— Nu cumva ţi-ai inventat tu războiul ăsta? Uneori, şi părinţii se înşeală.

— Mama nu se înşeală niciodată... Îmi adresează un surâs nesigur: Nici atunci când are încredere în mine.

Îmi reazem în bărbie degetele împletite. Intenţie de sinceritate gravă, susţin fizionomiştii, translatori de gestică.

— Să i-o lăsăm intactă. Dacă mă ajuţi, poate reuşim. Dacă eşti absolut sinceră, ai şanse. Spune-mi tot ce şti despre Vic.

— Se numeşte Victor Săraru. Ce vreţi să ştiţi?

— Tot, Viorela. Când şi cum l-ai cunoscut, cu ce se ocupă, în ce raporturi vă aflaţi.

S-a mai destins. Simte că vreau s-o ajut, iar eu simt că are încredere în mine.

— L-am cunoscut la Cracu', acum trei săptămâni. Adaugă cu slăbiciunea pentru precizia datelor a primelor idile: marţi, 2 mai, ora 21.

— Tu l-ai abordat?

— Nu, el m-a invitat la dans. De atunci, ne-am văzut în fiecare zi.

— Ce-nvârte?

— A făcut doi ani la Construcţii, dar s-a lăsat de facultate după '90. Acum... se ocupă cu diferite afaceri, nu pot să vă zic ceva precis. Ciubucăreşte, cum fac mai toţi tinerii... Altceva ce să vă spun?

— Nu ţi-a cerut niciodată să-i faci vreun serviciu?

Dă din cap, pe urmă începe să râdă:

— O prostie... M-a rugat săptămâna trecută să-i cumpăr nişte peştişori exotici. Mi-a dat banii şi m-a trimis la magazinul respectiv.

Ceva îmi sună. Peşti exotici... Unde am văzut eu de curând? A! În vitrină, la Toto al maică-mii...

— De ce te-a trimis pe tine?

— Trebuia să meargă la Brăila. Peştişorii care-l interesau apar foarte rar şi îi era teamă că dacă întârzie, n-o să-i mai găsească. Sunt foarte drăgălaşi, zâmbeşte. Negru cu alb, seamănă cu nişte dansatoare spaniole. Cu fustele lor, adică. Cei roşii sunt mai banali.

— Unde se află magazinul?

— Pe la Piaţa Confederaţiei. E de fapt un coafor de câini. Foarte nostim, m-am distrat grozav...

Mai vreţi ceva? Eu, nu. Sunt lămurit. Ţeastă, "Richard Gere", Toto... Nici că putea maică-mea să cadă într-o combinaţie mai împuţită!

— Ai idee ce-a făcut cu peştii?

Viorela cască ochii. Când se miră, strabismul i se accentuează.

— Ce să facă?! Şi i-a luat acasă.

— Ai fost vreodată la el?

— Niciodată. Ne vedem la Cracu sau la mine.

— Când maică-ta nu-i acasă!

— Mai tot timpul nu-i acasă. Râde: Nu asta ar fi problema. Am intrare separată şi, în general, mama nu-i o persoană indiscretă. V-am mai zis că în afară de note şi seropozitiv, n-o mai interesează nimic... A, mi-a mai atras atenţia să nu mă încurc cu bărbaţi însuraţi. Niciodată! "După ce-ţi mănâncă ficaţii şi tinereţea, se întorc la balabustă. Aia-i trânteşte de bucurie un lighean de sarmale festive şi tu rămâi cu ochii în soare."

Figură mare patroana de la Marilyn, într-o zi, am să încerc s-o cunosc.

— Pe Săraru i l-ai prezentat?

Râde cu gropiţe:

— Sunteţi atât de ceremonios! Nu se mai poartă scrisori de acreditare şi bunicuţe grase cu coc în vârful capului.

— Spune-mi, Viorela, tu crezi că băiatul ăsta te iubeşte?

Faţa îi devine serioasă, mă priveşte în adâncul ochilor:

— Da. Sunt o fată urâtă. Cea mai urâtă din clasă. Au făcut băieţii topul la nasoale şi deţin primul loc. Pe liceu, sunt a doua. M-a luat una dintr-a unşpea...

— Astea-s prostii, zic eu de părul broaştei, nu văd legătura.

— Păi dacă nu m-ar iubi, de ce şi-ar pierde timpul cu una ca mine? N-aveţi idee câte frumoase, pe bune, încearcă să mi-l sufle! De ce m-ar minţi?

— Ai dreptate. Tu-l iubeşti?

Îşi muşcă buzele şi respiră adânc:

— Sunt moartă după el.

— Îmi pare rău, dar trebuie să-l uiţi. Dacă vrei să n-ai necazuri...

— A făcut ceva rău?... Foarte rău? Vă rog din suflet să-mi spuneţi.

— Vorbim altă dată. Acum — îi împung fruntea cu degetul — te duci acasă. Trebuie să fii foarte cuminte. Şi înţeleaptă... O să te conducă cineva.

Se ridică nu prea sigură pe picioare. Ochii îi sunt umezi.

— Nu există nici o soluţie? Nici una?

— Nu prea. Tu nu poţi să realizezi acum, dar să ştii că azi a fost una din zilele tale norocoase.

Unele asemănări sunt de-a dreptul uluitoare. Şochează, în special, la bărbaţi, unde gama artificiilor care pot apropia fizionomic două persoane e substanţial mai redusă decât la femei. Machiajul, sprâncenele pensate, părul vopsit, coafura revăzută fac minuni în măsluirea unui chip şi o femeie poate aborda toate trucurile în modul cel mai firesc, fără a deveni suspectă. Un tip însă fardat şi cănit duce cu gândul în toate direcţiile, nici una ortodoxă.

Săraru ăsta, juri că-i frate geamăn cu actorul american, zămisliţi în aceeaşi sâmbătă. Trăsăturile, statura, aerul, zâmbetul fermecător — toate sunt aceleaşi. Blugii şi geaca de piele, devenite uniformă oriunde ai pune degetul pe harta lumii, împing asemănarea până la inconfundabil. Personal, nu mă dau în vânt după Richard Gere, prefer alte vedete, dar dacă guşti genul, ca femeie, tipul e un număr despre care merită să ai amintiri.

Bădoiu îi ia interviul în stilul lui de zile mari. Dur, brusc, frust. Îşi scoate pârleala pentru plasa luată cu Voicu. Îmi arunc ochii pe datele de stare civilă. Are douăzeci şi opt de ani, născut la Constanţa, ambii părinţi pensionari. Locuiesc în continuare la Cîţa. După cum mi-a spus Viorela, a absolvit doi ani la Construcţii. A abandonat, nu mai rentează. Cinci ani pierduţi ca să ieşi cu un salariu mai mic decât al unei femei de serviciu de la Sofitel!

Logică de bronz, fără fisură, contrazice-l dacă poţi! Mai departe. ...Din '91 până în '94, a lucrat la negru în Germania şi Belgia. A strâns ceva lovele şi a investit în micul comerţ. Un timp a ţinut tarabă la metrou. Ce face acum? Nimic important pentru moment. Se orientează. Caută un asociat care să fie specialist.

— În ce?

— Să-i zicem industrie alimentară. Mă gândesc la o fabrică de produse apicole şi una de produse dietetice. În Vest, treburile astea merg foarte bine.

— Ţţţ! se minunează gras Bădoiu. Îţi plezneşte inima de bucurie când vezi ce tineret harnic şi întreprinzător avem! Albine şi vaci! Cunoşti ceva mai înălţător?!

Întrebarea mi