Cei mai mulţi bărbaţi văd trecând femei pe care le doresc, pe care nu le vor avea niciodată şi se resemnează; eu nu mă consolam cu aceste trecătoare fugace, fiecare din ele îmi era o rană care sângera la nesfârşit: ocaziile pierdute mă dureau aşa cum pe amputat îl doare braţul ce-i lipseşte. Mergeam pe bulevarde, prin baruri şi cafenele cu o aviditate rătăcită, cu o lăcomie de copil pentru toate trupurile a căror carne palpitândă o adulmecam aşa cum un animal simte proximitatea apei sau a prăzii. Mă simţeam înfometat, asemenea unui ocnaş care nu va fi gustat din dragoste de douăzeci de ani.

Pentru mine, Rebecca nu mai avea nici forme, nici farmece, era în afara omenirii sexuate, manechin dinainte de divizarea fiinţei omeneşti în masculin şi feminin.

Prietenii îmi reproşau adeseori că ies, fără nici o deosebire, cu femei dizgraţioase sau prost făcute. Unele erau într-adevăr aşa. Nu că aş fi mai puţin selectiv, mai puţin atras de frumuseţe decât alţii, dar eram atât de măgulit că o persoană de sex feminin se poate interesa de mine încât ultima urâţenie, dacă mă privea, căpăta graţia unei regine; şi mai ales, cum am spus-o, în fiecare din ele salutam irupţia hazardului, fiecare era sfinţită prin chiar faptul că era nouă. Nu venerez decât întâlnirile, aceste epifanii ale vieţii profane, care transfigurează existenţa sfâşiind-o.

Pe vrem ea aceea, pregătind o teză despre virusul hepatitei, lucram mult iar Rebecca îmi fura cele câteva momente libere care-mi rămâneau. Ca să mă apăr un pic de neprevăzut, o minţeam. Întotdeauna minţisem, copil, ca să-mi salvez liniştea, adolescent, ca să prelungesc beneficiile copilăriei, adult, din obişnuinţă şi din nostalgie.

A spune adevărul mi se părea o dezastruoasă lipsă de imaginaţie, minţeam pe toată lumea, în legătură cu orice, fără motiv, aşa, pentru plăcerea de a dezorienta, de a avea secrete, de a clădi ficţiuni credibile. Trăgeam din asta o bucurie cu atât mai puternică cu cât viaţa cuplului modern se ridică pe un imperativ de sinceritate care cere celor doi consorţi o francheţe completă. Eu preferam s-o înşel pe Rebecca, mărturisirea sistematică având, în ochii mei, îngrozitoarea  facilitate de a aplatiza viaţa. Preferam cel mai prost vodevil, dacă-mi era subiect de emoţie, frustei convenţii de loialitate a cuplului exemplar. Îmi plăcea frauda pentru că este arma celor slabi, a femeilor şi a copiilor care îşi asigură astfel un spaţiu de libertate într-o lume care nu le acordă nici o libertate. Îmi acordam deci toate libertăţile şi, prin renghiurile mele, cumulam toate rolurile, protejându-mi plăcerile fără să-l pun în pericol pe cel de-alături.

Bineînţeles, umblam după curve: mă dam în vânt după felul lor de-a fi păşune, animale fremătătoare de viaţă, cu sânii pe jumătate goi, cu coapsele dezgolite, cu josul pântecelui înhămat în dantele şi jartiere, chemându-i pe trecători la o plăcere grosolană în vizuini întunecoase. Le apreciam din epicureism, din dragoste de viteză, mijloc rapid de a avea cât mai mult trup în cât mai puţin timp posibil. A plăti nu-mi slujea decât la scurtarea distanţei dintre poftă şi satisfacere. Mă bucuram de acest lux, a face economie de seducţie, şi binecuvântam banii care, corupându-i pe indivizi, îi deschid spre combinaţii erotice incomparabile. A plăti îmi îngăduia de asemenea să gust din toate tipurile de femeie după care mă dădeam în vânt şi pe care viaţa nu mi le oferea decât în doze mici. Concentrare de chipuri şi de anatomii, prostituţia prezintă acel aspect oniric pe care-l deţin doar marile adunări de oameni: voluptate a ochilor şi a expunerii înainte de orice altă bucurie. În salariatul erotic celebram marea epopee a dragostei, aproape independentă de sex, scoţându-ne în cale fiinţe cu care segregaţia socială nu ne îngăduie niciodată să ne încrucişăm pe stradă. Mă cufundam în vulgaritate din gust pentru amestecuri: bordelul este, împreună cu metroul, unul din ultimele locuri publice care apropie universuri şi condiţii sociale diferite. În ghetoul cartierelor fierbinţi încetează, pentru câteva clipe, ostracismele cartierelor obişnuite. Departe de a fi un duş rece pentru entuziasmul meu, aspectul uneori sordid al acestei meserii mă fascina peste măsură ca şi cum ar conferi o altă dimensiune unui act la urma urmei infantil. Pândeam nu atât plăcerea cât posibilităţile ei. Mă amestecam în mulţimea prăpădiţilor care o pândesc la porţile imobilelor, cu aerul unui câine bătut, pe femeia virilă şi surâzătoare care-i va goli cu o mişcare din şale. Atingeam din mers cu o profundă tulburare zidurile vechi ale hotelurilor de prostituţie ca şi cum ar fi fost îmbibate de luxura tristă pe care o adăposteau. Prostituţia era pentru mine un rit de complicitate între producători independenţi, o experienţă de mic cartofor care are drept teatru strada şi drept principiu cheltuiala. Pânditoare sau mesaline, indiferenţa, ba chiar dispreţul, acestor femei faţă de noi le revela esenţa supraomenească: eram fascinat de dragostea lor pentru copii şi pentru câini, de sentimentalismul lor excesiv, de tutuitul lor republican care instituie între fiecare client şi ele democraţia amorului venal.

- Nu respecţi nimic, spunea Rebecca, nici măcar cele mai frumoase amintiri ale noastre!

- Ai dreptate, nu prea mai putem să ne întâlnim decât întrecut. Atunci, să evocăm aceste fericite amintiri: sutele de mese luate împreună în sute de restaurante, de hoteluri, de baruri, de snack-uri, sutele de sticle de apă minerală şi de vin băute împreună, sutele de feluri de mâncare comandate, de reţete, de cafele degustate. Iată amintirile noastre: un gigantic meniu, un almanah de Goult şi Millau. Frumos palmares pentru o viaţă!

Când eram pe stradă, depăşind-o cu un cap, mergeam în totdeauna cu paşi mari ca şi cum aş fi fost grăbit să fug de ea. I se tăia răsuflarea să se ţină după mine, să mă ajungă din urmă:

- Hai, labe-scurte, îi strigam, vii odată!? Ce scundă eşti.

Cât despre excesele noastre erotice, le denunţam acum ca pe nişte dovezi de chircire asupra celulei conjugale. Intimitatea noastră abjectă de anul trecut, îi spuneam