ce-ţi faci singură? Eu vorbesc despre căsătorie, maternitate şi brioşe şi tu îmi răspunzi făcând aluzii la Hitler şi la nazişti.

Încurcată, mă uit la ea cu gura căscată, fără să clipesc măcar.

— Lasă-le pe celelalte Degeţici, continuă ea. Te macină pe dinăuntru de ani de zile. Nu subaprecia frumuseţea obişnuitului şi a plăcerilor simple. Noi două ne putem distra de minune împreună.

— Chiar? Cum?

Zâmbeşte încântată.

— Putem să mergem la piaţă în fiecare weekend şi să cumpărăm dovlecei organici. Putem să aşteptăm în faţa magazinelor în zori, cu termosurile în mâini, să dăm buzna înăuntru în clipa când se deschid uşile şi să înhăţăm produsele la reducere înaintea tuturor. Putem să ne decorăm casa de sus până jos cu lumânări parfumate şi flori în culori asortate. Crede-mă, o să-ţi placă la nebunie. Ai aranjat vreodată masa cu tot tipicul? Ştii cât de plăcut e când familia şi prietenii îţi laudă talentele culinare?

Nu apuc să-i dau un răspuns limpede, că auzim o larmă neaşteptată la uşă. O deschid puţin şi arunc o privire afară.

Spre surprinderea mea, în faţa toaletei s-a făcut coadă, iar prima la rând e Milady Cehoviana Ambiţioasă, în uniforma ei verde închis de general. Lovindu-şi bocancii milităreşti şi foindu-se pe loc, pare să aibă nevoie urgentă la toaletă.

O umbră de spaimă trece peste chipul Mamei Budincă de Orez.

— O, nu! Nu monstrul ăsta de femeie!

— Ce vrei să fac? întreb.

— Te rog, nu le spune că sunt aici. Vrăjitoarele alea o să mă sfâşie!

Are dreptate. Milady Cehoviana Ambiţioasă cu perseverenţa ei, Domnişoara Cinica Doctă cu pesimismul ei, Mica Domnişoară Practică cu intoleranţa ei pentru orice durează mai mult de zece minute ca să-l prepari, toate trei o s-o sfâşie pe Mama Budincă de Orez. Trebuie s-o apăr de surorile ei.

— Nu te teme, eşti în siguranţă cu mine. N-o să suflu un cuvânt.

Zâmbind călduros, îmi apucă mâna şi mi-o strânge uşor. Degetele ei nu sunt bine îngrijite şi cu manichiura făcută ca ale Micii Domnişoare Practice, nici pline de inele ca ale lui Milady Cehoviana Ambiţioasă, nici roase ca ale Domnişoarei Cinica Doctă. Sunt asprite de muncă, trandafirii şi durdulii. Sunt uimită de afecţiunea pe care o simt pentru ea. Dacă ea e latura mea maternă, nu e ciudat să simt că trebuie să mă port cu ea ca o mamă?

— Stai aşa, cum o să ajungi în America? o întreb. Ai viză?

— N-am nevoie de viză, îmi răspunde. Degeţicile ca mine nici măcar nu sunt controlate la aeroport.

Înţeleg de ce – ar fi greu să găseşti vreo urmă de terorism în ea.

— Nu mă îngrijorează lumea exterioară, spune ea. Doar ţine-o pe scorpia aia cât degetul departe de mine şi o să fiu cât se poate de bine.

— OK.

— Te rog, promite-mi că n-o să le mai laşi niciodată să mă calce în picioare.

Pe când chibzuiesc cum să-i evit rugămintea şi cum s-o scot din toaletă fără s-o vadă celelalte Degeţici, avionul traversează o zonă cu turbulenţe. Pilotul anunţă că toţi pasagerii trebuie să se întoarcă la locurile lor şi să-şi pună centurile.

Câteva clipe mau târziu, deschid uşa. Coada s-a împrăştiat şi observ că Milady Cehoviana Ambiţioasă s-a întors deja la locul ei.

— Drumul e liber, îi spun Mamei Budincă de Orez. Poţi să ieşi.

— O să ies, spune cu o voce cam tăioasă. Dar nu mi-ai promis încă nimic.

E unul din acele momente când îmi dau seama că ar trebui să fiu absolut sinceră şi să spun adevărul, însă, din politeţe sau din pură laşitate, nu sunt în stare. În schimb, îi spun ce vrea să audă, deşi în adâncul sufletului ştiu bine că nu-mi pot ţine promisiunea.

— Jur că n-o să le las pe celelalte Degeţici să-ţi închidă gura.

Un zâmbet larg îi înseninează chipul.

— Mersi. Ştiu că pot să am încredere în tine.

— Apropo, cine-i tipa cealaltă despre care vorbeai? mă aud întrebând.

— O s-o întâlneşti la timpul potrivit.

— Dar de ce se ascunde?

— Nu se ascunde. Niciuna dintre noi nu se ascunde. Tu nu ne recunoşti prezenţa. De ani întregi le dai atenţie doar Micii Domnişoare Practice, Domnişoarei Cinica Doctă, lui Milady Cehoviana Ambiţioasă şi Doamnei Derviş.

— Înţeleg, spun, deşi nu sunt prea sigură.

— OK, acum trebuie să plecăm.

— Păi, îmi pare bine de cunoştinţă.

— La fel, spune roşind. Bănuiesc c-o să ne mai vedem.

Zâmbind încă, se strecoară pe uşă. Mai rămân în toaletă câteva clipe, tremurând uşor – neştiind dacă din cauza turbulenţelor sau a confuziei din mintea mea.

Încep să-mi dau seama că nu mă cunosc prea bine. De-a lungul întregii mele vieţi de adultă, am favorizat unele voci interioare în dauna altora. Câte voci pe care îmi rămâne să le cunosc mai sunt?

Mă întorc la locul meu.

Până când avionul aterizează în New York, nu mă pot gândi decât la asta.

 

Un banchet sărbătoresc

Simone de Beauvoir, chiar şi la mai bine de cincizeci de ani după moarte, rămâne o divă în istoria mişcării feministe. La înmormântarea ei, în 1956, mii de îndoliaţi au auzit fraza de neuitat: „Femei, îi datoraţi totul” – o frază care spune multe despre charisma şi despre moştenirea ei legendară. S-ar putea să nu fiţi de acord cu tot ce-a spus, s-ar putea chiar să nu vă placă personalitatea ei, dar nu puteţi închide ochii la munca şi la moştenirea ei intelectuală.

„Nu ne naştem, ci devenim femei” este una dintre faimoasele ei afirmaţii. De secole, fetele erau învăţate că cele mai importante roluri ale lor în viaţă erau sexualitatea, fertilitatea şi maternitatea. Înarmate cu sarcina măruntă de-a asigura continuitatea rasei umane, femeile tinere erau rareori, dacă nu chiar niciodată, încurajate să studieze şi să-şi dezvolte talentele. În Franţa anilor ’40, maternitatea era aproape o datorie religioasă, incontestabilă şi sacrosanctă. Simone de Beauvoir ştia ce vorbeşte, fiind crescută de o mamă care era totodată o catolică ferventă.

Ducând o luptă înfocată împotriva normelor burgheze, ea a pus minuţios sub semnul întrebării instituţiile căsătoriei şi maternităţii. A susţinut că multe femei tânjeau să se redescopere în copiii lor – o „necesitate psihologică” pe care clar n-o împărtăşea. Ea şi Sartre erau un cuplu devotat, dar în acelaşi timp liber – independenţi, încrezători şi suficienţi pentru celălalt. Viaţa maritală burgheză era o ţesătură de minciuni, înşelăciuni