „bine”. Aşa i se pare lui j Robert. De aceea se ridică zâmbitor şi tuşeşte. Şi vorbeşte. Rar, melo-dios – spune el – căutând cuvintele şi articulându-le victorios, când se! întâmplă să le găsească. Diluează întotdeauna, ca să poată vorbi mai mult. Totuşi, spun băieţii, anul trecut, în vară, a ţinut o conferinţă asupra ] Jocurilor de circ la romani, care a avut succes. „Maestrul” l-a felicitat] şi i-a prezis că va ajunge mare scriitor şi mare orator. Robert se îmbujo-l rase şi călca încrezut. De-abia ne mai vorbea. Conferinţa a fost însă oj întâmplare. Şi o izbândă, pentru că a venit după cea a lui Brătăşanu, carej vorbise despre Şosele şi apeducte la romani, rezumând o sută de pagini] în quarto din Varemberg şi Saglio. Băieţii jucau ţintar sau table. „Maestrul” moţăia cu ochii închişi. în clasă nu se auzea decât conferenţiarul şi zborul muştelor. Când a sunat clopoţelul, toţi au răsuflat. Erau mântuiţi. Dar Brătăşanu nu sfârşise Apeductele. Şi nici nu le-a mai sfârşit, pentru că s-au împotrivit băieţii. Iar a doua zi a vorbit Robert.

  Înainte de a intra „maestrul”, Brătăşanu ţine un curs de gramatică latină, însoţit de o traducere. în acelaşi timp,