– OK, a zis, atunci semnaţi aici.

Şi-a notat de mâna într-un mic carneţel liniat. Scria acolo că eu, Henry Chinaski, nu voi depune plângere împotriva numitei Lydia Vance.

Am semnat hârtia şi el a plecat.

Am încuiat ce mai rămăsese din uşă, m-am dus la culcare şi am încercat să dorm.

Peste vreo oră a sunat telefonul. Era Lydia.

Ajunsese din nou acasă.

– NENOROCITULE, DACĂ ÎMI MAI POVESTESTI VREODATĂ DESPRE FEMEILE TALE, AM SĂ FAC ACELAŞI LUCRU ÎNCĂ o DATĂ!

A închis.

47.

Două nopţi mai târziu, m-am dus acasă la Tammie, în Rustic Court. Am bătut la uşă. Luminile nu erau aprinse. Părea să nu fie nimeni acasă. M-am uitat la cutia poştală. Erau scrisori acolo. Am scris un bileţel: „Tammie, am tot încercat să-ţi telefonez. Am trecut pe la tine şi nu erai acasă. E

totul în regulă? Sună-mă... Hank."

M-am reîntors pe la unsprezece, în dimineaţa următoare. Maşina ei nu era în faţa casei. Biletul meu era încă lipit de uşă. Am sunat totuşi. Scrisorile erau încă în cutie. Am lăsat şi acolo un bilet:

„Tammie, unde naiba eşti? la legătura cu mine.

Hank."

Am mers cu maşina prin tot cartierul, căutând un Camaro rablagit, roşu.

M-am reîntors în aceeaşi seară. Ploua. Biletele mele se udaseră. Alte scrisori se strânseseră în cutie. I-am lăsat o carte de-a mea, cu dedicaţie. Apoi m-am reîntors la maşină. Aveam o cruce malteză atârnată de oglindă retrovizoare. Am smuls-o, m-am întors şi i-am legat-o de clanţă.

Nu ştiam unde locuiau nici unul dintre prietenii ei, nici maică-sa ori amanţii ei.

M-am întors acasă şi am scris nişte poezii de dragoste.

48.

Stăteam cu un anarhist din Beverly Hills, pe nume Ben Solvnag, care îmi scria biografia, când am auzit paşi pe alee. Cunoşteam sunetul - întotdeauna erau iuţi, neliniştite şi sexy picioarele alea micuţe. Eu locuiam în fundul curţii. Uşa s-a deschis.

A intrat Tammie.

Ne-am repezit unul în braţele celuilalt şi ne-am sărutat.

Ben Solvnag a spus la revedere şi a dispărut.

– Nenorociţii ăia mi-au confiscat lucrurile, toate lucrurile! N-am putut plăti chiria. Împuţitul ăla nenorocit!

– Am să mă duc acolo şi am să-l iau la pumni. O să-ţi luăm toate lucrurile înapoi.

– Nu, are arme, tot felul de arme.

– Zău?

– Fiică-mea e la mama.

– Ce-ai zice să bem ceva?

– Bună idee.

– Ce?

– Şampanie extra dry.

– OK.

Uşa era încă deschisă şi soarele de după-amiază

Îi intră prin păr - era aşa de lung şi de roşu, încât părea că arde.

– Pot să fac o baie?

– Bineînţeles.

– Aşteaptă-mă, a zis ea.

Dimineaţa am discutat despre finanţele ei. Urma să facă rost de nişte bani: pensia copilului, vreo două cecuri de şomaj, dar aveau să mai vină şi altele.

– S-a eliberat un apartament chiar deasupra mea.

– Cât costă?

– 105 dolari, cu jumătate din servicii plătite.

– Ah, la naiba, de atâta pot face rost. Au voie şi copii? Un copil?

– O să fie de acord. Am pile. Îi cunosc pe administratori.

Până duminică, se şi mutase. Stătea chiar deasupra mea. Se putea uita în bucătăria mea, unde băteam la maşină, pe măsuţa pentru micul dejun.

49.

În seara aia de marţi, eram la mine, bând ceva; Tammie, eu şi fratele ei, Jay. A sunat telefonul. Era Bobby.

– Louie şi nevastă-sa sunt la mine şi ea vrea să te vadă.

Louie era cel care tocmai se mutase şi lăsase liber apartamentul lui Tammie. Cânta într-un grup de jazz prin cluburi mici şi nu prea avea noroc. Dar era un tip interesant.

– Mai degrabă aş lăsa-o baltă, Bobby.

– Louie o să se supere dacă n-o să vii.

– Bine, Bobby, dar o să vin cu încă doi amici.

Ne-am dus acolo şi am făcut cunoştinţă. Apoi Bobby a scos nişte bere pe care o cumpărase la preţ redus. Muzica era dată tare.

– Ţi-am citit povestirea din Cavalerul, a zis Louie. Mi s-a părut stranie. N-ai futut niciodată o moartă, nu-i aşa?

– Unele dintre ele chiar aşa par uneori.

– Înţeleg ce vrei să spui.

– Nu-mi place deloc muzică aia, a zis Tammie.

– Cum merge treaba cu muzică, Louie?

– Păi, acum sunt într-un grup nou. Dacă am rămâne împreună ceva timp, s-ar putea s-o scoatem la capăt.

– Cred că am să i-o sug cuiva, a spus Tammie.

Cred că am să i-o sug lui Bobby, cred că am să i-o sug lui Louie, cred că am să i-o sug lui frati-miu! Tammie era îmbrăcată într-o chestie lungă, care semăna cu o rochie de seară, dar şi cu o cămaşă de noapte,

Valerie, nevasta lui Bobby, era la muncă. Muncea două nopţi pe săptămână că barmaniţă. Louie, Paula şi Bobby beau de ceva vreme.

Louie a tras o înghiţitură din berea aia ieftină, apui i s-a făcut rău, a sărit în picioare şi a fugit afară. Tammie a sărit şi ea şi a fugit după el. Peste o vreme, au reapărut amândoi.

– Hai să plecăm dracului de aici, i-a zis Louie

Paulei.

– Bine, a spus ea.

S-au ridicat şi au plecat împreună. Bobby a mai adus nişte bere. Jay şi cu mine vorbeam despre ceva. Apoi l-am auzit pe Bobby:

– Să nu dai vina pe mine! Hei, amice, să nu dai vina pe mine!

Am ridicat ochii. Tammie avea capul în poala lui Bobby şi o mână pe coaiele lui, apoi şi-a mişcat-o în sus, i-a înşfăcat pula, i-a ţinut-o, uitându-se tot timpul direct la mine.

Am tras un gât de bere, am pus sticla jos, m-am ridicat şi am plecat.

50.

L-am văzut pe Bobby în faţa casei, în ziua următoare, când am ieşit să iau un ziar.

– M-a sunat Louie, a zis el, şi mi-a povestit ce i s-a întâmplat.

– Da?

– A fugit afară să vomite şi Tammie l-a apucat de pulă în vreme ce vomita şi i-a zis: „Hai să mergem la etaj ca să ţi-o sug. Apoi o să ţi-o înfigem într-un ou de Paşte." El a refuzat şi ea i-a zis: „Care-i problema? Nu eşti bărbat? Nu ţii la băutură? Hai sus să ţi-o sug."

M-am dus până în colţ, mi-am cumpărat ziarul, m-am întors şi am verificat rezultatele de la curse, am citit despre luptele cu cuţitul, violurile, crimele.

Am auzit o bătaie în uşă. Am deschis-o. Era Tammie. A intrat şi s-a aşezat.

–