— Stînd şi cugetînd la toate cîte ştii şi tu, a grăit părintele Amfilohie. Te-am cerut măriei sale pentru o slujbă de cea mai mare taină, care ne poate aduce folos nepreţuit.

Ionuţ Păr-Negru hotărîse deocamdată, în sine, să tacă.

— Poate aduce folos nepreţuit adică măriei sale şi întocmirilor pe care le-a pus la cale măria sa. De cînd luminăţia sa Vodă Ştefan s-a mişcat cu oştile la munteni, se chiamă că a deschis războiul cu ismailitenii, pipăindu-i. I-a bătut în mai multe părţi. Acuma se simte în stare să se măsoare iarăşi cu Mehmet-Sultan şi de aceea-şi face măria sa pregătirile pe care le vezi, şi altele pe care nu le vezi. Pune la cale unele ce cunoşti, şi altele ce nu cunoşti. Fiind măria sa ctitor la Sfîntu Munte, noi avem monahi care se duc la Aton şi vin de acolo. Acolo, la Aton, sînt şase sute de lăcaşuri sfinte şi şase mii de monahi, trăind în rînduielile credinţii celei adevărate. Cu toate că Antihrist a pus piciorul pe grumazul creştinătăţii şi pretutindeni ori a dărîmat, ori a pustiit, ori a prefăcut în geamii sfintele noastre biserici, acolo la Sfîntu Munte cetăţuile lui Hristos au rămas nevătămate. Cum se aflau sfintele mănăstiri de acolo în vremea împărăţiei creştine, aşa sînt şi acuma, avînd cărţile şi odoarele de la împăraţii vechi; numaicît clopotele au contenit, din porunca lui Belzebut; însă este învoire să sune toaca. Acei monahi nu pot fi popriţi de a ieşi de la Sfîntu Munte, şi de a intra la Sfîntu Munte. Au cercat ismailitenii să-i poprească şi să-i închidă acolo ca într-o lume deosebită, dar nu se poate. Cu voia lui Dumnezeu, slujbaşii sultanilor au prins a se îndupleca de mult, găsind ş-un folos în aceasta; ş-acuma se poate umbla destul de slobod. Aşa fiind, cuvioşii monahi care umblă prin împărăţia necredincioşilor, foastă altădată împărăţia credinţii drepte, bagă de samă la cîte se fac ori se spun de cătră dregătorii Sultanului. Veste de ce află ei intră la Sfîntu Munte, şi de acolo răspunde pînă la noi. Astfel putem afla cînd şi cum se mişcă oştile necredincioşilor şi care sînt pregătirile ce se fac împotriva creştinătăţii. Aflîndu-se la curtea luminăţiei sale, ca şi la alte curţi ale domnilor creştini, oameni anume veniţi care stau ca negustori, ori ca meşteri, află prin aceştia şi domnii creştini înştiinţările ce ne vin nouă. Astfel Angelo, bărbierul luminăţiei sale, pare a fi aicea numai un sărman meşter; însă el trimete veşti stăpînilor săi, la Veneţia.

Părintele Amfilohie se opri o clipă.

— Înţeleg, vorbi Jder, neclintit în jilţul său.

— Acuma, urmă arhimandritul, eu am socotit că ar fi mai bine să se ducă un oştean în împărăţia lui Mehmet. Să umble, să audă, să ajungă la Aton şi să cerceteze şi acolo, şi cele aflate şi văzute să le aducă el singur luminăţiei sale. Ca bărbat din tagma războinicilor, mai bine îşi dă sama de toate şi înştiinţările lui sînt mai de folos măriei sale.

— Înţeleg şi asta foarte bine.

— Ai să înţelegi deasemenea, Ionuţ, tot aşa de bine, căci eşti bărbat ager, de ce m-am gîndit eu tocmai la tine. S-ar fi găsit poate şi altcineva, căci vitejii şi înţelepţii nu lipsesc luminăţiei sale. Dar eu am socotit că la folosul pe care-l aduci tu stăpînului nostru se adaugă însuşi folosul tău. Pînă ce s-or pune la cale împăcările şi s-or potoli zavistiile, e bine să fii departe, precum am mai spus. Deci, după porunca luminăţiei sale, te duci la Sfîntu Munte, la mănăstirea Vatopedi, ca să cauţi acolo pe ieromonahul

Stratonic, trimes de noi mai înainte acolo. După ce-l cauţi şi-l găseşti pe Stratonic şi cercetezi şi afli şi altele, te întorci fără grabă. După cît cunosc eu, oştile lui Mehmet se adună în Rumelia. Încă nu se ştie pentru ce anume se adună aceste oşti. Soliman-Beg, carele a fost pînă acum la Scutari, în războiul cu veneţienii, are poruncă de la Mehmet-Sultan să ieie sub mîna sa, cu mare străşnicie, aceste oşti ce se adună în Rumelia. Eu mă înduplec a crede că aceste oşti cu Soliman-Beg au să se îndrumeze la Dunăre şi-n Ţara Românească. Atuncea, din Ţara Românească însamnă că intră în Moldova. Ar trebui să ştim ce oşti, cîte oşti, ca să-şi puie la cale luminăţia sa toate apărările. Ai înţeles şi asta?

— Am înţeles.

— Să mai ştii că, pentru un bărbat isteţ, treaba nu-i cu primejdie. Păgînii au arătat putere pînă acuma şi au stropşit atîtea oşti ale crailor creştinătăţii, încît ei nu pot crede că poate fi cineva pe lumea asta care să le steie împotrivă. Oricît de vrednici şi viteji ar fi unii crai şi domni creştini, osmanlîii au legămînt şi făgăduinţă de la prorocul lor că nimic nu le poate sta în cale. Au să răzbească pretutindeni din an în an şi întruna pînă ce au să aibă deplin în stăpînirea lor toată creştinătatea pînă în Ţara Frîncilor. Fiind ei atît de semeţi şi bizuindu-se numai pe putere, nu sînt atît de băgători de samă la iscodirile minţii. Se tem mai mult de sabia decît de mintea creştinilor. Tu îţi leşi la Dunăre sabia şi te duci numai cu mintea. Bine ar fi, poate, ori la dus ori la întors, să cunoşti ce se pune la cale în Cetatea Brăilei, unde, pe lîngă turci, se află şi boieri munteni, duşmani ai măriei sale, precum şi Mihu, acel pribeag care a săvîrşit atîtea uneltiri la Ieşi, precum şi Agapie Ciornohut, acel în casa căruia s-a săvîrşit tăierea lui Bogdan-Vodă. Multă vreme nu s-a ştiut nimica de Agapie Ciornohut, fugit în Ardeal cu Petru Aron-Vodă. La pieirea lui Petru Aron-Vodă, Ciornohut a scăpat în Ţara Românească. Oameni ai luminăţiei sale l-au căutat la munteni, fără a-l găsi, spre a-i da plata cuvenită pentru faptă. Acuma aflu că-i în raiaua Brăilei. A venit vremea pentru luminăţia sa Ştefan-Vodă să taie de pe catastiful său şi aceste două nume,