şi jurăminte nerealiste de fidelitate. Hotărâţi să nu repete greşelile părinţilor, au făcut un pact: aveau să-şi spună totul. Amândoi erau deschişi la idea de-a „încerca aventuri întâmplătoare”. Pe deasupra, ea credea că să fii mamă e ceva incompatibil cu viaţa pe care şi-o alesese ca scriitoare şi intelectuală. Avea nevoie de timp, concentrare şi libertate ca să-şi realizeze idealurile.

În Al doilea sex, De Beauvoir reiterează faimosul dicton al lui Hegel după care naşterea copiilor merge adesea mână în mână cu moartea părinţilor. Totuşi, în ciuda convingerilor ei în privinţa căsătoriei şi maternităţii, scrierile lui De Beauvoir poartă adânc urmele unui alt adevăr: acela că, dacă Sartre ar fi vrut să aibă copii, în dorinţa ei de a-i face pe plac, ar fi putut deveni mamă. Pur şi simplu îl adora. Pentru ea, soarele unei noi societăţi răsărea din adâncul ochilor lui. Era singurul bărbat pe care îl respecta mai mult decât îl dorea – bărbatul ale cărui timp, operă şi idei fusese silită să le împartă cu sute de alţi oameni, dintre care unii erau femei mult mai frumoase şi mai ambiţioase decât ea. Şi totuşi ştia cât de specială era în ochii lui. Din ziua în care drumurile li s-au întâlnit, în anul 1929, pe când erau amândoi studenţi la École Normale Supérieure, fusese multe lucruri pentru ea – tovarăş, iubit, tată, fiu, frate, tutore, prieten nedespărţit şi vis imposibil.

N-ar trebui să ne lăsăm păcăliţi de cuvintele de alint pe care i le adresează în scrisori: „omuleţul meu” sau „fiinţa mea mică şi dragă”. Pentru ea era un gigant – un bărbat căruia i se adresa întotdeauna cu „dumneata”. Dacă el ar fi vrut să-şi întemeieze o familie, ea ar fi acceptat probabil, chiar dacă era încredinţată că maternitatea nu era de ea. Deşi rănită de infidelităţile lui Sartre, a continuat să apere pactul pe care îl făcuseră. Simone de Beauvoir era o femeie a analizelor impecabile şi conflictelor neaşteptate.

Dacă societatea largă nu era pregătită să abordeze condiţia de mamă într-o lumină critică, cercurile intelectuale – progresiste şi receptive prin definiţie – erau la fel de nepregătite, ca să nu mai pomenim că erau disproporţionat de masculine. Exista o tăcere vastă în lumea cărţilor când venea vorba de subiecte precum sindromul premenstrual, depresia postnatală sau menopauză. La fel, aproape nimeni nu scria despre acel Triunghi al Bermudelor compus din „soţia ideală-gospodina harnică-mama altruistă” în vârtejul căruia dispăreau talentele creatoare ale atâtor femei. Într-un astfel de mediu, De Beauvoir a avut de înfruntat prejudecăţi şi clişee adânc înrădăcinate. A scris şi a vorbit cu fervoare despre cum femeile sunt „forţate să aleagă” între minte şi trup.

Le critica deopotrivă şi pe femeile care îşi însuşiseră de bunăvoie inegalităţile de gen, socotindu-se inferioare perechii lor masculine. „Până şi cel mai josnic dintre bărbaţi se vede ca pe un semizeu în comparaţie cu o femeie”, remarca ea. Mintea îi era caustică, pana, înţepătoare şi firea, grozav de cârcotaşă. Odată a spus că i se părea foarte normal ca mulţi oameni din clasa de mijloc s-o urască. „Dacă n-ar fi aşa, aş începe să mă îndoiesc de mine însămi.”

 

Nu numai feministele din Occident au pus sub semnul întrebării sacralitatea romanţată a maternităţii. Şi în Orient au existat polemici aprinse. Mişcarea feministă japoneză a adus în discuţie termenul de bosei – instinctul matern natural. Membrele sale au afirmat că rolurile materne erau mai curând culturale decât naturale şi biologice.

Scriitoarele japoneze au revigorat aceste polemici, punând sub semnul întrebării stereotipurile de gen în cărţile lor. În 1983, Yuko Tsushima a publicat Fiica norocului{17}, care aduce în prim-plan o protagonistă remarcabilă – încăpăţânată, nonconformistă şi divorţată –, sfâşiată între realităţile inimii sale şi idealul de feminitate predicat de societate. Deşi nu se consideră neapărat o scriitoare feministă, Tsushima a explorat critic teme precum genul şi sexualitatea în scrierile ei. Poate că e legată spiritual de altă autoare japoneză a secolului trecut, Toshiko Tamura – una dintre cele dintâi şi cele mai tranşante scriitoare ale ţării –, din ale cărei drepturi de autor, după moartea ei neaşteptată în 1945, s-a instituit un premiu pentru scriitoare. Într-o povestire intitulată „O scriitoare”, Tamura descrie o scenă în care un soţ furios, el însuşi scriitor, îşi ceartă nevasta, care se chinuie să scrie un pasaj. Soţul e de părere că femeile nu sunt bune scriitoare. Sunt indecise şi nesigure, irosind o sută de pagini ca să scrie zece. Cuvintele sale reiterează credinţa că bărbaţii scriu din motive mai serioase şi mai măreţe şi de aceea sunt scriitori dedicaţi, pe când pentru femei scrisul e pur şi simplu un hobby.

Şi în literatura turcă există o femeie la fel de influentă, a cărei voce unică continuă să aibă ecou şi astăzi, la multă vreme după moartea ei. În mediul conflictual din anii ’70, când ţara era divizată între politica de stânga şi cea de dreapta, Sevgi Soysal a pus sub semnul întrebării, într-o proză inteligentă şi curgătoare, precedentele patriarhale ale ambelor tabere.

Era scriitoarea femeilor care oscilează în prag – între judecată şi nebunie, societate şi individ, între a pune masa şi a se retrage, între sacrificiu de sine nemărginit şi egoism neaşteptat… A creat personaje feminine care au şovăit la limita dintre a trăi pentru alţii şi a-şi urma propria inimă. Unul dintre personajele ei fictive de neuitat este Tante Rosa:

 

Tante Rosa a lăsat în urmă o scrisoare. A lăsat trei copii, unul dintre ei încă sugar, o reţetă de friptură de gâscă şi una de plăcintă cu mere şi instrucţiuni despre cum trebuie curăţată faţa de masă pentru servitoarea pe care o învăţase şi arta de-a aranja rafturile. A lăsat o grădiniţă cu gălbenele, o casă cu scară de lemn, tavane înalte şi pendulă; un soţ care mergea la biserică în fiecare duminică dimineaţă şi se strecura în patul ei în fiecare duminică după-amiază; vecine care aveau pălării mari şi frumoase, copii mucoşi, soţii lor şi fripturile lor de gâscă… Şi-a lăsat în urmă sânul stâng, cel care îi ascundea inima. Şi a plecat.

 

Personajele feminine ale