Am să te conduc până la maşină. Era un Camaro roşu deschis, complet distrus. Partea din faţă era turtită, o latură era desprinsă, iar ferestrele dispăruseră. Înăuntru erau zdrenţe, cămăşi, cutii de tampoane, ziare, cutii de lapte, sticle de coca-cola, sârme, frânghii, şerveţele, reviste, pahare de hârtie,, pantofi, paie de băut colorate, îndoite. Toată harababura asta era îngrămădită într-un vraf pe podea şi pe scaune. Numai zona şoferului avea puţin spaţiu liber. Tammie şi-a scos capul pe fereastră şi ne-am sărutat.

Apoi a demarat în viteză şi, când a ajuns la colţ, avea deja 45 de mile la oră. A apăsat totuşi pe frâna şi Camaro s-a zgâlţâit puternic. M-am întors

Înăuntru.

M-am dus la culcare şi m-am gândit la părul ei. N-avusesem niciodată o roşcată adevărată. Era ca focul.

Precum fulgerul din cer, m-am gândit.

Nu ştiu de ce, chipul ei nu mai părea atât de dur...

 

 

43.

 

Am sunat-o. Era ora 1 noaptea. M-am dus până la ea.

Tammie locuia într-un mic bungalou, în spatele unei case. Mi-a deschis.

– Vorbeşte încet, să n-o trezeşti pe Dancy. E fiica mea. Are 6 ani şi doarme în dormitor.

Aveam o cutie cu sticle de bere. Tammie a scos două şi a pus restul în frigider.

– Fiică-mea nu trebuie să vadă nimic. Încă mai am cei doi dinţi care îmi fac probleme. Nu ne putem săruta.

– Bine.

Uşa de la dormitor era închisă.

– Ascultă, a zis ea. Trebuie să iau nişte vitamina B. Va trebui să-mi dau pantalonii jos şi să mă înţep în fund. Aşa că uită-te în altă parte.

– Bine.

Am privit-o cum trage lichidul în seringă. Am întors capul.

– Trebuie să-l injectez pe tot, a zis ea.

Când a terminat, a dat drumul la un mic aparat de radio.

– Ai o casă drăguţă.

– N-am plătit chiria pe luna trecută.

– Hm...

– Dar e în regulă. Proprietarul - locuieşte în casa din faţă - mă poate amâna o vreme.

– Perfect.

– E însurat, boşorogul. Şi ia ghiceşte...

– Nu pot.

– Într-o zi, nevastă-sa era plecată şi boşorogul m-a rugat să trec pe la el. M-am dus, m-am aşezat pe un scaun şi ce crezi?

– Şi-a scob-o.

– Nu, a pus filme porno. Credea că porcăriile ălea o să mă excite.

– Şi nu s-a întâmplat aşa?

– I-am zis: „Domnule Miller, trebuie să plec acum. Trebuie să o iau pe Dancy de la şcoală".

Tammie mi-a dat şi mie nişte amfetamină. Am tot trăncănit şi am băut bere. La 6 dimineaţa, Tammie a întins canapeaua pe care stăteam. Exista şi o pătură. Ne-am descălţat şi ne-am băgat sub pătură, îmbrăcaţi. Ea stătea întoarsă şi eu mi-am îngropat faţa în tot părul ăla roşu. Mi s-a sculat. I-am înfipt-o prin haine, pe la spate. Am auzit cum degetele i se încleştează şi se înfig în marginea canapelei.

– Trebuie să plec, i-am zis.

– Ascultă, n-am altă treabă decât să-i pregătesc micul dejun lui Dancy şi să o duc cu maşina până la şcoală. Nu-i nimic dacă te vede. Aşteaptă-mă aici până mă întorc.

– Plec, am zis.

Am condus până acasă beat. Soarele era de mult pe cer, dureros şi galben...

 

 

44.

 

Dormeam de mai mulţi ani pe o saltea groaznică, cu arcuri care îmi intrau în spinare. În după-amiaza aceea, când m-am trezit, am tras salteaua de pe pat, am târât-o afară şi am sprijinit-o de ladă de gunoi.

M-am întors în casă şi am lăsat uşa deschisă.

Era ora 2 după-amiaza şi al naibii de cald.

Tammie a intrat şi s-a aşezat pe canapea.

– Trebuie să plec, i-am spus. Mă duc să-mi iau o saltea.

– O saltea? Ei, atunci plec şi eu.

– Nu, Tammie, aşteaptă. Te rog. N-o să-mi ia mai mult de 15 minute. Stai aici şi bea o bere.

– Bine, a zis ea...

Era un magazin care vindea saltele recondiţionate cu vreo trei străzi mai jos. Am parcat în faţă şi am intrat în grabă.

– Băieţi, am nevoie de o saltea... repede!

– Ce fel de pat?

– Dublu.

– O avem pe-asta, de 35 de dolari.

– O iau.

– Poţi s-o duci cu maşina ta?

– Am un Volks.

– Bine, atunci, o să ţi-o aducem noi. Adresa?

Tammie era tot acolo când m-am întors.

– Unde-i salteaua?

– O să vină. Mai ia o bere. Ai ceva pastile la tine?

Mi-a dat una. Lumina îi împungea părul roşu. Tammie fusese aleasă Miss Sunny Bunny la târgul de ţară Orange, în 1973. Asta se întâmplase cu patru ani în urmă, dar încă arăta bine. Era plină şi coaptă în toate locurile care contau.

Un om de la magazin a sosit la uşă cu salteaua.

– Stai să te ajut.

Omul era de treabă. M-a ajutat s-o pun pe pat. Apoi a văzut-o pe Tammie stând pe canapea. A rânjit.

– Bună, i-a zis.

– Mulţumesc foarte mult, i-am spus eu. I-am dat trei dolari şi a plecat.

Am intrat în dormitor şi m-am uitat la saltea. Tammie a venit după mine. Salteaua era învelită în celofan. M-am apucat să-l rup, m-a ajutat şi Tammie.

– Ia uite, e drăguţă.

– Da, aşa e.

Era viu colorată. Trandafiri, frunze, viţă de vie.

Ziceai că e grădina paradisului. Şi unde mai pui că fusese doar 35 de dolari. Tammie a privit-o.

– Salteaua asta mă excită. Vreau să-i fac felul. Vreau să fiu prima femeie care te fute pe salteaua asta.

– Mă întreb cine va fi a doua.

Tammie s-a dus în baie. A urmat un moment de linişte. Apoi am auzit duşul. Am pus cearşafuri noi, am schimbat şi pernele, m-am dezbrăcat şi am urcat în pat. Tammie a apărut, tânără, umedă şi scâncind. Părul ei pubian era la fel ca acela din cap: roşu ca focul.

S-a oprit în faţa oglinzii şi şi-a supt burta. Sânii ăia uriaşi s-au ridicat spre oglindă. O puteam vedea din faţă şi din spate simultan.

S-a apropiat şi s-a băgat sub aşternut. Am început fără grabă. Am făcut-o, cu tot părul ăla roşu pe pernă, în vreme ce afară sirenele urlau şi câinii lătrau.

 

 

45.

 

Tammie a trecut pe la mine în seara aceea.

Părea drogată bine.

– Vreau nişte şampanie, a zis ea.

– Bine, i-am răspuns.

I-am dat o bancnotă de douăzeci.

– Mă întorc imediat, a zis ea ieşind pe uşă. Apoi a sunat telefonul. Era Lydia.

– Mă întrebam cum o mai duci...

– Totul