fată urâţică, complexată bănuiesc, dar care încearcă să facă pe şmechera. O scuturătură bună o va dezmetici, dar e păcat s-o facem praf. Knock-out-urile adolescenţei sunt definitive. Arareori mai părăseşti podeaua. Dacă nu-i prea grav implicată în "serial", mă gândesc să-i fac vânt, eliminându-i numele din dosar. În principal, să nu fie anunţată şcoala, cu alai de consecinţe, să nu figureze sub nici o formă la proces. Un proces al cărui cadru tematic îl constituie lumea prostituatelor.

— Să-i luăm declaraţia şi s-o expediem urgent, îi propun lui Bădoiu, cât nu-i Suliţă pe fază. Ăsta ar exmatricula-o până la adânci bătrâneţi din toate instituţiile de învăţământ şi ar pune-o la stâlpul infamiei în Piaţa Mare.

— Aşa ar fi pedagogic.

— Cugetă el, marele moralist Costică Bădoiu! Nu-mi fă mie pe nebunul!

— Ţi se pare normal ca o elevă de liceu să umble prin locante deşucheate, cu ţigări şi prezervative în ghiozdan?! Cu Ştefan cel Mare...

— ...şi Sfânt, du-te la oştire, pentru ţară mori, şi-ţi va fi mormântul înconjurat cu flori... Lasă-te dom'le de iordane! Ce au prezervativele cu străbunii eroi? Tu fumezi de la doi'şpe ani, la trei'şpe te-ai dus la dame...

— Pardon!

— Nici un pardon, nu mă las întrerupt. Ăstora li se ţin cursuri de educaţie sexuală, în toată lumea civilizată se procedează la fel, tinerii au dreptul la dragoste! Să se iubească liber şi în cunoştinţă de cauză, nu orbecăială ordinară în şură sau în vreun gang pestilenţial, cum ai făcut tu!

— Se cunoaşte că n-ai copii, îţi dă mâna să cuvântezi despre libertatea sexuală. Ia să văd eu, după ce ţi-or mişuna vreo doi, trei în ogradă!

Mă uit la el dintr-o parte:

— Tu vorbeşti de copii?! Când i-ai văzut ultima dată? Câţi ani are de fapt a treia pensie alimentară? Ce număr la pantofi are a patra? E băiat sau fată? Repede, fără să-ţi consulţi agenda!

Mă opresc pentru că vorbesc singur. Babuinul a cărat-o, fluturându-şi amândouă mâinile în dreptul urechilor. Mi-a cedat terenul.

 

 

Morcoveaţa e speriată rău, dar nu vrea să plângă. Îmi place, are amor propriu, nu cerşeşte compasiune. O faţă mobilă şi inteligentă. Din păcate, asta nu o face fascinantă. Subţirică. Normal, la vârsta ei. Îmbrăcată standard. Fustişoară şi ilic de blugi, T-shirt mai lung. Totul de calitate şi marcă originală. Ghetele de antilopă galbenă, de exemplu, sunt Mario autentic. Mă uit la coama disperată, o claie ca o flacără ţinută în vârful capului de o cătuşă metalică:

— Vă lasă cu părul vopsit la şcoală?

— N-avem probleme, băieţii vin cu plete şi cercel.

O cheamă Viorela Calotă. Va împlini optsprezece ani în toamnă. Taică-său a fost pilot pe curse externe. A murit într-un accident. Mama — ingineră. S-a lansat în afaceri imediat după 1990 şi a izbit-o. Are două fabrici în provincie şi un non-stop la Bucureşti: Marilyn. Ea, Viorela, e într-adevăr elevă la Mihai Viteazul. Şi încă bună de tot! Îmi arată carnetul. Cele mai mici note sunt de opt. Stima şi respectul, gândind unde-şi prepară lecţiile...

— Cum ai ajuns la Pumnul şi cracul?

— Stau în cartier.

— Te duci des?

