numea pasiunea sa pentru mine; în schimb, nu era complexă; neexplorând decât aceste unghere n-avea a-mi oferi nici un mister. În locul elanului creator, se usca în analiza nefericită a sentimentelor sale. Orice îi ierţi unei fiinţe, îispuneam, vulgaritatea, prostia, orice, în afară de a te plictisi cu ea.

În dragoste, contrar administraţiei, principiul vechimii este un handicap, avansarea se efectuează de-a-ndoaselea. De fapt mă plictiseam de moarte cu ea. Iar plictisul este un tovarăş pe care nu-l suporţi decât în singurătate: pentru că nu vrei martori în acele clipe blestemate, de frică să nu capeţi de la ei o imagine infamantă. Lângă Rebecca, zilele mi se păreau de o lungime insuportabilă: fiecare dintre ele aducea aceleasi angoase, aceleaşi momente apăsătoare care ne copleşeau la ore fixe cu o regularitate zdrobitoare. Ai remarcat oare cât de mult ne descompune lipsa de evenimente prin calmul ei, la fel ca cele mai violente catastrofe? Ca să scap de casă băteam cafenelele, cercurile, conferinţele, îmi născoceam colocvii, întâlniri, fiecare minut smuls vieţii noastre în comun fiindu-mi un izvor de delectare. Monotonia serilor asemănătoare, a aceloraşi prieteni regăsiţi la aceleaşi mese, în jurul aceloraşi discuţii, evocând aceeaşi proiecte avortate cu aceeaşi lipsă de entuziasm, aceleaşi glume ieşind din aceleaşi guri, toate astea mă scârbeau într-atât încât îmi dădeau adevărate dorinţi de fugă animală, adolescentă. Nu mai suportam să duc acea viaţă regulată şi seacă, atât de banală, atât de uşoară şi atât de grea în acelaşi timp, şi doream ceva dinamizant, agitat, viu, fără să ştiu ce anume. Acest mers pe loc de mici fapte, aceste anecdote jalnice o încântau pe Rebecca: le numea "peripeţiile vieţii în doi".

Recunoşteam foarte bine în ea simptomele cuplului: cu cât trăieşti mai puţin, cu atât ai mai puţin chef să trăieşti. Soţii sunt doi fraţi siamezi pentru care universul, oricât de paşnic ar fi, este încă plin de ameninţări şi de dezordini: de aceea nu-şi permit decât o singură îndrăzneală: să deschidă radioul, să-şi pună papucii, să treacă la masă. Pentru mine adevărata angoasă rezida mai puţin în certitudinea că trebuie să mor cât în incertitudinea că am trăit cu adevărat: uram acea atmosferă de poltronerie cultă care emana din duoul nostru, nu mai era domnul şi doamna, era Poltronul şi Poltrona. Ni se tot repetase că dragostea poartă în ea un principiu în afara legii, un simţ irepresibil al delictului. Nu vedeam însă în ea decât cuminţenie, conformism, plecăciuni, frică deghizată în frumosul nume de sentimente, iar pasiunilor legale nu le dădeam numele de dragoste. Ştiam că deviza mic-burghezilor: "paharul meu e mic dar beau din paharul meu" este chiar cea a amanţilor care rămân împreună doar fiindcă nu găsesc ceva mai bun. Nu există soţ iubitor, iubită castă care să nu abandoneze pe loc slaba sa fiertură monogamă dacă i s-ar garanta abundenţa de parteneri şi reînnoirea materialului amoros. Rarele excepţii de la această regulă confirmă principiul general. Chiar dumneata, Didier; o iubeşti pe Beatrice, dar dacă ar apărea o alta, mai frumoasă, mai misterioasă, n-ai părăsi-o pe loc? Protestezi? Atunci explică-mi atracţia dumitale pentru Rebecca...

Ce este un cuplu? Renunţarea la existenţă în schimbul si guranţei, chipul fără atracţie al dragostei legitime. Acest spaţiu închis le banalizează şi pe fiinţele cele mai puţin dotate pentru banalitate, le îngreuiază pe cele mai mercuriale. Vedeam în jurul meu indivizi cufundându-se în mediocritate, îmbătrânind, resemnându-se, abandonându-şi unul câte unul elanurile tinereţii pentru mlaştinile funcţionariatului conjugal. Vedeam bărbaţi îndrăzneţi, femei libere pe care viaţa în doi îi demobilizase, îi făcuse serbezi, a căror coabitare le tocise acuitatea.

Uram mimetismul concubinilor; docilitatea lor în a adopta defectele consortului, complicitatea lor lipicioasă şi până şi trădarea care-i uneşte încă. Nu exista nici unul din prietenii mei care să nu fie exemplul grimasant al condiţiei mele.

Nu puteam să scap de certitudinea că adevărata viaţă se află în altă parte, departe de mizerabilele expediente ale cuplului şi de virtuoasele nerozii ale dragostei nebune (care este de fapt summum-ul atitudinii călduţe din moment ce vizează să ne facă să suportăm pe viaţă tovărăşia aceleiaşi persoane. Gândul că va trebui să trag de această legătură flască în tenebrele fără sfârşit ale unei existenţe stricate mă îngrozea. Voiam s-o părăsesc pe Rebecca aşa cum face şarpele: lăsându-i în mână o rămăşiţă care nu mai eram eu, un Franz care năpârlise, abandonându-i o aparenţă care nu mai era locuită de mine.

Rebecca era dezolată de intenţiile mele, simţindu-mă tot mai aproape de a iubi pe oricine mai degrabă decât pe ea. Orice altă femeie pe vremea aceea mi se părea preferabilă prin simplul fapt că era alta. În anumite seri în care putrezeam în puşcăria conjugală, îmi spuneam: trebuie să mă vadă lumea, trebuie să circul, nu pot rămâne închis în casă ca o haină cu o croială frumoasă uitată într-un dulap. Mă apucai din nou, ca înainte, să le urmăresc pe fete pe stradă, în metrou, să le abordez, uluit de chipul lor, fiecare fiind parcă cheia unei lumi vertiginoase. Rebecca nu-mi înţelegea completa schimbare: considerându-şi frumuseţea obţinută odată pentru totdeauna, nu înceta să se compare cu femeile la care râvneam şi deci să le deprecieze:

- Dacă trebuie să mă înşeli, măcar fă-o cu una mai frumoasă decât mine!

Refuzam târgul.

- Nu te văd nici frumoasă, nici urâtă ci mereu aceeaşi iar această constanţă mă mâhneşte. Chiar dacă toate femeile din lume ar fi nişte urâţenii, aşa cum doreşti tu, tot le-aş face curte din simpla plăcere de schimbare, de a gusta din alte trupuri. Adevărata frumuseţe este o plăcere a numărului, ea rezidă în diversitatea carnaţiilor, în mulţimea chipurilor; cele mai frumoase femei sunt cele pe care încă nu le cunoşti.

Mi-aş fi dat cei doi ani de viaţă comună pentru una sin gură din acele clipe sufocante în care o străină care te dispreţuia până atunci şi pe care o fixai de o bună bucata de timp începe să te privească, angajează cu tine un duel voluptuos al ochilor. Apoi când această producătoare de ravagii îţi surâde, îi iese din gura dintr-o