de lapte cu maluri de cremă şi formulau faţă de administraţie cereri incredibile” (că doar n-or fi cerut schimburi curate!). Aşa că minţiţi, fraţilor, dar cu măsură. „Deasupra noastră mai flutură şi azi stindardul Belomor-ului”, scrie gazeta „Reforjarea”. Uite un text cumpătat. Atât ajunge.

  De altfel şi la Belomor, şi la Volgokanal s-a înţeles că „întrecerile şi mişcarea fruntaşilor în producţie din lagăre trebuie puse în legătură cu întreg sistemul de privilegii”, pentru ca acestea „să stimuleze mişcarea fruntaşilor”. „Principala bază a întrecerii trebuie să fie cointeresarea materială (?! Ce-i asta, deraiem? O întoarcem cu o sută optzeci de grade? Provocare! Ţineţi-vă mai zdravăn de bare!). Şi se instituie următoarea organizare: de indicatorii de producţie depind: hrana! Şi cazarea! Şi îmbrăcămintea! Şi lenjeria de pat şi frecvenţa băilor (cine munceşte prost n-are decât să umble în zdrenţe şi plin de păduchi!) şi eliberarea anticipată! Şi odihna! Şi vizitele! De exemplu, conferirea insignei de fruntaş e o formă pur socialistă de stimulare. Dar ia să dea insigna aceea dreptul la o vizită lungă şi peste rând, să vedeţi cum ajunge imediat mai de preţ decât raţia de hrană.

  „Dacă în ţară, potrivit constituţiei sovietice, se aplică principiul cine nu munceşte nu mănâncă, de ce ar trebui plasaţi deţinuţii din lagăre într-o situaţie privilegiată?” (Cea mai mare dificultate în organizarea lagărelor: să nu le laşi

 

  *Fotografiile invocate se află în cartea Idei Averbah, care ne avertizează că volumul nu conţine imagini cu clliaburi şi sabotori (adică fotografii ale celor mai harnici ţărani şi ale intelectualilor), căci, spune ea, „încă n-a sosit timpul” pentru ei. Din păcate, nici nu va sosi vreodată. Mortul de la groapă nu se mai întoarce.

  Să devină spaţii privilegiate!) Scala Dmitlag-ului (de la oraşul Dimitrov): marmită disciplinară – o apă tulbure; raţie disciplinară – trei sute de grame de pâine. Îndeplinirea sută la sută a normei dă dreptul la opt sute de grame de pâine, plus posibilitatea de a mai cumpăra o sută de grame de la chioşc. Şi uite-aşa „asumarea disciplinei începe din motive egoiste (interesul de a-ţi îmbunătăţi raţia), culminând cu cointeresarea socialistă îu obţinerea steagului roşu de fruntaş, !

  Dar principalul sunt dispensele! Dispensele! (Pentru o zi muncită, se scade mai mult de o zi din condamnare.) Statele majore ale întrecerii întocmesc pentru fiecare deţinut o caracterizare. Pentru dispensă nu ajunge să depăşeşti norma, trebuie să prestezi şi muncă obştească! Iar celor care au fost înainte elemente nemuncitoreşti – să li se reducă dispensa, să li se acorde una mizeră. Căci „e posibil ca ei să arboreze doar o mască, fără să se fi reeducat cu adevărat! Aceştia trebuie să petreacă în lagăr un timp mai îndelungat, ca să poată fi verificaţi.” (De pildă, individul urcă o roabă la deal, dar asta nu înseamnă că munceşte: e doar o mască?)

  Dar ce se întâniplă cu cei eliberaţi înainte de termen? Cum ce? Se auto-permanentizează! Au îndrăgit prea mult canalul, ca să -l părăsească! „Sunt atât de pasionaţi de munca lor, încât, odată eliberaţi, rămân de bunăvoie pe şantier, la lucrările de excavaţii, până la terminarea construcţiei”. * (Să împingi, de bunăvoie, o roabă încărcată la deal! E de crezut ce spune autoarea? Sigur. Căci pe buletin ţi se aplică o ştampilă: „fost în lagărele OGPU”. Şi nu mai găseşti nicăieri de lucru.)

  Dar ce e asta?… Maşina de produs triluri de privighetoare e în pană şi, în aşteptarea momentului când va fi repusă în funcţiune, auzim suflarea ostenită a adevărului: „chiar şi lumea interlopă e antrenată în întrecere doar în proporţie de 60% (dacă nici hoţii nu se mai întrec între ei…!);” adesea deţinuţii consideră că privilegiile şi recompensele sunt acordate pe nedrept „;” caracterizările sunt întocmite după şablon „;” potrivit caracterizărilor, de foarte multe ori (!) un planton oarecare trece drept un săpător de frunte, primind dispensa corespunzătoare, în vreme ce adevăratul fruntaş rămâne fără dispensă”*; pe mulţi (!) îi cuprinde deznădejdea.

  *Cum la noi totul se întoarce cu josul în sus, chiar şi recompensele aveau uneori repercusiuni absurde. Fierarului Paramonov, într-un lagăr din regiunea Arhanghelsk. – I se reduseseră, pentru muncă exemplară, doi ani din decar. Optarul rămas a expirat în anii războiului şi, fiind Cincizeci şi Opt, Paramonov nu a fost eliberat, ci ţinut în lagăr „până la o nouă decizie specială” (din nou cuvântul special). Când s-a terminat războiul, cei din lotul lui Paramonov, care îşi ispăşiseră decarii, au fost eliberaţi. Iar el s-a mai canonit încă vreun an. Procurorul îi citise plângerea, dar n-a putut face nimic: precedenta „decizie specială”, era încă în vigoare pe întreg teritoriul Arhipelagului.

  * De, nu degeaba cea de a V-a Conferinţă a lucrătorilor din domeniul justiţiei, din 1931, a condamnat acest mişmaş: „Recurgerea pe scară largă şi fără nici un fel de justificare la eliberarea condiţionată înainte de termen şi la dispensele pentru muncă… Face ca sentinţele tribunalelor să devină nereale, duce la subminarea represiunii penale şi la devieri de la linia politică de clasă”.

  Dar trilurile se revarsă iar, şi ce timbru metalic! Cel mai important stimulent l-aţi uitat? – „aplicarea dură, fără cruţare, a sancţiunilor disciplinare”! Ordinul OGPU din 28.11.33 (asta la începutul iernii, pentru ca deţinuţii să nu-şi facă iluzii!): „Toţi trântorii şi simulanţii incorigibili vor fi expediaţi în lagărele îndepărtate din Nord cu ridicarea completă a dreptului la privilegii. Refractarii înrăiţi şi provocatorii vor fi deferiţi tribunalelor de lagăr. Pentru cea mai mică tentativă de subminare a disciplinei, deţinuţii vor fi privaţi de privilegiile şi avantajele obţinute anterior.” (Bunăoară, tentativa de a te încălzi lângă un foc.)

  Şi totuşi, adevăratul chichirez iar ne-a scăpat, câtă incoerenţă! Am spus totul, afară de ceea ce era esenţial. Ascultaţi! Ascultaţi! „Colectivismul reprezintă principiul şi metoda politicii sovietice de reeducare prin muncă.” Căci sunt necesare, nu-i aşa, „curele de transmisie între administraţie şi mase”. „Numai bizuindu-se pe colective, numeroasa administraţie a lagărelor poate remodela conştiinţa deţinuţilor”. „De la formele inferioare – răspunderea colectivă, la cele superioare: un titlu de onoare,