— Aproape în fiecare seară.

— Maică-ta ştie?

— Pe mama o interesează doar carnetul de note şi... Are o scurtă ezitare:... şi să fiu sănătoasă.

— Îi e frică de SIDA?

Viorela confirmă dând din cap. Deşteaptă femeie! Se pare că fiică-sa îi seamănă.

— Când lipseşte din Bucureşti, stai singură?

— Avem o menajeră, doamna Petruţa. E angajată să ne ţină gospodăria, nu câine de pază.

Îmi strecoară o privire pe sub sprâncene, ca să vadă dacă am priceput.

— Cum s-ar zice, eşti de capul tău...

Trage mecanic de brăţara elastică a ceasului:

— Până acum, n-am dat-o niciodată în bară... Nici acum, nu ştiu de fapt ce-am făcut. Nu-i interzis să intri într-un local. Mama mă lasă de la trei'şpe ani să merg la Discotecă.

— Colegii tăi se distrează la fel?

— Depinde. Unii au părinţi încuiaţi... Ridică din umeri: Ce reuşesc? În loc să se distreze seara, ca mine, chiulesc de la ore şi o fac ziua.

Îşi roade unghiile şi mă priveşte neliniştită. S-a dus şmecheria, tremură vargă. O iau pe scurtătură:

— Ţi-e frică să nu te reclamăm la şcoală, aşa-i?

Dă repede din cap:

— Da. Nu ştiu ce am făcut rău, dar... Avem numai gorile în cancelarie şi pe mine nu mă înghit. M-ar bubui şi pentru o picătură de cerneală scăpată pe caiet.

— De ce nu te înghit?

Îşi ridică ochii. Căprui, în care a căzut o picătură de miere. E deconcertant de sinceră:

— Nu sunt simpatică.

— I-auzi, n-aş fi zis!

— Mama spune că profii sunt... scuzaţi-mă, o şleahtă de impotenţi invidioşi. Ştiţi, în învăţământ sunt salarii mici, îi deranjează că alţii se descurcă. Dacă ai bani, automat eşti escroc sau fost nomenclaturist...

Mi-o închipui foarte bine pe patroana Marilyn-ului. Suficienţă agresivă, siguranţa arogantă a femeii văduve care a izbutit să-şi facă loc gras în jungla post-decembristă; doar cu coatele şi umerii ei, într-o lume a bărbaţilor. O self-made woman a anilor noştri, de vârstă mijlocie excelent îmbrăcată, servietă diplomat cu cifru, glas de căpitan de piraţi. Dispreţ necamuflat fată de excluşii din patria succesului. Doar imbecilii sau trântorii nu izbutesc!

— Lasă ce spune mama. Ce-ţi reproşează ţie cancelaria?

Viorela îşi muşcă buzele, se uită cu jind la ţigările lăsate de Babuin pe masă. Amărâtele de Carpaţi, când ea are Camel în sac. În ce mă priveşte, dacă maică-sa n-are nimic împotrivă să fumeze, nu sunt eu ăla care să strice dispoziţia oamenilor. Însă mi-e că intră în birou un alde Suliţă şi fata ia notă proastă. Vreau s-o scot repede la aer curat şi basma curată.

— Tot nu mi-ai spus de ce nu te înghite cancelaria.

— Fiin'că sunt fata lui mama.

— Nu-i de-ajuns.

Aş completa, dar nu pentru urechile ei: îndeobşte, elevele frumoase se înfruntă cu corpul didactic. Profesorii n-au încredere în ele, dăscăliţele sunt geloase. Nu-i cazul cu Viorela.

— Nu mi-e frică de ei şi ei o simt. Ăsta-i adevărul.

— Vrei să-mi explici?

— Profilor le place să tremuri în faţa lor. Să stai cu ochii plecaţi. Dacă nu le eşti simpatic, te ard la notă.Cu mine nu ţine. Învăţ bine, sunt a doua în clasă, am