Katerina se întoarse să o ia la fugă, dar nu ajunse prea departe. Pinsky se întinse şi o apucă de picior, iar ea căzu lată pe jos.

Grigori se răsuci şi văzu bastonul îndreptându-se din nou spre el. Se feri şi sări în picioare. Ilya încercă din nou să-l lovească, ratând şi de data aceasta. Apoi Grigori îl izbi cu toată forţa în tâmplă şi Ilya se prăbuşi la pământ.

Grigori se întoarse şi îl văzu pe Pinsky deasupra Katerinei, lovind-o repetat cu bocancii săi grei.

O maşină se apropia dinspre fabrică. Când ajunse lângă ei, şoferul frână brusc, oprind maşina sub felinarul stradal.

Din două salturi lungi, Grigori ajunse în spatele lui Pinsky. Îl prinse într-o strânsoare de urs pe căpitanul de poliţie, ridicându-l în aer. Pinsky dădea din mâini şi din picioare fără niciun folos.

Portiera maşinii se deschise şi, spre surprinderea lui Grigori, din ea coborî americanul din Buffalo.

— Ce se petrece aici? întrebă acesta.

Chipul său tânăr, luminat de felinar, exprima o revoltă cruntă când i se adresă lui Pinsky:

— De ce loviţi o femeie neajutorată?

„Mare noroc am”, se gândi Grigori. Numai un străin ar fi putut comenta dacă vedea un poliţist lovind o ţărancă.

Silueta înaltă şi subţire a lui Kanin, supraveghetorul, ieşi din maşină în spatele lui Dewar.

— Dă-i drumul poliţistului, Peshkov, îi zise el lui Grigori.

Grigori îl lăsă pe Pinsky pe pământ şi îi dădu drumul din strânsoare. Acesta se răsuci, iar Grigori se pregăti să se ferească de o nouă lovitură, însă Pinsky se abţinu. Cu o voce plină de ură, rosti:

— O să te ţin minte, Peshkov.

Grigori oftă: omul îi ştia numele.

Katerina se ridică în genunchi, gemând. Galant, Dewar o ajută să se ridice în picioare, spunând:

— Sunteţi rănită grav, domnişoară?

Kanin părea uşor jenat. Niciun rus nu s-ar fi adresat atât de curtenitor unei ţărănci.

Ilya se ridică, năucit. Avea un cap mic şi o faţă răutăcioasă.

Din maşină se auzi vocea prinţesei Bea, vorbind în engleză pe un ton iritat şi nerăbdător.

Grigori i se adresă lui Dewar:

— Cu permisiunea dumneavoastră, Excelenţă, aş dori să o duc la doctor pe această femeie.

Dewar o privi pe Katerina.

— Asta doreşti şi dumneata?

— Da, domnule, rosti ea printre buzele însângerate.

— Foarte bine, zise el.

Grigori o luă de mână şi se îndepărtară de acolo, înainte ca cineva să sugereze altfel.

Când ajunseră la colţ, privi în urmă. Cei doi poliţişti se certau cu Dewar şi cu Kanin sub felinar.

Ţinând-o încă pe Katerina de braţ, grăbi pasul în ciuda faptului că ea şchiopăta. Trebuiau să se îndepărteze rapid de Pinsky.

De îndată ce dădură colţul, ea zise:

— Nu am bani de doctor.

— Pot să te împrumut eu, rosti el, cu o umbră de vinovăţie la gândul că banii lui erau destinaţi drumului spre America, şi nu vindecării vânătăilor fetelor drăguţe.

Ea îl măsură din priviri.

— N-am nevoie de doctor, spuse ea. Am nevoie de-o slujbă, în schimb. Ai putea să mă duci la biroul uzinei?

Avea tupeu, se gândi el cu admiraţie. Tocmai fusese bătută de un poliţist şi ei nu-i stătea gândul decât la obţinerea unei slujbe.

— Biroul este închis. Am zis asta doar ca să-i zăpăcesc pe poliţişti. Dar te pot duce acolo mâine dimineaţă.

— Nu am unde să dorm.

Îl privi cu o expresie precaută, pe care el nu o înţelese. Oare i se oferea? Multe ţărăncuţe care ajungeau la oraş sfârşeau prin a face asta. Dar poate că expresia ei însemna exact invers, şi anume faptul că voia un pat fără a fi însă dispusă să îl plătească în natură.

— În casa în care locuiesc eu este o cameră unde stau câteva femei, rosti el. Dorm câte trei în pat şi se găseşte mereu loc pentru încă o persoană.

— Cât de departe stai?

El îi arătă spre o stradă paralelă cu calea ferată.

— Chiar acolo.

Ea dădu din cap încuviinţând, iar peste câteva clipe intrară în casă.

Grigori avea o cameră la primul etaj. Patul îngust pe care-l împărţea cu Lev era lipit de perete. Mai aveau o vatră cu plită, o masă şi două scaune lângă fereastra ce dădea spre calea ferată. O ladă răsturnată servea drept noptieră; pe ea se aflau un ulcior şi un castron pentru spălat.

Katerina măsură locul din priviri, observând fiecare detaliu, apoi spuse:

— Ai toate astea numai pentru tine?

— Nu – nu sunt bogat! Le împart cu fratele meu. O să vină şi el mai târziu.

Ea părea să fi căzut pe gânduri. Poate că se temea că va trebui să facă sex cu amândoi. Pentru a o linişti, Grigori îi zise:

— Vrei să te prezint femeilor de-aici?

— Avem timp berechet pentru asta. Se aşeză pe un scaun şi adăugă: Lasă-mă să-mi trag sufletul puţin.

— Sigur că da.

Lemnele erau deja aşezate în vatră, gata să fie aprinse: le pregătea mereu dimineaţa, înainte să plece la lucru. Aprinse focul cu un chibrit.

Dintr-odată se auzi un zgomot ca de tunet, iar Katerina păru înfricoşată.

— E doar un tren, îi spuse Grigori. Stăm chiar lângă calea ferată.

Turnă apă din ulcior în castron, apoi puse castronul pe plită ca să-l încălzească. Se aşeză în faţa Katerinei şi se uită la ea. Avea părul blond şi drept şi pielea palidă. La început i se păruse frumuşică, însă acum vedea că era de-a dreptul frumoasă – avea trăsături orientale, iar structura feţei ei sugera o obârşie siberiană. Pe chip i se citea o remarcabilă tărie de caracter: avea o gură atrăgătoare, dar fermă, iar în ochii săi albaştri-verzui se putea observa o hotărâre nestrămutată.

Buzele începuseră să i se umfle din cauza pumnului primit de la Pinsky.

— Cum te simţi? o întrebă Grigori.

Ea îşi trecu mâinile peste umeri, coaste, şolduri şi coapse.

— Sunt vânătă peste tot, răspunse ea. Însă l-ai tras pe animalul ăla de pe mine înainte să mă rănească grav.

Nu voia să-şi plângă de milă. Lui îi plăcu asta. Îi spuse:

— După ce se încălzeşte apa, o să te şterg de sânge.

Păstra mâncarea într-o cutie de tablă. Scoase o bucată de şuncă şi o azvârli în cratiţă, apoi adăugă nişte apă din ulcior. Curăţă un nap şi începu să-l taie deasupra cratiţei. Observă expresia surprinsă de pe chipul Katerinei. Ea îl întrebă:

— Tatăl tău gătea?

— Nu, răspunse Grigori şi în doar o clipă fu din nou